“What is the reality of never?” de Alex Mirutziu, expusă în Suedia

mai 16th, 2012 | By | Category: Eveniment

În perioada 27 mai – 12 iunie 2012, Institutul Cultural Român de la Stockholm şi Lucie Fontaine prezintă prima expoziţie individuală a artistului Alex Mirutziu în Suedia. Aceasta e găzduită de Lucie Fontaine în studioul său de la Iaspis, transformat într-un satelit al spaţiului expoziţional pe care aceasta îl conduce în Milano. Expoziţia “What is the reality of never?” prezintă o selecţie de lucrări ale artistului român Alex Mirutziu, incluzând un nou performance al artistului, „Five moments of Silence for Pending Work #7”, ce va fi prezentat pentru prima dată la vernisaj.

Alex Mirutziu: What is the Reality of Never? este parte a proiectului Body of Work dezvoltat de Lucie Fontaine în colaborare cu Iaspis. Pe parcursul rezidenţei sale la Iaspis, Lucie Fontaine va organiza o serie de discuţii şi expoziţii având la bază teme precum condiţia autorului şi autenticitatea operei de artă. Toate activităţile vor avea loc la Iaspis, Maria Skolgata 83, Stockholm, în studioul Luciei Fontaine. Anterior expoziţiei lui Alex Mirutziu, Lucie Fontaine mai organizează proiecte avându-i ca invitaţi pe Agnieszka Kurant, Claire Fontaine, Daniella Isamit Morales, Alice Tomaselli & Alice Mandelli şi Josefine Wikström.

Alex Mirutziu (n. 1981) locuieşte şi lucrează la Sibiu. În 2011 a avut o rezidenţă la muzeul fabricii de sticlă din localitatea suedeză Boda, unde a colaborat cu artista Åsa Jungnelius. A avut expoziţii personale la Barbara Seiler Galerie, Zurich (2011), Mihai Nicodim Gallery, Los Angeles (2010), Galerie Rüdiger Schöttle, Munchen (2010) şi Galeria Sabot, Cluj-Napoca (2009). În prezent participă la expoziţia de grup European Travelers – Art from Cluj Today de la centrul de artă Műcsarnok din Budapesta. (www.alexmirutziu.com)

Lucie Fontaine se prezintă ca un angajator în domeniul artei în numele căruia acţionează un grup de artişti, curatori, colecţionari, editori şi scriitori ce se autointitulează angajaţi ai Luciei Fontaine, aducând astfel în discuţie problema identităţii artistice. Prin relaţia cu angajaţii săi, Lucie Fontaine îşi permite să fie activă ca artist, curator, dealer, colecţionar, editor, scriitor etc. (www.luciefontaine.com)

Acest proiect este o colaborare între ICR Stockholm şi Lucie Fontaine şi este găzduit de Iaspis. Expoziţia este deschisă de luni până vineri între orele 9-12 și 13-17.

Număr de vizualizări :898


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro