„Variațiuni pe o temă de Vater-Puccini” de Răzvan Petrescu

sept. 19th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Vineri, 20 septembrie 2013, ora 18.30, la Clubul Țăranului Român (Bucureşti), va avea loc lansarea volumui „Variațiuni pe o temă de Vater-Puccini” de Răzvan Petrescu, Curtea Veche Publishing. La eveniment vor lua cuvântul Alex Ştefănescu şi Mircea Martin; seara se va încheia cu un moment de jazz.

Noua carte lansată la Curtea Veche Publishing, „Variațiuni pe o temă de Vater-Puccini”, este un volum de interviuri. Însă, aşa cum punctează Răzvan Năstase, “deşi formal cartea pare a fi una de interviuri, prin răspunsurile sale Răzvan Petrescu dovedeşte mai degrabă o poftă nestăpânită de a face proză. Întrebarea e prilej de exerciţiu de stil, realitatea şi ficţiunea îşi dau mâna, iar stilul foarte personal al autorului răzbate de la fiecare colţ de frază. Jocurile de cuvinte abundă, după cum extrem de numeroase sunt paralelele cu muzica şi compoziţia. Ironia caustică şi cinismul (bine temperat) fac casă bună cu referinţele savante. O carte numai bună să-ţi stârnească pofta de a citi, de a asculta muzică de cea mai bună calitate, şi ocazie ideală de a arunca o ocheadă în sufletul şi mintea unuia dintre cei mai importanţi autori de proză scurtă români ai zilelor noastre.”

Răzvan Petrescu (n. 1956) este eseist, prozator, dramaturg. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1982 şi a profesat timp de opt ani. Între 1990 şi 1993, a fost redactor la revistele Cuvîntul şi Amfiteatru, apoi la Editura Litera. Din 1996 până în 2003, a lucrat tot ca redactor la Editura Allfa, Grupul Editorial ALL. Din 2004 până în prezent, este redactor la Curtea Veche Publishing. A publicat volumele: Grădina de vară (proză scurtă), Editura Cartea Românească, 1989, premiul Fundaţiei „Liviu Rebreanu“; Eclipsa (proză scurtă), premiul ora­şului Târgovişte pentru cea mai bună carte de proză a anului; Într-o după-amiază de vineri (proză scurtă), Editura Cartea Românească, 1997, premiul Cartea Anului la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, premiul ASPRO pentru cea mai bună carte a anului şi premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Farsa, Editura Unitext, 1994, premiul UNITER pentru cea mai bună piesă de teatru a anului; Primăvara la bufet,Editura Expansion, 1995, Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie „Camil Petrescu“, ediţia I, şi premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor; Foxtrot XX (jurnal şi publicistică), Editura Cartea Românească 2008, premiul pentru proză pe 2008, acordat de Radio România Cul­tural.
A fost inclus în patru antologii de proză scurtă şi în manualele de limba şi lite­ratura română pentru clasa a X-a, publicate de editurile Univers, Paralela 45 şi Rosetti. Volumul Mici schimbări de atitudine, Editura Allfa, 2003, este o selecţie (antologie) din întreaga operă a scriitorului. A fost tradus în Israel (Editura Nymrod, 2007) şi în Spania (Editura El Nadir, 2010).

Număr de vizualizări :669


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro