STRADA DE C’ARTE, la cea de-a patra ediţie, legalizează traficul de cultură!

sept. 11th, 2015 | By | Category: Proiecte

Bucureşti, 11 septembrie 2015 – Biblioteca Centrală Universitară Carol I în parteneriat cu Fundaţia Universitară Carol I şi Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER) lansează cea de-a patra ediţie a festivalului cultural în aer liber STRADA DE C’ARTE, între 23-27 septembrie 2015, în arealul statuii ecvestre a Regelui Carol I din faţa Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti (Calea Victoriei nr 88, sector 1). Timp de cinci zile, bucureştenii şi vizitatorii capitalei vor beneficia de cea mai amplă ofertă de evenimente culturale de calitate, cu acces gratuit. Pietonalul statuii Regelui Carol I se transformă într-un spaţiu public cultural, găzduind cel mai mare târg de carte în aer liber din Bucureşti. Cele mai importante edituri şi librării, recitaluri de poezie, concerte live de blues şi jazz, lansări de carte, proiecţii de filme, dezbateri şi conferinţe, ateliere de pictură şi desen dedicate copiilor oferă participanţilor un program unic. Cu sloganul „Legalizăm traficul de cultură”, STRADA DE C’ARTE îşi propune să readucă în prim-plan plăcerea de a citi, de a (re)descoperi poezia, literatura, filmul, spectacolul, într-un context urban uşor accesibil, cu o coloană sonoră de jazz şi blues live. “Strada de C’Arte s-a bucurat să primească, anual, peste 15.000 de vizitatori care au însufleţit zona Bibliotecii Centrale Universitare Carol I. Pentru a patra oară,  evenimentele de carte ies în agora şi oferă publicului larg, indiferent de vârstă sau situaţie materială, produse culturale autentice,  printre care câteva sunt unicat, cele din registrul celor şaptearte”, a declarat Mireille Rădoi, Directorul General al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I. “Strada de C’Arte se desfăşoară în siajul Festivalului George Enescu, întregind oferta culturală din inima Bucureştiului. Împreună, cele două evenimente creează o rezonanţă culturală strălucitoare, demnă de o capitală europeană. Această ediţie, asemenea celor anterioare, este organizată exclusiv graţie partenerilor noştri privaţi UniCredit, Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii şi Marea Lojă Naţională din România cărora le mulţumim că au ales să investească în acest program cultural pe care mi-l doresc, în timp, unul de anvergură internaţională!”, a mai adăugat Mireille Rădoi. “Sunt bucuros să fim şi anul acesta la STRADA DE C’ARTE, cu cele mai recente apariţii editoriale dedicate poeziei, cu recitaluri de poezie, blues şi jazz. Pe 24 septembrie 2015, de la ora 20:00, la Rampa de Poezie şi Jazz, într-un concert-eveniment, cu Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, Mihai Zgondoiu, Mike Godoroja & Blue Spirit, vom lansa cartea şi DVD-ul AER DE BUCUREŞTI, Editura Tracus Arte”, a declarat Dan Mircea Cipariu, coordonatorul recitalurilor de poezie şi jazz STRADA DE C’ARTE.

Editurile prezente la târgul de carte de pe pietonalul statuii Regelui Carol I oferă vizitatorilor şi de această dată mii de titluri româneşti şi străine, cu preţuri reduse. Iubitorii de literatură vor putea participa la lansări de carte şi sunt invitaţi la recitalurile şi concertele live din Rampa de Jazz şi Poezie, coordonată de Agenţia de Carte (www.agentiadecarte.ro).  Cei mici, sub îndrumarea voluntarilor de la Institutul de Management şi Dezvoltare Durabilă (IMDD, www.imdd.ro), vor putea participa la ateliere de modelaj şi desen, lectură la iarbă verde, precum şi la concursuri de pictură şi colaj pe Strada Copiilor (pietonalul statuii Regelui Carol I).

Festivalul se va desfăşura cu sprijinul partenerilor noştri strategici  Muzeul Naţional al Literaturii Române, Asociaţia Euro CulturArt, Opera Scrisă.ro, Galeria  de artă contemporană Galateca, Romfilatelia, Asociaţia Română de Film “Document.Art”,  Tiger Security,  şi Biroului de Arhitectură TECON.

Pentru mai multe detalii legate de conceptul şi programul festivalului, vizitaţi website-ul www.stradadecarte.ro,

pagina de Facebook http://www.facebook.com/BibliotecaCentralaUniversitaraCarolI

sau urmăriţi Strada de C’Arte pe Twitter @StradadeC_Arte.

Începând cu 24 septembrie 2015, pe website-ul festivalului veţi găsi jurnalul fiecărei zile.

Program Strada de C’Arte

Ediţia a IV-a

23 – 27 septembrie 2015

Arealul statuii ecvestre a Regelui Carol I – Calea Victoriei nr. 88

ORAR EVENIMENTE

Zilnic

Strada de C’Arte – Târg de carte, 14 expozanţi

Statui vivante, Teatrul Masca

Strada Copiilor – ateliere organizate de Institutul de Management şi Dezvoltare Durabilă (IMDD)

18.00 – 19.00  Recital Cvartet “CHROMATIC”

19.00 – 20.00  Tururi ghidate în BCU “Carol I”

Expoziţii

“Lucian Blaga: 135 ani de la naştere” (Hol Aulă)

“Opera cărturărească şi tipografică a Sf. Ierarh Grigorie Dascălu” organizată împreună cu Biblioteca Sfântului Sinod (corp Boema)

“3” semnată fotograf Cristian Tudose (Foaierul de lectură, corp Dacia)

“LOC şi Vis” semnată Constantin Flondor, galeria Galateca

Miercuri, 23 septembrie

Montaj, amenajare standuri, cablare etc.

Joi, 24 septembrie

17.00 – 18.00

Lansarea vol. “Du-te departe de mine”, autor Gabriel Gafiţa, ed. Nemira (Foaierul de Lectură, corp Dacia)

18.00 – 19.00

Atelier pe Strada Copiilor – Folosirea artei tradiţionale în arta contemporană, susţinut de Roxana Gibescu

19.00 – 20.00

CELE MAI FRUMOASE POEZII:  Cora Botezatu, Maria Timuc (Foaierul de Lectură, corp Dacia)

19.00 – 19.30

Proiecţie film în Aulă: RAPA NUI, LEGENDA, Regizor: Juan Eduardo Ossa E., Chile

19.40 – 20.00

Proiecţie film în Aulă: ENIGMA ROSSLYN, Regizor: Tim Maguire, Scoţia

20.00 – 20.30

Proiecţie film în Aulă: Aer de Bucureşti. Un film de Dan Mircea Cipariu

20.30 – 21.30

Concert-eveniment AER DE BUCUREŞTI – Ioana Crăciunescu, Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru, Mike Godoroja & Blue Spirit, Mihai Zgondoiu (Rampa de Jazz şi Poezie)

Vineri, 25 septembrie

13.00 – 15.00

Masa Rotundă “Lucian Blaga: 135 ani de la naştere”, corp Dacia,  Sală Consiliu. Invitat special: acad. Eugen Simion.

17.00 – 18.00

Lansare carte, “Mareea neagră: limba română sub asediu. Greşeli de exprimare în mass media din România”, autor Dumitru Borţun, ed. Tritonic (Foaierul de Lectură, corp Dacia)

18.00 – 19.00

Atelier pe Strada Copiilor  – Pop-Art, susţinut de Magda Pelmuş

18.00 – 18.45

Proiecţie film în Aulă: UN VIS DEVENIT REALITATE, Regizor: Luis Ernesto Doñas Gómez, Cuba

19.00 – 19.30

Proiecţie film în Aulă: RIDURI ŞI VISE, Regizor: Georgia Petrali, Grecia

19.00 – 20.00

CELE MAI FRUMOASE POEZII: Ioana Greceanu, Adrian Suciu, Grigore Şoitu, Emilia Zăinel  (Foaierul de Lectură, corp Dacia). Lansarea oficială a Turneului de lecturi publice ProLiteraTur (organizat de World MediaGraph, cu susţinerea financiară a Administraţiei Fondului Cultural Naţional).
20.00 – 21.30

Concert de poezie şi muzică: Mireille Rădoi & Flaviu Predescu, Ionuţ Bogdan Ştefănescu (flaut) şi Costin Soare (chitară).

Sâmbătă, 26 septembrie

11.00 – 12.00

Atelier pe Strada Copiilor – De-a Arhitectura, susţinut de Eliza Yokina şi Corina Croitoru

12.00 – 13.30

Proiecţie film în Aulă: UN FILM DESPRE COPII ŞI MUZICĂ. SANT ANDREU JAZZ BAND, Regizor: Ramon Tort, Spania

17.00 – 18.00

Lansare carte (Foaierul de Lectură, corp Dacia)

17.30 – 18.30

Atelier pe Strada Copiilor  – Street Art, susţinut de Mihai Zgondoiu

18.30 – 19.30

Educaţie la firul ierbii – dezbatere cu liceeni organizată de IMDD

19.30 – 20.00

Proiecţie film în Aulă: OMAGIU  ROMEI, Regizor: Franco Zeffirelli, Italia

19.00 – 20.00

CELE MAI FRUMOASE POEZII: Laura Dan, Anca Mizumschi, Livia Roşca (Foaierul de Lectură, corp Dacia)

20.00 – 21.30

Concert de poezie şi jazz:  Ioan Es Pop, Eugen Suciu  & Mircea Tiberian (Rampa de Jazz şi Poezie)

Duminică, 27 septembrie

11.00 – 12.00

Atelier pe Strada Copiilor  – Pictură japoneză, susţinut de Ilina Schileru

12.00 – 13.15

Proiecţie film în Aulă: UN SCAUN POTRIVIT PENTRU UN ÎNGER, Regizor: Raymond St-Jean, Canada şi Finlanda

Închidere Festival Strada de C’Arte 2015

Număr de vizualizări :1518


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro