„Ultimele zile cu Adolf Hitler” de Erich Kempka

nov. 11th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Meteor Press a apărut volumul „Ultimele zile cu Adolf Hitler” de Erich Kempka.

„Volumul de memorii ale lui Erich Kempka, cel care a fost şoferul personal al lui Adolf Hitler şi omul său de încredere până în ultimele momente ale vieţii, are o valoare documentară deosebită prin acoperirea minuţioasă a evenimentelor dramatice din ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Kempka a fost martorul unor discuţii şi decizii de importanţă crucială în desfăşurarea celei mai mari conflagraţii a secolului XX, dar şi al unor întâmplări intime din viaţa omului a cărui personalitate a devenit subiect de cercetare intensă din partea istoricilor şi a psihologilor.

El este de faţă când Hitler primeşte vestea şocantă că Göring şi Himmler încearcă să preia puterea pentru a negocia un armistiţiu cu Aliaţii occidentali, dar este şi martor la căsătoria lui Hitler cu Eva Braun şi asistă la ultima masă a Führerului, înainte ca acesta să-şi ia adio de la cei prezenţi şi să-şi pună capăt zilelor.

Memoriile lui Erich Kempka sunt adăugite de capitolele scrise de publicistul Erich Kern, în care acesta analizează la o scară mai amplă mecanismele aparatului de stat nazist şi cauzele mai puţin cunoscute care au dus în final la înfrângerea Reichului. Deşi cunoscut ca o persoană cu opinii de extremă dreapta, completarea sa aduce în atenţie o serie de aspecte bine documentate şi un punct de vedere rareori expus public.” – editorii

Număr de vizualizări :759


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro