Horia Mihail, la Bucharest Music Film festival

iun. 24th, 2011 | By | Category: Eveniment

Începând de vineri, 24 iunie 2011, în fiecare seară, între orele 18.00 şi 23.00, în Piaţa George Enescu”, în parcarea din vecinătatea Ateneului Român, se desfăşoară spectacole de muzică, proiecţii şi recitaluri. Evenimentul se desfăşoară pe parcursul a 9 zile, în cadrul Bucharest Film festival, şi este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti şi ArCuB. Festivalul cuprinde concerte şi recitaluri suţinute de: Horia Maxim, Filarmonica Oltenia din Craiova, Cvartetul Artmusik, Trio Veritas, Laura Păuna, Grupul Vocal Acapella, Vadim Palmov, Toma Popovici, Horia Mihail, Camerata Regală, Orchestra Sinfonia Bucureşti.

Ringul de dans va fi animat în fiecare zi de weekend.  Patru perechi de dansatori profesionişti  vor valsa alături de publicul spectator. Coregrafia momentelor este semnată de către prim-solista Operei Naţionale Bucureşti, Monica Petrică şi de celebrul Răzvan Mazilu.

Bucharest film festival se află la ediţia a VI-a. Festivalul a început în 2006, printr-un parteneriat cu Primăria Vienei, sub denumirea de MozartFest. După succesul de atunci, s-a dorit continuarea acestei colaborări, care să aducă la Bucureşti atmosfera grădinilor vieneze şi muzică de cea mai bună calitate, iar festivalul a continuat sub denumirea de Vienna Music Film Festival. Manifestarea a devenit tradiţională şi din 2009 organizator este Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB, iar evenimentul se desfăşoară sub numele de Bucharest Music Film Festival.

PROGRAM

24 iunie – 2 iulie

Vineri, 24 iunie

18.30 Ora de vals

19.30 Orchestra Sinfonia Bucureşti  Dirijor: Florin Totan

21.00 Film: Concertul de Anul Nou de la Viena 2011

Sâmbătă, 25 iunie

18.00 Ora de vals

19.00 Recital Horia Maxim – pian

20.00 Camerata Regală Dirijor: Câştigătorul Concursului Jeunesses Musicales 2011

Solistă: Simina Croitoru – vioară

21.00 Film: Celebrare Gustav Mahler

Duminică, 26 iunie

18.30 Ora de vals

19.30 Orchestra Naţională Radio Dirijor: Tiberiu Soare

21.00 Film: Concert festiv al Filarmonicii din Viena

Luni, 27 iunie

19.30 Grupul Vocal Acapella  Dirijor: George Miron

20.00 Recital Laura Păuna – pian (Africa de sud)

21.00 Film: De la A(nna Netrebko) la Z(ubin Mehta) – Gală în onoarea lui Ioan Holender

Marţi, 28 iunie

19.00 Recital „Bursieri Tinere Talente” ai Fundaţiei Principesa Margareta a României

20.00 Recital Horia Mihail – pian

21.00 Film: Romeo şi Julieta – Charles Francois Gounod

Miercuri, 29 iunie

19.30 Trio Veritas

Mădălina Florescu – pian,

Mihaela Anica – flaut,

Laurenţiu Darie – fagot

20:00 Cvartetul Artmusik

Marius Biclea – vioară,

Emil Stegar – vioară,

Florin Matei – violă,

Dan Joiţoiu – violoncel

21:00 Film: Filarmonica din München la Vatican

Joi, 30 iunie

19:00 Recital „Bursieri Tinere Talente” ai Fundaţiei Principesa Margareta a României

20:00 Recital Toma Popovici – pian

21:00 Film: Cei trei tenori (Luciano Pavarotti, Placido Domingo şi Jose Carreras)

Vineri, 01 iulie

19:00 Ora de vals

20:00 Orchestra Naţională Radio Dirijor: Tiberiu Soare

Solist: Vadim Palmov – pian (Rusia)

21:00 Film: BBC Proms: Simfonia nr. 4 şi nr. 5 – Gustav Mahler

Sâmbătă, 02 iulie

19:00 Ora de vals

20:00 Filarmonica Oltenia din Craiova Dirijor: Emil Siegbert Maxim

Solişti: Diana Ţugui – soprană,

Hector Lopez – tenor (Mexic)

21:00 Film: Simfonia nr. 8 – Gustav Mahler

Număr de vizualizări :786


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro