Târgul Anticarilor, ediţia a XIII-a, în Parcul Obor

apr. 26th, 2011 | By | Category: Postcard

În perioada 29 aprilie-1 mai 2011, între orele 10:00-18:00, în Parcul Obor din Bucureşti are loc cea de-a XIII-a ediţie a Târgului Anticarilor, organizat de Primăria Sectorului 2. Cu această ocazie, 20 de maşini de epocă se vor întrece în parade speciale, mii de petale de flori vor fi folosite pentru bătaia cu flori de la „şosea” dintre „domniţele” costumate în haine de epocă, vor participa peste 80 de anticari, iar alte surprize vor putea fi gustate la faţa locului.

Parcă sfidând criza economică mondială, anticarii români îşi vor da întâlnire în faţa şi în incinta Primăriei Sectorului 2, pentru a dovedi că obiectele de valoare şi de calitate răzbat trecerii timpului şi oricăror probleme financiare, dovedindu-şi mereu inegalabila atractivitate.

În cele trei zile ale Târgului, iubitorii de antichităţi, vor putea vizita cele aproximativ 70 de corturi amenajate pe aleile Parcului Obor şi alte 10 standuri din incinta Primăriei Sectorului 2.

Spectatorii vor avea ocazia să negocieze achiziţionarea diverselor obiecte de artă, cărţi, fotografii, mobilier de epocă, costume vechi, numismatică, bijuterii, numeroase alte mărunţişuri fermecătoare.

Vizitatorii Târgului, deopotrivă cumpărători sau doar iubitori de frumos, vor avea şansa redescoperirii unei lumi speciale, plină de parfum aparte, în refrenele muzicii de altă dată, cântată cu multă pasiune de celebrii înaintaşi Jean Mascopol, Zavaidoc, Titi Botez sau  Maria Tănase.

Număr de vizualizări :1295


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro