Eveniment editorial: lansarea volumului “Cartea Roşie” de C.G. Jung

sept. 21st, 2011 | By | Category: Eveniment

Joi, 22 septembrie 2011, ora 18:00, la BCU din Bucureşti (corp Boema), va avea loc lansarea volumului “Cartea Roşie” de C.G. Jung, apărut la Editura Trei, în traducerea Vioricăi Niscov (din germană) şi a Simonei Reghintovschi (din engleză). Evenimentul este organizat de Editura TREI şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în cadrul festivalului cultural Strada de C’Arte organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. Moderator: Mireille Radoi – Director General al Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”. Vor vorbi: Daniel Funeriu – Ministrul Educaţiei, Mihaela Minulescu – Preşedinta Asociaţiei Române de Psihologie Analitică şi Victor Popescu – Redactor Editura Trei.

Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieţii mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esenţiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar nişte completări şi lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani din inconştient şi mai întâi mă inundase, mă copleşise. A fost materia primordială pentru opera unei vieţi” (C. G. Jung)

Număr de vizualizări :831


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro