”Eu sunt Tu”

nov. 24th, 2013 | By | Category: Proiecte

Sâmbătă, 30 noiembrie 2013, de la ora 12.00, la Galeria Cirus din Mediaș, va avea loc vernisajul expoziției de grafică, pictură și obiect ”Eu sunt Tu” semnată de surorile Cristina Ploscariu și Dorina Cioplea. Gazda evenimentului va fi artistul vizual Vasile Popescu iar scriitorul Dan Mircea Cipariu este invitat să vorbească despre acest demers artistic.


”Sunt conștientă de faptul că dacă nu aș fi avut-o pe Dorina, Sora mea dragă, nimic nu ar fi fost la fel. Eu nu aș fi fost la fel. Încet, încet se strâng în ființa ei suflete pe care eu le-am iubit dintotdeauna. Pe care noi le-am iubit de dinainte să ne naștem. Această trăire este atât interioară, cât și exterioară. Lângă Dorina, îi simt pe Cei Plecați, la nivel de epidermă. Confortul înțelegerii fără cuvinte, din care se naște mental, mai întâi, devenind apoi material, un demers artistic, substitut al poveștilor pe care ea le inventa mereu pentru a calma stările mele de frică. Acum ne vindecăm reciproc. Orice aș face, oriunde aș fi, închid ochii, îmi iau Sora de mână și TOTUL trece.” (Cristina PLOSCARIU)

”Fiecare dintre noi ar fi putut fi Cealaltă iar faptul că ne-am născut așa și nu invers ține doar de hazard. Lucrările din această expoziție demonstrează faptul că am plecat din același punct (același loc, aceeași familie, aceeași moștenire genetică etc) și, din când în când, ne putem întâlni în același punct. Și că, deși suntem personalități distincte și, uneori, chiar contrastante, avem și foarte multe lucruri în comun sau în completare. <Eu sunt Tu> este, de asemenea, pentru mine cel puțin, încă un exercițiu de apropiere și regăsire, atât personală cât și artistică. Sora mea este artistul în care, dacă ar trebui să aleg, aș alege să mă reîncarnez și omul ale cărui spaime și trăiri le cunosc uneori mai bine ca pe ale mele” (Dorina CIOPLEA)

”Un discurs despre nevoia de Celălalt, mai cu seamă când Celălalt este ruda ta de sânge cea mai apropiată, capătă sens identitar şi plastic prin asumarea unei polifonii a discursului despre EU. Două artiste, în acelaşi timp şi două surori, au ales, prin formule post-expresioniste (Cristina), (non)figurative şi de colaj și pictură (Dorina), să rezoneze spiritual şi vizual cu mitologiile subiective ce se nasc din tensiunea creată între biografie şi destin artistic. Apelul la relaţia matriţă a lumii, Adam şi Eva, este apelul la relaţia proteică şi interşanjabilă între două partituri ce au conştiinţa (auto)reprezentării conceptuale în Celălalt. Celalalt este şi parte, şi întreg. Celălalt este şi limita biografică, şi de destin. Celălalt sunt şi EU, şi nevoia mea de TU. Celălalt este şi partea feminină, şi masculină, şi binele, şi răul. Hazardul, cu toate legile sale, nu face altceva decât să consfinţească acest principiu cosmic al avatarului biografic, dar şi a celui artistic. Întoarcerea la un punct zero al biograficului, în care te poţi (re)inventa, se poate face prin nevoie terapeutică de Celălalt. „EU sunt TU” este, astfel, o expoziţie care creează şi tensiune plastică, şi sentimentul că izbăvirea e posibilă numai când ai conştiinţa fragilităţii biografice şi a efemerităţii. (Dan Mircea CIPARIU)

Cristina Ploscariu s-a născut la Târgu-Jiu în 1984. Este absolventă a Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Artă și Design, specializarea Pedagogia artelor, 2003-2007, clasa profesorului Ioan Augustin Pop. Masterandă a aceleiași facultăți, specializarea grafică (materie și concept), 2007-2009, clasa Suzanei Fântânariu. Începând din 2007 este profesor de arte plastice la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu”. A participat la mai multe expoziții de grup din Târgu Jiu, Timișoara, Vâlcea, Deva, Petroșani. Prezentă la Tabăra de creație de la Petroșani în 2012. Expoziții personale: ”Primul drum al Walkiriilor”, în 2011; ”Cale(n)dar către Ziditor” (împreună cu artistul plastic Daniel Șerban), 2013, la Galeriile Municipale de Artă Târgu Jiu. Este unul dintre inițiatorii Expoziției Naționale de grup ”Egografie”, ajunsă deja la cea de-a patra ediție. Are lucrări în mai multe colecții particulare din țară.

Dorina Cioplea s-a născut în 1987 la Târgu-Jiu. Absolventă şi licenţiată a Universităţii „Constantin Brâncuşi”, secţia Pedagogie – Arte Plastice şi Decorative și a Liceului de Muzică și Arte Plastice ”Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu. Prezentă cu lucrări de pictură, grafică și instalații în mai multe expoziţii de grup (Târgu-Jiu, Petroșani, Timișoara, București) încă din timpul liceului. Activează în presa scrisă şi audio-vizuală din 2007, lucrând ca reporter, redactor, redactor cultural, secretar şi coordonator de redacţie, editor coordonator. Din decembrie 2011 și până în septembrie 2012 a fost managerul Galeriei Galateea din București, prima galerie de ceramică din țară, iar timp de o jumătate de an a reprezentat imaginea editurii bucureștene Tracus Arte. În ultimul timp a ales să se implice și în proiecte curatoriale. În octombrie 2013, expoziția personală ”(I`m) personal”, alături de artistul Ștefan Strâmtu, la Muzeul Județean de Istorie Gorj, din Târgu-Jiu.

Număr de vizualizări :1045


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro