Salonul Naţional de Artă Plastică „Atitudini Contemporane”, vernisat la Constanța

iun. 28th, 2013 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 3 iulie 2013, de la ora 17.00, la Muzeul Marinei Române Constanţa, va avea loc vernisajul Salonului Național de Artă Plastică ”Atitudini Contemporane”, ediţia a VI-a 2013, etapa a VI-a. Evenimentul reuneşte pe simeze 44 de artişti plastici profesionişti, membrii ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, dar şi tineri absolvenţi ai universităţilor de profil, care prezintă iubitorilor de artă peste 80 de lucrări de pictură, grafică şi sculptură. Expoziţia va fi deschisă în perioada 03 – 15 iulie 2013. Evenimentul va fi prezentat de criticul de artă dr. Doina Păuleanu.


Un eveniment organizat de Muzeul Marinei Române Constanţa, Statul Major al Forţelor Navale, Liga Navală Română, TRUICART EVENTS şi Dan Tudor Truică – curator general.
După expoziţiile din Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Râmnicu Vâlcea Drobeta Turnu Severin şi Giurgiu, Constanţa este gazda acestei expoziții, care va continua şi pe simezele unor instuţii culturale din Mangalia, Curtea de Argeş, Slobozia, Călăraşi, Târgu Jiu şi Bucureşti, până la finalul anului 2013.

Număr de vizualizări :885


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro