“Confort Freud”, un nou volum de teatru semnat de Gellu Dorian

oct. 6th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Timpul din Iaşi a apărut a doua carte de teatru semnată de Gellu Dorian, intitulată “Confort Freud”. Volumul cuprinde şase piese de teatru scrise în perioada 1980-2009: „Confort Freu”, „În aşteptarea celui de-al treisprezecelea as”, „Noaptea pisicilor negre”, „O poveste din epoca de aur”, „Astă seară nu se joacă Shakespeare” şi „Balaurul”. Volumul va fi lansat la Botoşani, pe 13 octombrie 2011, în Sala de marmură a Teatrului „Mihai Eminescu”. În aceeaşi zi va avea loc şi premiera spectacolului „Cu limbă de moarte” de Gellu Dorian, regizat de Ion Sapdaru. Piesa face parte din prima carte de teatru saemnată de Gellu Dorian, “Caţavencii”, apărută la Editura Timpul din Iaşi în 2001.

„Când am adunat cele opt piese care alcătuiesc sumarul cărţii mele de teatru Caţavencii, apărută în 2001 la Editura Timpul din Iaşi, am avut în vedere ca fiecare să exemplifice, într-un mod creativ, o modalitate de a scrie teatru, de la piesa în mai multe acte, la piesa într-un act sau piesa de teatru scurt, la scenariu dramatic sau la eseu dramatic. Temele au fost şi ele diverse, iar abordările, de asemenea, adaptate la ceea ce doream să comunic, direct, într-un discurs dramatic realist, acolo unde era nevoie de un astfel de demers, sau absurd, unde ideile impuneau o astfel de abordare. Cele opt piese de teatru au fost scrise de-a lungul timpului, fără să am dorinţa expresă de-a fi jucate, deşi, în intenţia mea, ca de altfel la fiecare autor dramatic, a fost şi reprezentarea scenică. Prima încercare de a scrie teatru se duce undeva prin anul 1973. Iar prima ofertă a unei astfel de creaţii făcută unui teatru s-a întâmplat în 1983, când a avut loc chiar şi o lectură cu actori, la Botoşani. Piesa se numea Lupii domestici. N-a fost să fie. Şi am înţeles pe loc de ce. La acea vreme o astfel de piesă nu putea trece de cenzră. O altă ofertă făcută teatrului botoşănean a fost piesa de teatru Caţavencii, înainte de a apărea în volum. A fost chiar inclusă în câteva stagiuni, dar, iarăşi, n-a fost să fie. Deşi cenzura nu mai funcţiona, iar piesa eram convins, nu numai eu, că merge. Acum, la alegerea regizorului Ion Sapdaru, este să fie piesa de teatru scurt – Cu limbă de moarte -, din volumul amintit.

Este segmentul din carte în care exemplificam, din punctul meu de vedere, cum se scrie o piesă de teatru de acest gen. Piesa are câteva pagini, iar tema aleasă este, nu neapărat crima, ci teama de anonimat în faţa celebrităţii care nu-şi pune problema faimei, ci cea a lucrului bine făcut timp de o viaţă, fără să ceară, în mod, expres vreo recunoaştere anume peste timp. Ambele personaje şi-au făcut treaba pentru care au fost menite foarte bine: Savantul a făcut un lucru bun, durabil, foarte bine, iar Criminalul, un lucru rău, la fel, foarte bine. Însă riscul anonimatului în care trăia, impus de apărarea de care a avut nevoie pentru a nu fi prins, judecat şi închis, l-a determinat pe cel de a-l doilea să-şi regizeze ieşirea din scena vieţii, în aşa fel încât numele lui să rămână mult timp în amintirea lumii. Şi cum altfel decît printr-o crimă, pe care, însă nu o face el, ci el fiind chiar victima. Şi nu victima oricui, ci a unui om de renume. Este exact miza pe care eroul antic a acceptă, dacă e să ne gândim la ceea ce i-a spus lui Ahile mama acestuia înainte ca el să ia decizia de-a pleca în războiul troian, punând în cumpănă anonimatul, dacă va rămâne acasă, sau celebritatea, dacă va pleca în războiul din care nu se va mai întoarce. Un model perpetuat de-a lungul întregii istorii, prelat şi în literatură. Faptele sunt cele ce scot omul din anonimat, nu însă faptele ascunse, ci cele vizibile. Asta a ştiut foarte bine Criminalul care a ales calea ieşirii din anonimat prin aruncarea în vină, chiar dacă în legitimă apărare, a unui semen care a reuşit să-şi facă o faimă atât de vizibilă şi pozitiv apreciată. Suspansul gestului final, deşi gândit de personaj din momentul în care şi-a regizat faimoasa moarte, anunţând presa care, fiind vorba de o crimă ci nu de o faptă bună, va trâmbiţa vestea pe primele pagini, este adus până la finalul piesei, în care dialogurile nu induc o astfel de sentinţă, ci o cu totul şi cu totul previzibilă crimă, victimă scontată fiind Savantul. Or răsturnarea situaţiei, sper, să dea, prin mâna regizorului Ion Sapdaru şi a actorilor teatrului botoşănean, acea răsuflare de uşurare şi satisfacţie spectatorilor. Mai ales că totul este gândit în contextul reconstituirii unor celebre crime, readuse în memorie printr-o tehnică regizorală de efect, şi, mai ales, prin genul de spectacol interactiv.

Sper ca acest prim contact cu spectatorul, nu numai cu cititorul de piese de teatru cu care m-am confruntat până acum, să fie unul care să-l cheme pe cel de al doilea pas şi aşa mai departe, mai ales că zilele astea ofer, nu numai cititorilor ci şi regizorilor şi actorilor, încă o carte de teatru – Confort Freud -, care însumează alte şase piese scrise în perioada 1980-2009. Le doresc, regizorului şi actorilor, succes, iar spectatorilor, vizionare plăcută.” (Gellu Dorian)

Număr de vizualizări :820


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro