spot_img

”Jurnalul fericirii: Manuscrisul de la Rohia”, de N. Steinhardt, într-o variantă inedită

Editura Polirom, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea Monahului Nicolae Delarohia (29 iulie 2012), va edita o variantă inedită a ”Jurnalului fericirii” după manuscrisul aflat la Mănăstirea Sfînta Ana, Rohia. Îngrijirea ediţiei, compararea variantelor, notele, addenda şi indicele sunt realizate de George Ardeleanu.


Operă de bilanţ existenţial, ”Jurnalul fericirii” s-a bucurat de un enorm succes după 1989, devenind o carte fundamentală pentru toţi cei care au rezonat la mesajul lui Steinhardt de a-şi depăşi temerile, de a ieşi de sub dominaţia fanatismului, răului şi minciunii pentru a îmbrăţişa adevărul şi a-şi descoperi astfel demnitatea umană.

În vara anului 2002, în arhivele Mănăstirii „Sf. Ana“ Rohia a fost descoperită o dactilogramă – din păcate, incompletă – conţinând o variantă a ”Jurnalului fericirii”. Prima întrebare care s-a pus a fost: era vorba de varianta a doua a ”Jurnalului fericirii” sau de o a treia variantă, rezultată din dorinţa autorului de unificare a primelor două? Un singur lucru era cert: această variantă era diferită de cea publicată în 1991 la Editura Dacia (şi reluată apoi în alte opt ediţii).

Cartea a avut un destin dramatic înainte de 1989. Scris între anii 1969 şi 1971, a fost confiscat de Securitate pe 14 decembrie 1972, dar în 1975 i-a fost restituit autorului, în urma unui memoriu. Între timp însă Steinhardt rescrisese din memorie ”Jurnalul”. Ulterior, el a trimis copii ale celor două variante mai multor prieteni, inclusiv Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca. Acestora le-a mărturisit şi că intenţiona să unifice cele două variante – acesta fiind cel mai puternic argument în sprijinul ideii că dactilograma de la Rohia reprezintă varianta-sinteză a primelor două.

Care ar fi diferenţele dintre varianta publicată şi varianta de faţă? În primul rând, o altă ordonare a blocurilor textuale (a ceea ce, în terminologia engleză privind structura şi stilistica jurnalelor, poartă numele de ”entry/entries”). În al doilea rând, o altă redactare, o altă formulare, o rescriere a pasajelor comune ori comparabile. În al treilea rând, dislocarea unor fragmente compacte din prima variantă şi repoziţionarea lor. Nu în ultimul rând, prezenţa unor fragmente inexistente în prima variantă.

Varianta apărută la Editura Dacia este cu siguranţă prima, după cum se poate constata din compararea textului publicat cu fragmentele reproduse în „Notele de analiză“ a ”Jurnalului fericirii”, aflate între documentele Dosarului de Urmărire Informativă a lui N. Steinhardt de la CNSAS. Din nefericire, a doua variantă, cea rescrisă din memorie după confiscarea primeia, s-a pierdut în circumstanţe obscure după 1990. Până acum ea nu a ieşit la suprafaţă. Speranţele însă nu sunt întru totul pierdute…

Varianta inedită a Jurnalului fericirii”, ”Manuscrisul de la Rohia” – ediţie cartonată, preţ 54.95 lei – , va fi disponibilă şi în ediţie digitală.

Scriitor şi publicist, condamnat politic şi monah ortodox, atras în egală măsură de literatură şi muzică, de teologie şi drept, N. Steinhardt este una dintre figurile de primă mărime ale culturii româneşti.

În 2008, Mănăstirea „Sfânta Ana“ Rohia şi Editura Polirom au început publicarea seriei complete a operelor steinhardtiene, serie în care au apărut până în prezent: ”Jurnalul fericirii”, ”Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credinţă”, ”În genul… tinerilor”, ”Eseu despre o concepţie catolică asupra iudaismului • Iluziişi realităţi evreieşti”, ”Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit”, ”Articole burgheze, Între viaţă şi cărţi”, ”Incertitudini literare”, ”Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului”, ”Critică la persoana întâi”, ”Escale în timp şi spaţiu” sau ”Dincoace şi dincolo de texte”, Prin alţii spre sine, Monologul polifonic şi ”Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia”.

N. STEINHARDT se naşte la Bucureşti pe 29 iulie 1912. Îşi face debutul publicistic foarte de timpuriu în revista Liceului „Spiru Haret“. Îşi ia bacalaureatul în 1929 şi frecventează cenaclul „Sburătorul“, iar în 1932 îşi ia licenţa în Drept. În 1934 începe să colaboreze la „Revista burgheză” şi publică sub pseudonimul Antisthius volumul parodic „În genul… tinerilor”. Îşi ia doctoratul în Drept în 1936. În 1935 şi 1937 publică împreună cu Emanuel Neuman studiile „Essai sur une conception catholique du Judaïsme şi Illusions et réalités juives”. Colaborează la Libertatea şi la Revista Fundaţiilor Regale. După război, publică pentru scurtă vreme în Universul literar, Victoria, Tribuna poporului şi, din nou, Revista Fundaţiilor Regale. Refuză să colaboreze cu noul regim. În 1960 este anchetat, apoi condamnat în „lotul Noica-Pillat“ la 12 ani de muncă silnică. Trece prin închisorile Jilava (unde este botezat de părintele Mina Dobzeu), Gherla şi Aiud. Eliberat în august 1964, va reveni după câţiva ani în lumea literară prin traduceri, medalioane, cronici etc. În 1972 termină prima versiune a capodoperei sale, „Jurnalul fericirii„. Publică volume de eseuri şi de critică foarte bine primite, deşi unele sunt puternic cenzurate. Monah din 1980, rămâne activ pe terenul eseisticii şi al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508