Expoziţia “L’Age de l’Impressionnisme en Roumanie. Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)”, la Bruxelles

oct. 5th, 2011 | By | Category: Eveniment

În perioada 4 octombrie 2011-15 ianuarie 2012, la Hôtel de Ville de Bruxelles, vizitatorii pot admira expoziţia “L’Age de l’Impressionnisme en Roumanie. Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)”. Muzeul Naţional de Artă al României a inaugurat la Bruxelles prima expoziţie monografică de amploare dedicată pictorului Nicolae Grigorescu. Partenerii acestui eveniment, realizat în cadrul programului bilateral de cooperare între România şi Valonia-Bruxelles, sunt Valonia-Bruxelles Internaţional, Ambasada României la Bruxelles şi Primăria oraşului Bruxelles.

Expoziţia “L’Age de l’Impressionnisme en Roumanie. Nicolae Grigorescu (1838 – 1907) “prezintă, în elegantele săli ale Primăriei vechi din centrul capitalei belgiene, 72 lucrări de pictură şi 20 de lucrări de grafică din patrimoniul MNAR, ce acoperă toate perioadele de creaţie ale artistului, punând accentul pe elementele de modernitate şi pe spiritul naţional din operele sale.
După debutul său în ţară ca pictor de biserici, Nicolae Grigorescu reuşeşte într-un timp uimitor de scurt un salt extraordinar în direcţia sincronizării cu arta occidentală, prin viziunea sa inovatoare şi introducerea picturii de plein air în arta românească. În Franţa, lucrând în ambianţa Şcolii de la Barbizon alături de mari pictori ai epocii precum Corot, Millet şi Courbet, artistul român găseşte mediul prielnic dezvoltării sale, îmbinând într-un stil foarte personal realismul Şcolii de la Barbizon cu impresionismul.

Expoziţia da ocazia publicului belgian de a cunoaşte arta lui Grigorescu, urmărind să prezinte noi aspecte ale activităţii artistului şi conexiuni inedite cu arta europeană.

Evenimentul, alături de expoziţia Nicolae Grigorescu (1838-1907) – Itinéraire d’un peintre roumain de l’école de Barbizon à  l’impressionnisme organizată de MNAR în 2006 în Franţa, la Agen şi Barbizon, contribuie la eforturile de integrare a picturii lui Grigorescu în circuitul valorilor europene.

Număr de vizualizări :2528


2 Comments to “Expoziţia “L’Age de l’Impressionnisme en Roumanie. Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)”, la Bruxelles”

  1. Andi spune:

    Iata un obiectiv turistic!
    Acum am mai mult de doua motive sa imi doresc sa vizitez una dintre capitalele Europei.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro