Romanul “Femeile insomniacului” de Radu Țuculescu, lansat la Cluj

feb. 10th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 23 februarie 2012, de la ora 18.00, la Librăria Book Corner din Cluj (Str. Eroilor nr. 15) va avea loc lansarea romanului “Femeile insomniacului” de Radu Ţuculescu, colecţia „Proză”, Editura Cartea Românească. Alături de autor vor lua cuvîntul Mihaela Ursa şi Ştefan Manasia.Va modera Valentin Derevlean.

„Se spune că realitatea este dură, insuportabilă, ticăloasă. Personajul negativ al existenţei, de care te apropii doar dacă ai găsit firele potrivite pentru a-ţi confecţiona tunica protectoare. Cu o croială mai veche, urzită din Memorie, sau mai nouă, împletită din Speranţă.
În Femeile insomniacului, Radu Ţuculescu pune din nou Muzica să zică poveşti, să arcuiască ficţiuni, să se descurce cu iţele unor întâmplări de viaţă curentă, care, privite în sine, produc repulsie şi oroare, dar, luate armonios, în acompaniament, reuşesc performanţe rare şi paradoxale. Pasajele intensive transportă recuzita de gală, alcătuită din cărţi, povestitori, ascultători-scriitori-rezonatori, pereţi-biblioteci sau pereţi-tuburi de orgă, mobile vechi, arome culinare, partituri muzicale şi sexuale, adică tot atâţia indici de creativitate. Voracităţile trupeşti iau calea blues-ului, nu pentru a se domoli, ci pentru a se rafina. Se prepară detaliat-magistral festinuri de bucate simple, se strecoară cu înclinaţie interludii erotice magnetizante, din care până şi neînsufleţitele ies însufleţite, se alege repertoriul de piese classic-jazz şi rhythm&blues, ca să îmbie melancolic-meticulos la rostirea poveştilor.
Ademenitor în nadele frumosului, Radu Ţuculescu face parte dintre scriitorii care nu lasă cititorilor decât o singură nemulţumire, aceea de a fi ajuns involuntar prea repede la sfârşitul cărţii.” (Cristina Balinte)

Radu Ţuculescu s-a născut în 1949, la Tîrgu-Mureş. Este prozator, dramaturg, publicist şi traducător din limba germană. A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima”, secţia vioară. Dintre romanele publicate: Degetele lui Marsias (1985), Umbra penei de gâscă (1991), Povestirile mamei bătrîne (2006), Stalin cu sapa-nainte (2009). A publicat volume de proză scurtă şi două volume de teatru. A fost distins cu Premiul Cartea Anului (1995, 2009), Premiul „Radu Enescu” (2002) şi alte premii pentru proză şi traduceri. Este tradus în Ungaria, Rusia, Austria, Cehia, Elveţia, Franţa. În prezent, este realizator la TVR Cluj.

Număr de vizualizări :624


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro