”Beauté, poésie, aventure” în slow motion

aug. 20th, 2014 | By | Category: Dialogul de carte

Scriitoarea Catia Maxim este cunoscută publicului în special pentru cele mai recente două romane ale sale, volumele istorice ”Îngerii din Moscopole” și ”Îngerii din Moscopole. Exilul”, pentru care a studiat istoria aromânilor. Anul acesta, însă, a surprins prin lansarea unui roman… de dragoste care, spune ea, vine tot între scriituri istorice, urmând și alte apariții editoriale despre aromâni.  ”Slow motion” (editura Tracus Arte) spune povestea a patru personaje legate între ele prin diferite relații de dragoste, afecțiune, comoditate, norme sociale sau dorințe. În exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, Dorina Cioplea a dialogat cu Catia Maxim despre acest nou volum și despre povești de dragoste, imaginate sau trăite.

Smara, Adrian, Corina și Jean Paul. Patru oameni, trei povești de dragoste, total diferite, într-o lume a vitezei. Povești pe care, totuși, tu le vezi cu încetinitorul. De ce în slow motion?

Pentru că, de exemplu, ca să mă citez: ”Statul pe o bancă solitară, situată lângă un perete acoperit cu o rogojină de bambus, poate fi un excelent pretext de a filma lin și încet decorul, astfel încât amănunte să fie regăsite, după o vreme, în derularea mai multor cadre imortalizate în slow motion.” La fel se întâmplă cu evenimente și personaje: filmate în slow motion au capacitatea de a reda și de a accentua, cu mai multă acuratețe, o stare, un gând sau o dorință. Titlul romanului explică, într-un fel, o tehnică cinematografică utilizată într-o narațiune ale cărei personaje se mișcă și vorbesc cu încetinitorul, astfel încât să se audă și ele ce spun. Scris la persoana a treia, romanul este condus  de o voce din spatele ecranului, voice over redată la persoana întâi, capabilă să sintetizeze atitudini sau reacții și, mai ales, să explice pe încet de ce așa și nu altfel.

Are nevoie iubirea de lumi și decoruri exotice? Care era, de fapt, elementul de fascinație al lui Jean Paul asupra Smarei?

Întotdeauna iubirea are nevoie de cadrul care să impresioneze prin netrăit și neobișnuit sau măcar să ofere iluzia ținutului îndepărtat. Jean Paul fascinează. Fără îndoială! Bărbatul care trece aproape neobservat, în viața de zi cu zi, la anumite răstimpuri reușește să savureze și să se bucure de zborul cu deltaplanul, în intimitatea norilor cumulus. Împătimit de motociclete, el nu ratează niciun raliu Dakar. În călătoriile sale pe sus sau pe jos, Jean Paul are harul de a descoperi locuri și peisaje virgine. Există în roman explicații ample despre anumite locuri vizitate de el. De exemplu, locul numit Cape Juby din deșertul Sahara. Personajul Jean Paul este bărbatul care poartă, mereu, la el un exemplar din“Micul Prinț” (ediția Reynal & Hitchcock, 1934). Nu-i place deloc să vorbească. În schimb, preferă să citească mult, inclusiv când se află într-un restaurant, în timp ce așteaptă să-i fie adusă mâncarea la masă. Îi place la nebunie jazzul, fiind în stare să-l asculte, minute în șir, pe Ahmad Jamal. Știe să fie romantic și să facă dragoste cu mintea și sufletul. Există, undeva, prin carte, ideea că un astfel de bărbat reușește să confere o strălucire aparte femeii de lângă el și să o facă să radieze. Ar mai fi și altele de adăugat despre el, însă mai bine să-i las pe cititori să descopere ei înșiși fascinația magiei după care tânjim cu toții.

Ce se întâmplă cu dragostea și fascinația când relația dintre un el și o ea este supusă cotidianului, problemelor uzuale? Când relația nu mai înseamnă doar clipe de refugiu și pauze de la restul vieții…?

Abia atunci începe greul. Glumesc și nu prea. În viața reală, dragostea și fascinația, erodate de cotidian, se transformă- în cazul fericit- în altceva mai trainic și mai durabil. De exemplu, într-o prietenie și o duioasă camaraderie. Sau, la polul opus, dragostea și fascinația, supuse problemelor uzuale, pot sfârși lamentabil într-un conflict de diverse proporții. Noroc cu literatura, deoarece are modalități specifice de a realiza alchimia perfectă între real și ireal, grație ficțiunii.

”Beauté, poésie, aventure” – alchimie și drog. Câți oameni, cu vieți banale și liniștite au curajul ca, din când în când, să se lase pradă propriului drog, propriei laturi aventuroase ? ”Drogul” tău depășește dimensiunea personajelor cărora le dai formă ?

Cred că astfel de oameni nu sunt prea mulți. Pentru că majoritatea au o cumințenie primară, ce le permite să croșeteze, imperturbabil, unu’ pe față, unu’ pe dos, la viața lor anostă. Însă chiar și o existență banală are un cotlon mai special, denumit responsabilitate. Cercetat atent, etalează, uneori, situații diferite și contrare: cotidianul banal vs aventura, poezia, frumusețea. Altfel spus: a trebui vs a vrea. Pentru a alege, omul cu viață banală și liniștită are nevoie și el de curaj pentru picătura lui de drog. Mă întrebi despre “drogul”meu și îți răspund, în toată simplitatea mea, că este vital să depășească dimensiunea personajelor mele. Altminteri, la ce bun să mai stric orzu’ pe gâște, dacă eu însămi n-aș fi în stare să experimentez alchimia ”Beauté, poésie, aventure” ?! Uite, pentru că întrebarea e cu bătaie mai lungă, vreau să îți spun că pentru fiecare carte eu însămi am experimentat un soi de existență paralelă. Pentru care nu doar m-am documentat despre cutare sau cutare situație, nu doar am vizitat cutare sau cutare loc descris ulterior, ci am intrat în contact cu “personaje“ similare, le-am cercetat viața, le-am ascultat și am învățat. Deoarece, pentru a scrie un roman, un prozator trebuie să fie viu, să cunoască și trăiască tot felul de experiențe incitante. Nu teoretic, ci în vâltoarea cotidiană, care numai comodă și relaxantă nu e. Uneori mă amuz, vis-a-vis de percepția prietenilor și a celor care mă cunosc. De parcă ar fi vorbiți unii cu alții, majoritatea își imaginează cât de cuminte și înțeleaptă sunt eu. Uite, tu îmi oferi prilejul să le reamintesc că apele liniștite și limpezi sunt adânci.

Tehnic vorbind, romanul ”Slow motion” este total diferit de volumele tale anterioare, în care viețile personajelor se împleteau pe cercetări despre soarta aromânilor. De ce ai ales să scrii ”altfel” ?

De fiecare dată prefer și mă străduiesc să scriu altfel. Cititorul este partenerul pe care mă simt datoare să-l surprind și să-l incit. Uneori, chiar cu riscul de a-l zăpăci. Evident că nu am nicio certitudine. Așa cum se întâmplă în orice relație de iubire. Or, tocmai starea de nesiguranță și permanentă căutare provoacă magia scrisului. De data asta, după două romane istorice despre aromâni, mi-am dorit și eu o poveste de iubire filmată în slow motion. Am respirat mai văratic înainte de a scrie următorul roman despre aromâni.

O poveste de dragoste cu un final nefericit este mai bună ca o poveste de dragoste neîntâmplată ?

Decât să-mi fie frig, mai bine mă înfofolesc, decât să-mi fie foame, mai bine mă îndop cu mâncare, decât să mă rănesc, mai bine nu folosesc obiecte ascuțite etc. Și tot așa. Veșnica spaimă de a ne proteja, într-un fel sau altul. Pe mine însă m-a învățat bunica, încă din adolescență, că oricât de nefericit ar fi finalul unei povești de dragoste, e de preferat unei iubiri neîntâmplate. Legea echilibrului ne arată că după o  poveste tristă, trăită și asumată, mai există o șansă, pe care să o primim cu brațele deschise, înarmați însă cu înțelepciune și experiență. Cine n-a trăit cel puțin o poveste de dragoste cu final nefericit, să rămână la gura sobei și să-l aștepte pe Făt cel Frumos sau pe Ileana cea Cosânzeană să-i toarne brașoave despre o dragoste cu final fericit.

Când ajungi la finalul poveștii personajelor tale, acestea dispar undeva sau continuă să trăiască în tine? Vom mai auzi de Smara, Jean Paul, Adrian și Corina ?

Nu-mi propun niciodată să târăsc după mine povara personajelor mele. Menirea lor e să viețuiască, acolo, între coperte. Smara, Jean Paul, Adrian și Corina și-au trăit povestea de capă și spadă în romanele ”Încă un pas”, ”Ghici pe cine iubesc eu?” și ”Slow motion”. Totuși, cum spuneam, o altă  poveste de iubire se poate înfiripa, oricând. Într-un viitor roman, evident. Deoarece destinul și dependența  de  zbor a scriitorului au, de fiecare dată, o traiectorie și o direcție diferite de cenușiul și griul mioritic pe care cotidianul se străduie să i-l ofere.

Număr de vizualizări :2410


One Comment to “”Beauté, poésie, aventure” în slow motion”

  1. […] din Moscopole. Exilul”, pentru care a studiat istoria aromânilor. Anul acesta, însă,…[more] Like this:Like […]

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro