„Sculptură în alb” de Anamaria Şerban, vernisaj la Atelier 030202

oct. 24th, 2011 | By | Category: Proiecte

Joi, 27 octombrie 2011, de la ora 19.00, la Atelier 030202 (Sala Nouă TC, str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziţiei „Sculptură în alb” de Anamaria Şerban. Curator: Dan Mircea Cipariu. Coordonator Atelier 030202: Mihai Zgondoiu.


„Efemerul şi întrupările sale sunt pentru Anamaria Şerban spaţii abisale şi interiorizate. Programul Land Art-ului şi al mişcării create de Robert Smithson este asumat, într-o polemică autoreferenţială cu devenirea, până când dependenţa obiectului artistic de context şi de privitor devine un prilej interşanjabil de redescoperire a unghiului de vedere şi a sintaxei vizuale. Pariul pe actul artistic nu este neapărat în detrimentul obiectului artistic, ci este o consecinţă firească a influenţelor naturale (spaţiu şi timp) asupra subiectului şi materialului artistic. Contextul şi interacţiunea publicului cu un concept artistic dau măsura efemerităţii asupra receptării şi valorizării, miza, de altfel, a acestui perfomance.
Anamaria Şerban ştie că nu ştie care este semnul vizual şi spiritual intangibil. Motiv pentru care pentru ea sculptura este un lung şir de ipoteze privind tridimensionalitatea şi punerea ei în spaţiu. Sculptura devine un concept de interferenţă cu arhitectura şi geografia. Aşa cum, pus într-un context, orice om poate avea un rol teatral de impact, şi cele 100 de pietre ale artistei tind să îşi pună în valoare geometria variabilă până când acestea sunt în ochii privitorului expresia stilistică cea mai înaltă. Un subtil joc de-a creatorul şi creaţia sa, cu 100 de pietre neşlefuite, precum neşlefuită este şi intuiţia critică şi artistică a celor ce participă la performance.
În direct, publiculului i se oferă şansa demiurgică a unui creaţii despre cele 100 de pietre ale efemerului. Un efemer înregistrat ca într-un reality show despre căutarea unui punct de sprijin care să (ne) schimbe universul.”
Dan Mircea CIPARIU

Organizator: ATELIER 030202. Parteneri:Teatrul de Comedie, Clubul UNESCO-Adolescenţii, Asociaţia Euro CulturArt.

Anamaria Şerban (n. 1979) este Lector Universitar Dr. la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, sectia sculptură.
Participă în numeroase expoziţii/simpozioane de sculptură monumentală din ţară şi străinătate (Parcul Saint Cloud – Paris 2007, Artuborg – Timisoara 2003, Larvik – Norvegia 2002, Trienala de Sculptură Monumentală, Chateau d’ Opeye – Belgia 2001 etc). În anul 2001 începe proiectul „100 de pietre”, un şir de sculpturi monumentale amplasate în spaţiul public. Este cofondator „Grup 21” (Tineri Artişti Arădeni), director de proiect, curator (alături de Cosmin Florin Moldovan) la „Sculptura azi. 4 discursuri” Trăieşte şi crează în Arad &Timişoara.

Număr de vizualizări :1121


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro