Cursuri de educaţie vizuală organizate de Global Mindscape, pornind de la expoziţia “Întâlniri cu desene”, organizată la Centrul de Artă Contemporană “LC Foundation”

mart. 25th, 2011 | By | Category: Postcard

În perioada 18 martie-14 aprilie 2011, la Centrul de Artă Contemporană LC Foundation (Calea Victoriei 25, etaj 1, Bucureşti), publicul poate vizita expoziţia “Întâlniri cu desene/ Fresh Drawings (2006-2011)” a artiştilor: Maria Be, Lea Rasovszky, Alexandru Rădvan, David Şandor, Alexandra Baciu (invitat). Curator: Simona Vilău. Pentru a familiariza publicul cu creaţia artiștilor Maria Be, Lea Rasovszky, Alexandru Rădvan, David Şandor și Alexandra Baciu, Global Mindscape organizează în perioada 26 martie- 9 aprilie 2011, în colaborare cu LC Foundation, cursuri de educaţie vizuală pentru părinţi și copii, dar și pentru grupuri școlare (ciclurile primar și gimnazial) însoţite de un cadru didactic. Inspirați de lucrările artiștilor, participanţii vor desena în a doua parte a cursului, pentru a descoperi de ce desenul se reînnoiește mereu, în funcție de personalitatea fiecăruia.

Cea de-a doua expoziţie organizată de LC Foundation – Centru de Artă Contemporană, intitulată “Întâlniri cu desene, 2006-2010”, surprinde prin prospețimea cromatică, provoacă publicul să se apropie de lumea fascinantă a laboratorului creației artiştilor, să urmărească traseul unei idei – de la caietul de schiţe până la un desen foarte elaborat sau chiar o animaţie. Faptul că expoziţia curatoriată de Simona Vilău a fost concepută ca un laborator de lucru deschis vizitatorilor este demonstrat și de includerea unor portrete pe care artiștii participanţi le-au făcut celorlalţi colegi de echipă.

Programul cursurilor pentru părinţi și copii:

Sâmbătă, 26 martie, ora 11.00 – părinţi cu copii de 6-8 ani
Sâmbătă, 2 aprilie, ora 11.00 – părinţi cu copii de 4-5  ani
Sâmbătă, 9 aprilie, ora 11.00 – părinţi cu copii de 9-12 ani

Cursurile dedicate grupurilor de elevi se organizează pe bază de programare. În plus, Global Mindscape vine și în întâmpinarea elevilor de liceu interesaţi de arta contemporană: aceștia pot opta pentru o discuţie concentrată pe reprezentări ale corpului uman în expoziția “Corpul supravegheat”, deschisă la Victoria Art Center (Calea Victoriei nr. 12 C).

Mai multe detalii la http://www.globalmindscape.ro

Număr de vizualizări :1055


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro