”Virtus Romana Rediviva” sau despre un alt program reușit al Muzeului Național al Literaturii Române din București
oct. 26th, 2017 | By admin
Ultima secvență, a șasea, a programului ”Canonic Art. Școala Ardeleană”, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române din București, Primăria Municipiului București și Clubul UNESCO-Adolescenții, a avut loc joi, 26 octombrie 2017, ora 11.00, la Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc”, invitat special fiind conf.univ.dr. Paul Cernat. Înaintea acestui al șaselea liceu care a primit în dar 21 de panouri cu figurile și operele exponențiale ale Școlii Ardelene, invitații programului ”Canonic Art. Școala Ardeleană” au fost la Colegiul Național ”Iulia Hasdeu” (vineri, 13 octombrie 2017, ora 12:00, invitat special: Dan Mircea Cipariu), Colegiul Romano-Catolic ”Sf.Iosif” (luni, 16 octombrie 2017, ora 11:00, invitat special: prof.univ.dr. Silviu Angelescu), Liceul Pedagogic ”Anastasia Popescu” (marți, 17 octombrie 2017, ora 10:00, invitat special: Ioana Crăciunescu), Liceul Greco-Catolic ”Timotei Cipariu” (joi, 19 octombrie 2017, ora 13:00, invitat special: prof.univ.dr. Silviu Angelescu) și Liceul Teoretic ”Al. I.Cuza” (marți, 24 octombrie 2017, ora 10:30, invitat special: Dan Mircea Cipariu). ”Un program pilot reușit, cu un material expozițional de excepție despre Școala Ardeleană, material coordonat de directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, dl. Ioan Cristescu, iată, la o repede ochire, faptele de școală și cArte pe care le-am pus în pagina unei realități bucureștene, lipsită de modele autentice și autori canonici, o lume românească, în general, care are mare nevoie de repere identitare.”, a declarat Dan Mircea Cipariu, coordonatorul programului ”Canonic Art. Școala Ardeleană”. La Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc”, elevii aflați în programul ”Săptămâna Școala Altfel”, alături de doamnele profesoare de limba și literatura română Alina Teodora Roșca, Mădălina Vlădescu și Doina Miloș, au ascultat cu sufletul la gură argumentele despre spiritul identitar și despre nevoia de normative ale limbii pe care corifeii Școlii Ardelene ni le-au lăsat moștenire