Emilian Galaicu-Păun lansează “Ţesut viu. 10X10”, la Chişinău

dec. 6th, 2011 | By | Category: Eveniment

Joi, 8 decembrie 2011, ora 18:15, la Librăria din Centru (Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 126, Chişinău), va avea loc lansarea volumului “Ţesut viu. 10X10” de Emilian Galaicu-Păun, colecţia “Cartier Rotonda”, Editura Cartier. Invitaţi speciali: Anatol Ştefăneţ (Trigon), Roman Yagupov (Zdob şi Zdub) şi Marele Public. Vor mai participa: Vladimir Beşleagă, Eugen Lungu şi Vitalie Ciobanu. Moderator: Gheorghe Erizanu, directorul Editurii Cartier.

“Această carte nu ar fi trebuit niciodată scrisă, cel puţin pentru a nu prelungi suferinţele personajelor ei şi dupămoartea celor care le-au inspirat; pe de altă parte însă, a o lăsa nescrisă echivalează cu o mărturie falsă, prin omisiune. Dacă totuşi s-a întâmplat – adesea în ciuda unei împotriviri lăuntrice –, se cuvine să precizez că citirea ei nu e cu putinţă fără o minimă „tehnică a securităţii”, prima şi (poate) singura regulă fiind chiar aceasta: nici un personaj/fapt nu este autobiografic, nu există însă personaj/fapt care să nu-şi aibă corespondentul în viaţa autorului – direct sau prin ricoşeu. În acest sens, din cele câteva piste de lectură, se poate merge pe cea
cronologică, şi atunci cititorul ar trebui să înceapă cu cap. 8 şi să încheie cu cap. 4. Cum însă romanul s-a construit pe osatura Decalogului, nici numărătoarea obişnuită (de la cap. 1 la cap. 10) nu-i de ignorat; la fel nici ordinea descrescătoare, din perspectiva Decameronului. Alte două „figuri” – şotronul (cap. 1 – cap. 5; cap. 9 – cap. 2; cap. 3 – cap. 6; cap. 7 – cap. 8; cap.
10 – cap. 4) şi roata dracului (ordinea capitolelor este aleatorie) – sunt mai aproape de structura internă a scriiturii, una labirintică & caleidoscopică prin excelenţă. Dar la fel de bine se poate citi fiecare capitol drept o rescriere a celui/celor precedent(e), într-atât de asemănător unui palimpsest este textul de faţă. Tren funerar pe dinăuntru, cu 10 vagoane de dormit somnul
de veci, montagnes russes ca structură de rezistenţă în exterior, Ţesut viu. 10 x 10 poate fi citit, în ultimă instanţă, şi ca un simplu roman de gară: „Staţia Astapovo!” – „Staţia Astapovo!” – „Staţia Astapovo!” – „Staţia Astapovo!” – „Staţia Astapovo!” – „Staţia Astapovo!” „Staţia Astapovo!” – „Staţia Astapovo!” – „Staţia Astapovo!” – „Staţia Astapovo!”, a scris autorul în Mic îndreptar de lectură.

Număr de vizualizări :885


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro