Filmul „Inimi cicatrizate” de Radu Jude, în cadrul „Zilelelor Filmului Francofon” de la Budapesta

feb. 28th, 2017 | By | Category: Postcard

Institutul Cultural Român Budapesta aduce în capitala ungară cel mai recent film al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, în cadrul evenimentului „Zilele Filmului Francofon”, organizat în perioada 1-10 martie 2017. Proiecțiile filmului românesc vor avea loc la Cinematograful Uránia (VIII., Bd. Rákóczi nr. 21) în 2 martie, ora 18:30, respectiv 6 martie, ora 15:30, cu subtitrare în limba engleză și în limba maghiară.

După succesul internațional al filmului „Aferim” (2015), cu care a câștigat anul trecut Ursul de Argint, pentru cea mai bună regie, la Festivalul internațional de Film de la Berlin și care a fost producția românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015, Radu Jude a realizat, în 2016, „Inimi cicatrizate”, semnat în dublă calitate de regizor și scenarist. Filmul este o adaptare liberă după romanul cu același titlu al lui Max Blecher, povestea fiind inspirată din viața scriitorului. Acțiunea se petrece în 1937. Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

„Inimi cicatrizate” a câștigat Premiul Special al Juriului şi Premiul Don Quijote oferit de Federația Internatională a Societăților de Film în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno și a fost proiectat la nenumărate festivaluri de film din toată lumea.

Ca şi în anii precedenți, Institutul Cultural Român Budapesta s-a alăturat altor ambasade şi institute culturale francofone acreditate în capitala Ungariei pentru organizarea celei de-a 17-a ediții a Festivalului Francofoniei, care include „Zilele Filmului Francofon”. Mai multe informații despre Festival și despre bilete se pot afla de pe pagina Institutului Francez din Budapesta: www.franciaintezet.hu.

Trailer: www.youtube.com/watch?v=Fjt8-HPIAD8

Număr de vizualizări :259


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro