Scurtmetrajul “Alda”, în regia Vierei Cakanyova, la Centrul Ceh

mart. 2nd, 2011 | By | Category: Eveniment

Luni, 7 martie 2011, ora 20:00, la Centrul Ceh din Bucureşti (Str. Ion Ghica nr. 11), va avea loc o nouă ediţie a “Documentary Mondays”. Cu această ocazie va fi prezentat scurtmetrajul “Alda” (2009), în regia Vierei Cakanyova. Evenimentul este susţinut de Pilsner Urquell. Scenariul acestui film este bazat pe însemnările unei persoane care suferă de boala Alzheimer. Subtitrarea filmului este în limba engleză.

Povestea doamnei O. este redată printr-o combinaţie de filmări de tip documentar, şi propriile ei filmări realizate cu o cameră digitală de mână în timp ce înregistra diferite activităţi zilnice, amintiri, gânduri şi comentarii cu scopul de a evita uitarea lor. Prin intermediul unei poveşti personale despre pierderea treptată a memoriei, filmul reprezintă o metaforă a pierderii memoriei întregii societăţi care încearcă să uite evenimentele din trecut care au determinat starea din prezent.

Număr de vizualizări :977


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro