„Literatura de azi” și cărțile anului 2011, cu Marius Chivu şi Daniel Cristea-Enache

feb. 12th, 2012 | By | Category: Eveniment

Luni, 13 februarie 2012, ora 20:00, TVR Cultural va difuza o nouă ediţie a emisiunii „Literatura de azi”, consacrată cărţilor anului 2011. Despre cărţi remarcabile de proză, poezie, critică şi istorie literară, despre debuturi semnificative şi despre evoluţiile de pe piaţa noastră editorială vor dialoga, timp de cincizeci de minute, criticii literari Marius Chivu şi Daniel Cristea-Enache. Producător: Carmen Dăncescu.

Doi critici şi cronicari literari trec în revistă cele mai importante volume româneşti apărute în anul editorial 2011, discutând despre evenimentele şi tendinţele din spaţiul literaturii de azi.

“Nu e uşor să fii critic literar, dar înţeleg prea bine că sunt puse în joc multe frustrări şi orgolii. Din fericire, sunt destul de imun la astfel de reacţii, poate şi pentru că în viaţa mea literatura nu ocupă primul loc, există lucruri mult mai importante pentru care să-mi fac griji.”, a scris Marius Chivu (în dialog cu Mădălina Georgescu, Bookaholic.ro, 11.04.2011)

“(…) din fericire, autorii importanţi preferă nişte obiecţii argumentate, în locul unor elogii calpe. Îi ajută mai mult primele. Celelalte sunt alunecoase şi la propriu, şi la figurat: utilizând numai hiperbola, ele nu spun, de fapt, nimic.”, a scris Daniel Cristea-Enache (în dialog cu Ioana Scoruş, România Literară, nr. 8, 2003)

Număr de vizualizări :851


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro