În perioada 18 septembrie – 19 octombrie 2015, în sera Palatului Suţu , Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la o nouă expoziţie: “La Roumanie – Viziunea unui antropolg elveţian”.
În anul 1917, Eugène Pittard publică ”La Roumanie: Valachie, Moldavie, Dobroudja: 50 illustrations, dont 35 hors-texte d’après des photographies prises par l’auteur”, Paris, 1917, 328 p., cu dedicaţia: ”Poporului român, pe care, în timpul lungilor mele campanii de studii antropologice, am ajuns să-l cunosc şi să-l iubesc. Am încercat să prezint o scurtă sinteză a tuturor elementelor care formează ţările româneşti şi mi-am dorit să evoc, în spiritul său, acest popor, tradiţiile sale, obiceiurile sale, viaţa sa economică – un pic din sufletul românesc.”
Graţie şi bunelor relaţii pe care le avea cu prinţul George Valentin Bibescu (1880 – 1941), în 1899 pleacă în Peninsula Balcanică şi România, unde vizitează în special Dobrogea. Cercetările întreprinse în Dobrogea, precum şi studierea, între 1895 – 1906, a 800 de cranii din osuarele din Valais şi publicarea imediată a rezultatelor în reviste elveţiene şi străine care i-au creat valoarea ştiinţifică. Începând din anul 1901, de-a lungul celor 30 de ani de studii antro-pologice în România, Eugen Pittard publică peste 50 de articole cu rezultate ale cercetărilor de teren pe care le-a făcut în Dobrogea.