Miercuri, 10 decembrie 2014, ora 18:30, la Readers Cafe, Editura Delfin lansează Cartea a II-a a trilogiei „Regele Lupilor”, de George Cornilă. Literatura de ficțiune își păstrează locul fruntaș în topul vânzărilor de carte, cititorii fiind în continuare dornici de a porni în aventura unor lumi necunoscute, cu personaje de legendă, ale căror destine prezintă perspectiva nemărginită a unei vieți împlinite prin trăiri unice și profunde. Istoria și mitologia dacilor, atât de romanțate și de bogate, devin pentru a doua oară, un uriaș teren de joacă pentru scriitorul George Cornilă, perseverent în creionarea unui univers magic, luând astfel naștere cel de-al doilea volum al trilogiei „Regele lupilor – Fierul zeilor”. Agențiadecarte.ro este partener media al evenimentului.
La evenimentul de lansare sunt așteptați să participe atât personalități de seamă ale lumii culturale românești, cât și oameni pasionați de genul Historical Fantasy, de la scriitori, etnologi, mitologi, istorici, ilustratori, bloggeri, până la simpli cititori.
În cadrul dezbaterii „Când istoria naște legende”, invitații speciali prof. dr. Mihail Zahariade și prof. Vladimir Alexandrescu, vor aduce în discuție teme legate de istoria și mitologia dacilor, evenimente și întâmplări din negura timpului, personaje de legendă, precum și fragmente de realitate istorică îmbinate cu elemente ficționale de excepție.
„Cititorul contemporan simte nevoia de a se regăsi în simboluri puternice, care au marcat destinul unui popor, caută din ce în ce mai des, amestecul firesc de realism și magie, pentru a evada din prezentul hipertehnologizat. Cartea „Regele lupilor” oferă acest refugiu oricărui pasionat de lectură, în spațiul fabulos al Daciei regale”- Ana Maria Norocea, critic literar.
Atmosfera fabuloasă, suspansul, imaginile cinematografice, explorarea originilor dacice, oferă romanului suficientă putere de seducție ca să-l atragă pe cititorul adolescentin cu gust de aventură fantastică, dar și pe cititorul matur, dornic să redescopere eterna poveste cu tâlc a omului confruntat cu posibilul lumilor imposibile.
„Pornind de la puţinele informaţii referitoare la istoria, religia şi mitologia dacilor, autorul îşi ia libertatea de a reinventa această lume recurgând la un redutabil arsenal imaginar. George Cornilă ne oferă o poveste fermecătoare și originală, care excelează în racorduri surprinzătoare între real şi imaginar”, a declarat conf.univ.dr. Alexandru Ofrim.
În contextul unei atmosfere de basm, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă, Editura Delfin va dona banii obținuți din vânzarea cărții „Regele lupilor – Fierul zeilor”, către Asociația Copii Suflete Speranțe, pentru a sprijini copiii cu probleme neuro-motorii şi pe familiile acestora.
Eveniment prezentat de Cristi Dorombach – Realizator TV.