”Cu poezia am închis o uşă, apoi am mers mai departe”

oct. 10th, 2018 | By | Category: Dialogul de carte

LIVIA ROŞCA (LUCAN-ARJOCA) este scriitoare, specialist în comunicare, președinte al Asociației 7 ARTE,  blogger adevarul.ro, formator acreditat. A debutat cu volumul de poezie ”Ruj pe icoane”, Editura Cartea Românească,  pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut (2006), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2006), Premiul Naţional „Mihai Eminescu” (2006). A fost nominalizată la premiile pentru debut ale revistei ”România literară” și la Premiul pentru debut al ”Fundaţiei Anonimul”. În 2016, a publicat volumul ”1+1>2”, la Editura Charmides. Este prezentă în mai multe antologii: ”Literatura potenţială” (2007), ”Ultima generaţie, primul val” (2006), ”Dragostea este pe 14 februarie” (2010) și ”Cele patru dimensiuni ale feminităţii româneşti” (2010). A participat la numeroase lecturi publice. Are peste 10 ani de activitate în industria comunicării. Timp de 4 ani a fost editor specializat pe domeniile sănătate şi „parenting” pentru publicațiile Adevărul, Adevărul Sănătate, Adevărul de Seară şi editor online pentru website-urile asociate acestor publicaţii. Din 2011 este specialist în marketing şi comunicare. În 2015, în cadrul Asociației 7 ARTE, Livia a inițiat proiectul smARTkid, care înseamnă ateliere educative, creative şi recreative pentru copii şi tineri. În  lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2018, 10 scriitori contemporani vor citi micuților de la SOS Satele Copiilor, într-un proiect al Asociației 7 ARTE, ”Nu mi-e frică de lectură”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național Român, AFCN. Proiectul de promovare a culturii scrise este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Livia Roșca despre literatură și despre proiectele pe care le realizează.

Volumul tău de debut, ”Ruj pe icoane”, apărut la Cartea Românească, a fost foarte apreciat. Ai primit trei premii în 2006 și ai fost nominalizată la alte două. Ești prezentă în mai multe antologii. Spuneai într-un interviu că poezia este o literatură pentru inițiați. S-a schimbat în vreun fel publicul iubitor de poezie de acum 12 ani, de când ai debutat tu?

Cred în continuare că poezia este o literatură pentru inițiați, cu mențiunea că mă refer la un anumit rafinament al empatiei, al sensibilității, care nu este accesibil oricui. Iar acest lucru este valabil pentru toate formele de exprimare artistică, nu poți emoționa pe oricine, nu poți sensibiliza pe toată lumea, iar acest lucru nu este deloc grav, sau un eșec, este doar o realitate. Știți expresia aceea, „este nevoie de doi pentru a dansa”? Așa este și în cazul poeziei. Pentru că, până la urmă, tot ce ni se întâmplă este trecut printr-un filtru personal. Avem o grilă de receptare a realității care se modifică pe parcursul vieții, care evoluează odată cu noi și cu experiențele noastre și din această perspectivă, a noastră, nu a altuia, trăim și simțim. De aceea, nu cred că suntem obiectivi. Aceeași întâmplare trăită de oameni diferiți înseamnă o experiență diferită. La fel și o poezie; pentru doi cititori, aceeași poezie înseamnă o altă lectură.

Cât de mult s-a schimbat publicul? Un cititor de poezie rămâne cititor de poezie. Legat de felul în care evoluează noile media, de generațiile X, Y…. ei sunt un public nou și noile media, locul în care ei sunt activi, sunt foarte potrivite pentru poezie. Spun asta pentru că, în general, social media încurajează limbajul concis, concentrat, expresiv și asta face poezia.

Cititul și scrisul sunt o terapie. În ce mod te ajută pe tine acest tip de terapie și ce înseamnă pentru tine poezia ca act al mărturisirii și al cunoașterii de sine?

Eu scriu zilnic mesaje în care mă regasesc mai mult sau mai puțin, prin prisma meseriei mele de comunicator. Dar scriu foarte rar poezie. Trec și ani de zile fără să scriu, însă atunci când „mă activez”, scriu un volum întreg. Nu am analizat prea mult, dar presupun că vine în urma unei acumulări, că scriul acesta apare când închid o etapă. Interpretez așa pentru că recitind ce am scris, nu mă mai simt acolo în stadiul acela, în personajul acela. Sunt într-o altă etapă, sunt altă persoană. Chiar recent am recitit ultimul volum și, o spun fără modestie, ca cititor m-am regăsit acolo, mi-a plăcut, dar ca om, experiențele respective nu mă mai reprezentau deși puteam empatiza puternic cu ele. Deci, până acum, la mine a funcționat așa: cu poezia am închis o uşă, apoi am mers mai departe. Cu cititul este diferit, eu citesc multă literatură de specialitate, de care am nevoie ca să fiu updated, multe articole. O fac pentru că sunt curioasă și îmi place mult de tot să fiu informată, dar la literatură sunt foarte mofturoasă și citesc exclusiv din plăcere, nu ca să cunosc un stil sau un autor. Prin urmare, încep zeci de cărți, dar termin foarte puține. În experiența mea de cititor, poezia m-a dezamăgit cel mai puțin.

Poezia înseamnă, mai mult decât orice trop, accesul la geografii și spații interioare, imaginale. Cum putem accesa și, mai cu seamă, cum putem exprima accesul la profunzimi care nu sunt la îndemâna oricui?

Câți scriitori, atâtea metode. Eu cred că acest cuplu, naturalețe + autenticitate sunt secretul. Iar ca cititor trebuie să ai empatie, să poți să te transpui, să ai exercițiul de a înțelege și accepta și alte perspective.

Ești inițiatoarea unor proiecte dedicate copiilor, ești mamă, volumul ”1+1>2” este dedicat băieților tăi, Andrei și Alexandru. Ce relație ai cu copiii tăi? Sunt ei cei care te-au inspirat să inițiezi atelierele pentru copii și tineri?

Atunci când am gândit activitatea 7 ARTE, asociația care implementează și proiecte dedicate copiilor, activitățile de educație prin cultură reprezentau 50%. Între timp, din cauza unor resurse limitate de timp, oameni și, recunosc, financiare, programele pentru copii au rămas cele mai vizibile. SmARTkid, prin care oferim ateliere creative, educative și recreative pentru copii este un program inspirat de nevoile pe care le-am observat la copilul meu mai mare, care atunci când am gândit proiectul avea 4 ani. Între timp s-a adaugat echipei şi Alexandru, băiatul cel mic. Copiii mei sunt cei care îmi dau feedback în aceste proiecte, sunt „consilierii” mei foarte valoroși pentru că lor ne adresăm, pentru ei trebuie să gândim și să adoptăm /adaptăm metode, pe ei trebuie să-i motivăm și cu ei trebuie să facem echipe. De la ei învăț foarte mult.

Deci un prim aspect al relației mele cu ei este că învăț de la ei și le spun acest lucru. Apoi este admirația, eu sunt fascinată de copiii aceștia ai mei, cum sunt, de fapt și de ai altora, dar ai mei îmi sunt mai la îndemână. Uneori simt, ca orice om, frustrare, disperare, deznădejde și mai cad în capcana de a crede că ei sunt cauza. Destul de repede mă repliez și realizez că la mine este problema pentru că eu am standardele, eu am așteptările, eu am puterea de a comunica și de a rezolva probleme, iar dacă nu gestionez în folosul nostru ( al meu și al lor)  aceste instrumente, în sensul armoniei, dragostei, confortului cu sine și aprecierii celuilalt, pe termen lung avem cu toții doar de pierdut. Prin urmare, îi iubesc orice ar fi, așa cum este natural să fie, dar mi-am educat autocotrolul și mi-am moderat „căderile” în așa fel încât să fie cât mai puțin sesizabile şi să ne afecteze relaţia cât mai puţin, sau altfel spus, doar în limite sănătoase. În continuare simt multă fericire datorită lor şi pot suferi foarte mult ”din cauza lor”, dar când este cazul ”ventilez” aceste stări extreme. Asta nu înseamnă că joc teatru, că le zâmbesc atunci când sunt tristă. Ba din contră, le spun că sunt tristă și îi mai și întreb dacă au vreo idee despre cum m-ar putea ajuta, etc. Eu chiar mă bazez pe ei, aşa cum şi ei se bazează pe mine. Trebuie să spun că au un bun-simț colosal în soluțiile și sugestiile lor.

În altă oridine de idei, cred că cea mai mare greșeală pe care o putem face în relaţia cu copiii este să nu le observăm evoluţia şi să nu le apreciem efortul.

Din experiența ta de coordonatoare de proiecte, își îndrumă părinții copiii spre lectură? Sunt acești copii receptivi la atelierele de citit și de creativitate?

Mediul are foarte mult de-a face cu acest ghidaj. Lectura nu este un act pe care îl faci doar când citești literatură. Acolo este să zicem, rafinamentul lecturii. Dar lectura presupune un act de gândire necesar și foarte util în viața de zi cu zi. Analfabetismul funcțional, adică oamenii care știu să citească formal, dar care nu înțeleg sensul a ceea ce citesc sunt cazuri tot mai frecvente. Așadar, când citești, trebuie să și gândești. Nu poți rezolva o problemă la mate dacă nu ai știut să citești /înțelegi enunțul. Decizi în cunoștință de cauză dacă citești și înțelegi contraindicațiile unui medicament. Acestea sunt exemple în care se vede latura practică a lecturii. Pe de altă parte, lectura dezvoltă abilități și educă. Te civilizează, cizelează și rafinează. Cine nu-și dorește asta pentru copiii lui? Toți, dar nu ne dăm seama că lectura le oferă. Din acest motiv și interesul este moderat în zona lecturii. Vă spun din experiență că atelierele cu o componentă tehnică sunt mult mai căutate.

Ce ne poți spune despre colaborarea cu SOS Satele Copiilor? „Nu mi-e frică de lectură” este cel mai recent proiect al Asociației 7 ARTE. Iubesc copiii lectura sau le e frică de ea?

În lunile septembrie, octombrie şi noiembrie, în weekend, câte un scriitor contemporan – 10 scriitori contemporani în total, vor susţine ateliere de lectură la SOS Satele Copiilor alături de trainerii Asociaţiei 7 ARTE. Atelierele durează 1 oră şi 30 de minute, sunt interactive şi au o componentă de workshop (de arte vizuale şi scriere creativă), care transformă lectura textelor literare într-o activitate plăcută, reconfortantă şi asumată de către copii.

Proiectul Asociaţiei 7 ARTE este la a 3-a ediţie, dar este prima dată când atelierele cu scriitori contemporani ajung în comunitatea SOS Satele Copiilor. Până acum au avut loc în comunitatea SOS lecturile scriitorilor Alexandra Rusu, Ciprian Măceşaru, Carmen Tiderle şi Mihela Coşescu, iar copiii au fost fascinaţi de literatura contemporană. Dintr-o dată au descoperit că literatura este vie, că este despre ei, despre problemele şi pasiunile lor, că limbajul poate fi contemporan şi plin de farmec, că textele sunt isteţe şi foarte expresive, ca literatura nu se citeşte nici cu dicţionarul şi nici cu picioarele în apă rece, ci realmente, de plăcere.

În mod clar acum au o percepţie pozitivă despre literatură, dar şi despre scriitori. Suntem foarte mândri de acest proiect, iar partenerii noștri, SOS Satele Copiilor vor să continue ceea ce noi am început pentru că lectura, aşa cum gândim noi când facem workshopurile, promovează colaborarea şi dezbaterea, stimulează copiii să-şi spună punctul de vedere, să cunoască perspective noi şi să se cunoască pe sine.

Care este criteriul după care alegi scriitorii care să le citească copiilor?

Există nişte criterii obiective asupra cărora nu am să insist, ca de exemplu să aibă publicate cărţi pentru copii sau un manuscris al unui volum pentru copii, să fie confirmaţi în mediul literar sau validaţi de popularitatea în noile media. Restul sunt criterii subiective: să ne placă nouă, echipei 7 ARTE şi copiilor nostri, atât ca personalitate, cât şi ca scriitură. Cu aceste criterii mergem drept la sigur, adică ajungem la sufletul copiilor.

Număr de vizualizări :522


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro