Donație de carte, permise gratuite și muzică, de Sf. Gheorghe la BCU ”CAROL I”

apr. 25th, 2017 | By | Category: Postcard

Duminică, 23 aprilie 2017, Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” a organizat o donație de carte care va fi trimisă așezământului Casa Sf. Iosif din Odorheiul Secuiesc. Mai multe persoane au răspuns apelului nostru, iar BCU ”Carol I” a contribuit semnificativ, astfel încât peste 200 de titluri vor ajunge la acei copii aflați în dificultate. Peste 50 de români și străini au vizitat biblioteca având drept ghizi angajați ai acestui așezământ de cultură. Vizitatorii și donatorii au participat la tombola permiselor anuale sau lunare de acces gratuit la serviciile bibliotecii.

Tot duminică, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, elevii Școlii Gimnaziale de Arte nr. 5 din București, precum și Orchestra de Cameră a școlii condusă de prof. Nicolae Antonescu, au susţinut un program muzical apreciat de spectatori.

Parteneri au fost Muzeul Național al Literaturii Române, Asociaţia Euro CulturArt și Institutul pentru Management și Dezvoltare Durabilă.

23 aprilie a fost aleasă de UNESCO drept Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor. În 2005, prin H.G. 293 aceeași dată a fost declarată Ziua Bibliotecarului din România.

Număr de vizualizări :540


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro