Târg de produse tradiţionale şi ecologice, la Sibiu

aug. 3rd, 2012 | By | Category: Postcard

În perioada 4 – 5 august 2012, între orele 10:00 – 18:00, Muzeul ASTRA din Sibiu organizează o nouă ediţie a Târgului de produse tradiţionale şi ecologice, în apropierea scenei de pe lac. Evenimentul îşi propune să ofere o alternativă celor care doresc să se aprovizioneze cu produse autentice, realizate în serie mică, după reţete tradiţionale.

În zona în care au avut loc până acum ediţiile Târgului de produse tradiţionale şi ecologice (lângă complexele de industrii populare din Rucăr şi Polovragi), se desfăşoară şantierul de construire a Târgului de ţară – constând din realizarea unei bucătării tradiţionale şi a unor pavilione unde se va realiza vânzarea produselor tradiţionale – a cărui inaugurare va avea loc în data de 8 septembrie 2012. Această activitate face parte din implementarea proiectului „CULINAR CULT. VALORIFICAREA TEZAURULUI ALIMENTAR TRADIŢIONAL ÎN PROCESUL DEZVOLTĂRII DURABILE RURALE”, finanţat de Consiliul General Ille el Villaine Franţa şi de Consiliul Judeţean Sibiu, proiect coordonat de Complexul Naţional Muzeal ASTRA, având ca parteneri Asociaţia de prietenie Ille et Villaine- Sibiu – Dezvoltare teritorială prin cooperare, Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, Direcţia Agricolă Judeţeană, Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice „Mărginimea Sibiului”.

Muzeul ASTRA găzduieşte, sâmbătă şi duminică, pe scena de pe lac, două spectacole din cadrul Festivalului Internațional de Folclor Cântecele Munților, ediția a XXXVII-a. Organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, evenimentul propune sâmbătă, începând cu ora 14,00, reprezentaţii ale ansamblurilor invitate din Georgia, Cipru și Polonia, iar duminică, la aceeaşi oră, reprezentaţii ale ansamblurilor invitate din Italia şi Grecia.

Programul Animă ASTRA! propune, în acest sfârşit de săptămână, ateliere de pictură pe lemn şi pe sticlă cu meşterii Iulia Sava şi Florin Ţopa, de măşti tradiţionale cu meşterul Ana Negoiţă şi de prelucrare a lemnului, cu meşterul Petru Mateş. Scene de folclor vor fi propuse sâmbătă, iar ghidajele tematice vor fi programate pe Traseul pivelor şi pe cel al morilor.

Număr de vizualizări :854


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro