Muzeul ASTRA a ajuns la copiii din satul Fofeldea

dec. 22nd, 2011 | By | Category: Postcard

Muzeograful Oana Burcea (Complexul Naţional Muzeal ASTRA-Sibiu) a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro un reportaj despre călătoria și experiența sa în satul Fofeldea, comuna Nocrich, judeţul Sibiu.

“16 decembrie 2011 a fost data în care reprezentanţi ai Complexului Naţional Muzeal ASTRA au vizitat copiii grădiniţei şi elevii şcolii primare din localitatea Fofeldea, comuna Nocrich, judeţul Sibiu. Muzeul ASTRA a iniţiat, încă din anul 2008, obiceiul de a aduna o serie de cadouri precum dulciuri şi îmbrăcăminte pentru a oferi clipe de bucurie unor copii cu suflet bun. Clipele de bucurie nu au fost resimţite doar de către copii, ci ei, la rândul lor, au oferit reprezentanţilor muzeului un spectacol de colinde şi poezii cu tema iernii şi a Crăciunului. Dintre colinde amintim „O ce veste minunată”, „Pe câmpul cu florile”, „Ale cui sunt aceste case”, „A lu’ Crăciun amică”, „Colo sus pe vremea aceea”, „Colo sus şi mai în sus”, cele mai multe dintre ele fiind specifice satului Fofeldea. Aceste colinde, precum şi o sumedenie de cântece au fost culese de rapsodul popular Olimpia Chirtop, născută şi crescută în localitatea mai sus amintită şi momentan învăţătoare, un om care transmite elevilor săi pasiunea pentru cântecele tradiţionale locale.

În această zi de decembrie, bucuria a fost împărtăşită şi de directorul şcolii din Nocrich, doamna Popa Mariana şi de educatoarele Muşoaie Valeria şi Creangă Lavinia.

La emoţiile plăcute ale copiilor au contribuit societatea Boromir, persoane fizice din Sibiu şi angajaţi ai Muzeului ASTRA, persoane care dovedesc bunătate şi înţelegere faţă de semenii lor în preajma sărbătorilor de iarnă.” (Oana Burcea)

Număr de vizualizări :1250


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro