„Viziuni din lumea reală” de Gurdjieff George Ivanovitch

nov. 3rd, 2011 | By | Category: Agenda de carte

De curând, la Editura Herald, în colecţia „Metanoia”, a apărut volumul „Viziuni din lumea reală” de Gurdjieff George Ivanovitch, în traducerea Gabrielei Nica.

„Viziuni din lumea reală” este un volum fundamental pentru înţelegerea învăţăturii lui Gurdjieff. În spaţiul francofon, ea este cunoscută îndeosebi sub titlul „Gurdjieff parle a ses eleves” („Gurdjieff le vorbeşte elevilor săi”), iar în spaţiul anglo-saxon, sub titlul „Views from the Real World” („Viziuni din lumea reală”). Volumul este o colecţie realizată de principalii discipoli ai lui Gurdjieff, după moartea acestuia şi are la bază – după cum arată inclusiv subtitlul edişiei din 1973 – discuşiile timpurii purtate la Moscova, Essentuki, Tiflis, Berlin, Londra, Paris, New York şi Chicago. În 1973, cartea a apărut simultan în Statele Unite ale Americii şi în Canada. În plus, cartea se deschide cu fragmentul intitulat „Licăriri de adevăr”, oferit spre lectură inclusiv de Ouspenski, în timpul primelor sale contacte cu Gurdjieff. Din acest punct de vedere, cititorul prezentului volum are şansa de a lua contactul cu ideile lui Gurdjieff într-un mod asemănător cu cel în care au făcut-o primii săi discipoli.

George Ivanovitch GURDJIEFF (1866-1949), filozof, pedagog, coregraf şi compozitor, a fost un influent maestru spiritual al începutului de secol XX. S-a născut la Alexandropol, pe atunci oraş în Imperiul Ţarist. Nu există date scrise despre existenţa lui Gurdjieff dinainte de 1912. Singurele informaţii le putem desprinde din cartea sa, intitulată „Întâlniri cu oameni remarcabili” – apărută inclusiv în traducere românească, în 2006 – , însă aceasta nu are un caracter autobiografic. Cu un tată grec şi o mamă armeană, tânărul George Ivanovitch şi-a petrecut copilăria într-un spaţiu în care se întâlneau diferite culturi şi religii. Din cauza absurdităţii sistemului de învăţământ rusesc din perioada respectivă, a renunţat rapid la şcoala publică, preferând să ia lecţii în particular. În 1912 Gurdjieff îşi făcea apariţia la Moscova. Poseda o avere considerabilă – dobândită, se pare, în urma comerţului cu antichităţi şi, mai ales, cu covoare persane -, dar şi o charismă care îl face să atragă rapid primii adepţi.

Număr de vizualizări :1174


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro