„Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări” de Neagu Djuvara

iul. 5th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Humanitas, în seria de autor „Neagu Djuvara”, a apărut volumul „Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări” de Neagu Djuvara.

Din când în când, unele ziare româneşti, în căutarea vreunui subiect senzaţional, repun în discuţie tema 23 august 1944 şi, astfel, tema subsecventă a neşansei generalului Antonescu de a obţine pentru România un armistiţiu convenabil cu Aliaţii. Odată cu documentarea pripită, logica strâmbă, argumentaţia chinuită, ocolirea cu rea-credinţă a evidenţelor, ziarele iubitoare de zarvă au preluat de la partizanii înflăcăraţi ai lui Antonescu, care îşi trag seva din istoriografia comunistă a anilor ’80, şi mitul unei misterioase telegrame pe care sovieticii i-ar fi trimis-o de la Stockholm generalului, anunţându-l că sunt gata să-i accepte condiţiile de capitulare. O naivitate şi în 1944, şi după aproape 70 de ani, pe care unul dintre ultimii martori, ba chiar participant la evenimente, pe atunci tânăr diplomat, nimeni altul decât Neagu Djuvara, o combate cu o impecabilă demonstraţie istorică.

NEAGU M. DJUVARA s-a născut la Bucureşti în 1916, într-o familie de origine aromână aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”). În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. Între timp, reluase studiile de filozofie la Sorbona. În mai 1972, capătă doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei; mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.). Din 1984, secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991, profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi.

Principalele publicaţii: Le droit roumain en matière de nationalité, Paris, 1940 (teză de doctorat); „Démétrius Cantemir, philosophe de l’Histoire”, în Revue des études roumaines, XIII-XIV, Paris, 1974, pp. 65-90; Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations, Mouton, Paris-Haga, 1975 (carte premiată de Academia Franceză); în româneşte, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor, Humanitas, 1999; „Les «grands boïars» ont-ils constitué dans les principautés roumaines une véritable oligarchie institutionnelle et héréditaire?” în Südost-Forschungen, Band XLVI, München, 1987, pp. 1-56; Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle, Publications Orientalistes de France, 1989; în româneşte, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne, Humanitas, ed. a VI-a, 2008; Les Aroumains (operă colectivă), Publications Langues’O, Paris, 1989; în româneşte, Aromânii – istorie, limbă, destin, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996; „Sur un passage controversé de Kékauménos. De l’origine des Valaques de Grèce”, în Revue roumaine d’histoire, vol. XXX, 1-2, Bucureşti, 1991; O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, ed. a IX-a, 2008; Cum s-a născut poporul român, Humanitas Junior, ed. a V-a, 2008; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii, Humanitas Junior, ed. a III-a, 2007; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul, Humanitas Junior, ed. a II-a, 2007; Însemnările lui Gheorghe Milescu, roman, Humanitas, 2004; Amintiri din pribegie, Albatros, 2002; Humanitas, ed. a IV-a, 2008; versiune franceză: Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948-1990), L’Harmattan, Paris, 2004; Există istorie adevărată?, Humanitas, ed. a III-a, 2008.

Număr de vizualizări :1339


One Comment to “„Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări” de Neagu Djuvara”

  1. Domnul Neagu Djuvara este unul dintre istoricii – şi, mai ales, unul dintre cei care au văzut cum se face istoria – care şi-au câstigat dreptul la cuvânt prin participare la conflagraţie, fiind rănit, şi prin activitatea depusă în diplomaţia acelui timp. Pe mine – unul care întotdeauna îl urmareşte cu interes – mă surprinde metamorfoza discursului său privind actul de la 23 august. Dacă la mijlocul anilor ’90 – momentul primelor sale apariţii la TVR – descalifică actul în sine şi atitudinea din acel moment a făptuitorilor lui, cu timpul a adoptat o atitudine ce poate părea ambiguă.
    Ca militar, e obligat să-şi dea seama că Antonescu a procedat în cel mai competent fel cu putinţă în situaţii în care datele problemei nu-l avantajau, inclusiv represaliile de la Odessa (să nu stie d-l Djuvara care sunt legile războiului cu privire la franctirori si la cei care îi sprijină ?). Şi tot ca militar e obligat să-si dea seama că războiul are o rezolvare strict pragmatică. Cel mai sigur aliat al României, în acel moment, era Germania, indiferent de condiţia ei ideologică şi politică, iar inamicul mortal al României, şi nu numai al ei, era Rusia sovietică.
    Generalul Ion Gheorghe explică admirabil în cartea sa, UN DICTATOR NEFERICIT. CALEA ROMANIEI SPRE STATUL SATELIT, raţiunile militare si politice pentru care Romania era obligată să continue războiul alături de nemţi. ROMÂNIA, PRINTR-O VOINŢĂ POLITICĂ DE NESTRĂMUTAT ŞI ANGAJAMENT MILITAR LA MAXIM POTENŢIAL, PUTEA FI SALVATORUL EI ŞI AL EUROPEI DE COMUNISM însă oamenii politici si militarii din anturajul regelui erau contaminaţi de anglofilie şi orbiţi de necesitatea executării dispoziţiilor venite de acolo. Cea mai bună dovadă o constituie faptul că generalul Aldea, creierul si nervul actului 23 august, despre care se spune că a fost conducătorul Mişcării Naţionale de Rezistenţă, în 1946 se pregătea să plece în Anglia, împreună cu amanta sa, d-ra Gherciu/Cherciu. În calitatea sa de spioană, a impărtăşit cui trebuie această intenţie, câştigându-şi prietenia protectoare a lui Petru Groza. Straşnic acest general Aldea.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro