Concursul de debut în proză ”Valentin Nicolau”

aug. 20th, 2015 | By | Category: Eveniment

Editura Nemira lansează concursul de debut în proză care va purta numele „Valentin Nicolau”, în memoria fondatorului editurii. Romanul câştigător va fi publicat în primăvara lui 2016 şi va fi lansat în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest.


Juriul va fi format din scriitorul Sebastian A. Corn (care a câştigat premiul pentru debut Nemira în 1996), criticul literar Cosmin Ciotloş şi Dana Ionescu, redactor-şef al editurii Nemira. Aceştia vor alege doi finalişti, iar decizia finală le va aparţine cititorilor Nemira, care vor putea vota cele două romane pe blogul editurii, după titlu, rezumat şi 10 pagini la alegerea autorilor. Romanul câştigător va fi publicat la editura Nemira în primăvara lui 2016 şi va fi lansat în cadrul Salonului Internaţional de carte Bookfest.

Pot trimite manuscrise doar autorii care nu au mai au romane publicate, indiferent de vârstă şi indiferent dacă au mai publicat proze scurte sau fragmente de roman în antologii sau online. Se acceptă manuscrise de ficţiune literară, ficţiune comercială, science-fiction şi fantasy, thriller, poliţist.

Manuscrisele se trimit până la 15 decembrie 2015, la adresa de email manuscris@nemira.ro, cu subiectul „Pentru concursul de debut Valentin Nicolau 2015”.

Juriul alege doi finalişti care vor fi anunţaţi pe 18 ianuarie 2016.

Între 18 ianuarie şi 1 februarie, cititorii vor putea vota pe blogul editurii Nemira unul dintre cele două romane (sinopsis + 10 pagini).

Câştigătorul va fi anunţat pe 2 februarie.

Cerinţe de redactare a manuscrisului: documentul să fie trimis în format .doc, Times New Roman cu diacritice, font 12, spaţiere 1,5. Dimensiune acceptată: minim 200.000 – maxim 700.000 de semne cu spaţii.

Număr de vizualizări :740


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro