Şcoala de bune maniere literare, la Muzeul Literaturii Române Iaşi

mart. 5th, 2013 | By | Category: Proiecte

Muzeul Literaturii Române Iaşi, în colaborare cu revista „Zona Literară”, deschide o cu totul altfel de şcoală: în lunile aprilie şi mai 2013 invită publicul să îşi cultive simțul literar-artistic la Școala de Bune Maniere Literare! Primii „profesori” vor fi Emil Brumaru, Viorel Ilişoi, Oltiţa Cîntec, Dan Doboş, Lucian Dan Teodorovici şi JUP (Lucian Amarii). Proiect coordonat de Dan Lungu și Cătălin-Mihai Ștefan.

Programul e flexibil, iar cursurile interesante: scriere creativă şi benzi desenate. Poezia, reportajul, textul dramatic, SF-ul şi Fantasy-ul, scenariul de film şi benzile desenate vor avea la dispoziţie fiecare câte 6 cursuri, de 2 ore jumătate, în care vă puteţi descoperi și șlefui talentul. Nu oricum, ci în preajma și sub îndrumarea unor profesioniști.

Emil Brumaru vă va stimula să vă exprimaţi și să vă jucaţi la „cursul” de poezie, veţi afla din secretele reportajului și din subtilităţile stilului jurnalistic de la Viorel Ilișoi, Oltița Cîntec vă va familiariza cu textul dramatic, cu Dan Doboș veţi ajunge în lumea Science Fiction și Fantasy, Lucian Dan Teodorovici vă va convinge că propria dvs. viață bate filmul la întâlniri despre scenariul de film, iar JUP (Lucian Amarii) vă va introduce în lumea fascinantă a benzilor desenate. Rezultatele personale obținute în urma cursurilor și considerate interesante vor fi promovare în mediile literar-artistice.

Cu 350 lei (pentru angajataţi) sau 250 lei (pentru elevi/studenţi) se poate obţine un loc la Școala de bune maniere literare, la unul dintre cele șase domenii. Nu există limită de vârstă, dar numărul locurilor este limitat.

Pentru cei cărora situația financiară nu le permite această taxă, avem o surpriză: există câte un loc gratuit la fiecare dintre secțiuni. Condiția este ca portofoliul de lucrări personale să convingă titularul cursului.

Dacă vreţi să faceţi parte din prima promoție, sunteţi rugaţi să aveţi „puțintică răbdare”, vorba lui Caragiale, şi să vă pregătiţi CV-ul și o scrisoare de intenție. Dacă vreţi să obțineţi unul din locurile gratuite, mai trebuie să adaugăaţi și o creație proprie (text scris sau desen) – în funcție de interesul dvs.. Trimiteţi totul la adresa de email scrierecreativalamuzeu@yahoo.com sau la Muzeul Literaturii Române Iași, Str. Vasile Pogor, Nr. 4, până pe data de 4 aprilie, specificând secțiunea la care doriţi să vă înscrieţi (poezie, reportaj, text dramatic, Science Fiction și Fantasy, scenariu de film, benzi desenate). Să fie cu noroc!

Pentru mai multe detalii, puteţi suna la 0232213210, iar noutățile despre proiect vor putea fi urmărite la http://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/ și pe pagina sa de Facebook http://www.facebook.com/pages/Scoala-de-bune-maniere-literare/301772346614984?fref=ts” (organizatorii)

„Cursurile de scriere creativă şi de benzi desenate se numărau printre proiectele prioritare din planul meu de management, în calitate de director al Muzeului Literaturii Române din Iaşi. Mă bucur că am reuşit să-l lansez, cu o echipă aşa de grozavă. Sper să se întâmple la fel şi cu rezidenţele pentru scriitori, traducători şi mediatori culturali. Dacă nu mă înşel, MLR Iaşi este prima instituţie publică românească de cultură care organizează astfel de cursuri. Visez ca în câţiva ani MLR Iaşi să dea imaginea de instituţie prăfuită şi provincială pe cea de promotor al înnoirii şi schimbării.” (Dan LUNGU)

„Vom vorbi despre poezie… Vom face exerciţii de creativitate… Ne vom juca… Totul va fi spontan, fiindcă altfel nu se poate” (Emil BRUMARU)

„Teatrul nu e literatură! Vino să afli de ce.” (Oltiţa CÎNTEC)

„Literatura science fiction și cea fantasy sunt percepute la noi ca fiind destinate copiilor și tineretului deși în lumea largă constituie marea masă a lecturilor tuturor vîrstelor. Vă invit să descoperim împreună mecanismele scrierii unei literaturi care îmbină explozia de fantezie cu rigorile unui canon și care se încadrează în categoria divertismentului scris fără a se feri să pună probleme filozofice și etice.” (Dan DOBOŞ)

„Oricine poate scrie un reportaj dacă vrea. Eu voi spune câte ceva despre cum se scrie un reportaj dacă trebuie. Şi mai ales despre cum nu se scrie.” (Viorel ILIŞOI)

„Banda desenată e un domeniu aflat la intersecţia dintre arta grafică, arta cinematografică şi literatură, iar deprinderea acestui meşteşug îţi poate deschide calea catre mijloace de expresie nebănuite şi miraculoase.” (JUP)

„Dacă literatura îţi oferă o imensă libertate a imaginaţiei, în cadrul căreia trebuie să înveţi să-ţi creezi şi să-ţi asumi regulile, scenaristica e un mod de a-ţi pune imaginaţia pe o tablă de şah: poţi ajunge şi aici la lovituri de maestru, dar numai respectînd cadrul oferit. E doar unul din motivele pentru care cred că sînt necesare cît mai multe iniţiative de genul acestui curs de creative writing.” (Lucian Dan TEODOROVICI)

Număr de vizualizări :1268


One Comment to “Şcoala de bune maniere literare, la Muzeul Literaturii Române Iaşi”

  1. Elisabeta spune:

    As vrea sa stiu care este durata cursului si daca se poate participa la mai multe sectiuni simultan. Va multumesc!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro