Concert „In memoriam Johnny Răducanu”

nov. 30th, 2011 | By | Category: Postcard

Joi, 1 decembrie 2011, de la orele 19,00, la Sala Radio din Bucureşti, va avea loc concertul „In memoriam Johnny Răducanu”, organizat de Formaţiile Muzicale Radio ale Societăţii Române de Radiodifuziune. Gazda evenimentului va fi cunoscutul muzician Florian Lungu, prieten al lui Johnny Răducanu. Amintirile legate de artistul şi omul de spirit, în chip legitim considerat un nume de referinţă al jazz-ului autohton, precum şi câteva dintre compoziţiile sale cu valoare de patrimoniu pentru acest context, se vor regăsi în manifestarea ce îi va aduce pe scenă pe actorul Ion Caramitru, prieten de o viaţă cu Johnny Răducanu, şi pe un valoros emul al maestrului – pianistul, compozitorul şi profesorul Mircea Tiberian, care va evolua în fruntea noului său trio instrumental, având-o ca solistă vocală pe talentata Nadia Trohin.

Participă de asemenea, în ipostaze de lideri ai propriilor combo-uri instrumentale, Emy Drăgoi – interpret român considerat unul dintre cei mai buni acordeonişti de jazz ai Franţei şi explozivul poli-instrumentist Marius Preda, îndeosebi virtuoz al ţambalului dar şi vibrafonist, pianist, violonist, care trăieşte şi activează în Olanda. De subliniat preponderenţa pe scena concertului a tinerilor muzicieni: să-i amintim între aceştia pe bateriştii Lucian Maxim şi Laurenţiu Zmău, bass-iştii Michael Acker şi Adrian Flautistu, cântăreaţa Nadia Trohin menţionată mai sus, flautistul Cezar Cazanoi, fapt ce ne îndreptăţeşte să sperăm că moştenirea marelui dispărut va fi permanentizată cu fidelitate, inclusiv de către exponenţii noii generaţii.
Îşi vor marca aportul, în contextul formulelor mai sus menţionate şi interpreţi maturi precum bateristul Billy Bontaş din Germania şi bass-istul Cătălin Răsvan. Spre a evoca personalitatea lui Johnny Răducanu în chiar ziua în care, dacă ar fi trăit împlinea optzeci de ani, vor urca pe podium ori se vor adresa publicului prin intermediul ecranului de pe scenă, cunoscuţi oameni de cultură şi de artă, cu toţii aducând un omagiu postum aceluia care a fost un ilustru artist.

Număr de vizualizări :967


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro