Petre Răileanu, primul laureat al bursei Sarane Alexandrian pentru creație de avangardă

nov. 2nd, 2012 | By | Category: Eveniment

Eseistul, traducătorul şi criticul literar Petre Răileanu, primul laureat al bursei Sarane Alexandrian pentru creație de avangardă, va participa marți, 20 noiembrie 2012, la un eveniment în cadrul căruia „La Société des Gens de Lettres” (Societatea Oamenilor de Litere) lansează o nouă inițiativă de recompensare a literaturii contemporane.

Cele două moșteniri importante, primite de la Sarane Alexandrian (2010) și Gina Chenouard (2011), permit ca, din 2012, SDGL să ofere două burse de creație, una pentru literatura de avangardă și cealaltă pentru poezie. Noutatea constă în faptul că bursele Alexandrian și Chenouard se acordă pentru opere aflate în faza de proiect sau nepublicate încă, în timp ce până acum se ofereau doar pentru cărți deja publicate.

Sarane Alexandrian, scriitor, eseist, critic de artă, fondator al revistei neo-suprarealiste Supérieur Inconnu, cu 30 de numere apărute între anii 1995 și 2011, a dorit să încurajeze, prin moștenirea pe care a lăsat-o Societății Oamenilor de Litere, redefinirea și actualizarea conceptului de avangardă literară, care „nu este un refuz al tradiționalului ci un recurs la o tradiție pierdută sau neînțeleasă“. Bursa Alexandrian este deschisă scriitorilor, editorilor, directorilor de reviste literare și ai companiilor de teatru aflați în căutarea «superior necunoscut»-ului.

Evenimentul de lansare a celor două burse va avea loc la Hôtel de Massa, sediul parizian al SDGL. Laureații serii vor fi Petre Răileanu, câștigătorul bursei Sarane Alexandrian, și Siham Issami, care a primit bursa Gina Chenouard.

Scriitorul Petre Răileanu trăiește la Paris; scrie în limba franceză și română. Din opera sa: Corabia lui Ghilgameş, Bucureşti, 1990; La Dialectique demoniaque. Le Parcours roumain de Gherasim Luca, Paris, 1995; Le Surrealisme et l’amour (în colaborare), Paris, 1997; Fin de siecle: un nou început, Bucureşti, 1999; Tzara et l’Internationale du surrealisme (în colaborare), Paris, 2000; Gherasim Luca, Paris, 2003; Europa, mon amour, Bucureşti, 2003.

Ediţii, antologii: L’Avant-garde roumaine, Bucureşti, 1996; Iubite Fondane… (scrisori inedite), Bucureşti, 1998 (în colaborare cu Michel Carassou); Fundoianu / Fondane et l’avant-garde, Paris, 1999 (în colaborare cu Michel Carassou); Ion Raţiu, Istoria unei candidaturi deturnate, Bucureşti, 2001.

Traduceri: Jacques Herold, Maltraite de peinture, Bucureşti, 2001.

Cristina POTERĂŞOIU

Număr de vizualizări :1800


One Comment to “Petre Răileanu, primul laureat al bursei Sarane Alexandrian pentru creație de avangardă”

  1. nina spune:

    Bravo,Petre !
    Si…cum se spune acum la noi,iti urez succesuri fara numar !

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro