Salonul de Carte de la Torino 2012

mai 3rd, 2012 | By | Category: Postcard

Ediţia din mai a revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” înregistrată în Italia cu ISSN 2240-9645 şi accesibilă la adresele www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it – este dedicată evenimentului cultural al anului în Italia: România este ţară invitată de onoare, alături de Spania, la cea de a XXV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, care va avea loc între 10 şi 14 mai 2012.

În avanpremiera acestui eveniment de excepţie, publicăm un interviu exclusiv cu Monica Joiţa, director adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, care conturează o perspectivă complexă şi aprofundată asupra strategiei elaborate pentru organizarea participării României la cea mai importantă manifestare de acest fel din Italia, dar şi asupra motivaţiilor şi obiectivelor care vizează „transformarea acestei ediţii într-un moment radical pentru prezenţa, respectiv promovarea culturii şi literaturii române în Italia”.

În ediţia italiană, urmează o întreagă serie de articole de prezentare şi traducere din operele scriitorilor români care vor fi lansate la Standul României: Dumitru Ţepeneag cu cele două volume, ”La belle Roumaine” şi ”Hotel Europa”, traduse de Ileana M. Pop; o pagină dedicată poeziei lui Matei Vişniec în traducerea edită a profesorului Marco Cugno de la Universitatea din Torino şi cea inedită a lui Roberto Merlo; recenzia lui Giovanni Rotiroti la traducerea italiană a volumului lui Max Blecher, ”Întâmplări din irealitatea imediată”, în traducerea profesorului Bruno Mazzoni. Avem apoi alte traduceri inedite: din poezia Marianei Marin, traducere de Clara Mitola, şi un fragment din romanul ”pe bune/pe invers” al lui Adrian Schiop, în traducerea lui Mauro Barindi, redactor al revistei noastre, cu care am realizat şi un interesant interviu despre experienţa de traducător de română în Italia, participarea la Salon şi dificultatea medierii între două culturi. Secţiunea „Scriitura migrantă din Italia” prezintă un fragment inedit din romanul pe care îl are în lucru Manuela Pană, care s-a remarcat prin creaţiile sale în mediul literar din Florenţa. Propunem apoi recenzia lui Achille Tramarin la cartea jurnalistului şi scriitorului Maurizio Crema intitulată ”A Est del Nordest”.

Cu prilejul Salonului de Carte de la Torino, publicăm cele trei baze de date pe care le-am creat pentru a oferi un instrument operativ centralizat inexistent în prezent, însă de mare utilitate atât pentru specialişti, cât şi pentru publicul larg: ”Scriitori români în italiană” (autorii români publicaţi în Italia în 2009-2012), ”Italienistica Studii” (volume individuale şi colective, studii în reviste, recenzii, publicate în 2011 în România şi în străinătate, circumscrise italienisticii româneşti) şi ”Italienistica Traduceri” (autorii italieni publicaţi în România în 2011). Baza de date va fi progresiv actualizată.

O pagină specială este dedicată unui eveniment de excepţie la Vatican: o expoziţie de 15 zile cu portrete de Papi, sfinţi şi cardinali, realizate de artistul timişorean Ştefan Popa Popa’s, portretist de renume internaţional. Inaugurăm astfel noua secţiune „Obiectiv Timişoara”, pe care revista noastră o dedică temelor, evenimentelor şi personalităţilor acestui oraş atât de legat de Italia.

În ediţia română se adaugă un omagiu italienistului şi scriitorului Alexandru Balaci (1916-2002), sub semnătura lui Geo Vasile, un grupaj de traduceri inedite, realizate de Anca-Domnica Ilea, din poezia lui Renzo Ricchi, o pagină dedicată unui scriitor italian la Cluj, Patrizio Trequattrini, prezentat şi tradus de Laszlo Alexandru, un amplu interviu al Crinei Suceveanu cu medicul italo-român Livio Zanolini, născut în 1925 la Bucureşti, unde a crescut şi şi-a făcut studiile, pentru ca în 1948 să părăsească definitiv România, stabilindu-se în Italia, o extraordinară mărturie de viaţă. Urmează apoi un interviu realizat de Oana Grimacovschi cu actriţa timişoreană Claudia Ieremia, singura actriţă de pe scena românească din afara capitalei care a fost de curând nominalizată la Gala UNITER la categoria „Cea mai bună actriță într-un rol principal”. Încheiem cu rubrica „Cititorii-scriitori: Impresii de călătorie din Italia”, în cadrul căreia am publicat textul intitulat ”Caput mundi”, trimis de Elena Hanganu, originară din judeţul Bacău, care în prezent locuieşte în Italia. Invităm în continuare cititorii să ne trimită un text în proză inedit pe adresa de e-mail a redacţiei. Cele mai reuşite compoziţii vor fi ulterior publicate în paginile revistei noastre.

Afrodita Carmen Cionchin, editor coordonator

Număr de vizualizări :992


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro