Scriitorul Geo Vasile, premiat pentru traducere la Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” de la Craiova

Sep 24th, 2017 | By admin | Category: Postcard

În perioada 17- 20 septembrie 2017, la Craiova, a avut loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, organizat de Academia Internaţională „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Municipal Craiova, Consiliul Judeţean Dolj şi Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”. Festivalul a reunit  invitaţi din numeroase ţări, de pe mai multe continente, ediţia din acest an fiind dedicată împlinirii a 2.000 de ani de la moartea lui Publius Ovidius Naso, la Tomis. Au fost decernate unsprezece premii din partea Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”.

Premiul pentru traducere a fost acordat lui Geo Vasile, critic literar, prozator şi poet născut la Bucureşti. O activitate fecundă, cu peste 13 volume de istorie şi critică literală, dar şi poezie originală. A primit în 2013 şi Ordinul Stella D Italia în grad de cavaler acordat prin Decret semnat de Preşedintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano.

Premiul pentru Poezie a fost acordat lui Manolis Aligizakis, poet şi traducător grec, autor a trei nuvele şi a numeroase volume de poezie. Creaţiile sale au fost traduse în spaniolă, suedeză, română, sârbă, iordaniană. Acelaşi Premiu pentru Poezie l-a primit şi Anatoly Kudryavitsky, poet şi nuvelist irlandez, născut în Rusia, la Moscova, despre care aflăm de la Ion Deaconescu, preşedintele Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”, că este un autor bilingv, ce scrie în engleză şi rusă, ultimul titlu fiind Poezii noi alese – DOOS Books, Moscova. 2015. Anatoly Kudryavitsky trăieşte în Dublin, Irlanda, şi editează Shamrock, revista internaţională de haiku a Societăţii Irlandeze de haiku, al cărei preşedinte este de câţiva ani. „Am venit tocmai din Dublin, aici, în acest basm, unde sunt toţi poeţii. Sunt foarte impresionat de activitatea de aici, sunt bucuros că România înfloreşte, că poezia înfloreşte. Cartea mea pe care tocmai am publicat-o se inspiră din opera lui Marin Sorescu”, a precizat Anatoly Kudryavitsky.

vizualizari: 537


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro