“Arheologie blândă” de Petre Stoica

ian. 20th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Dacia XXI a apărut volumul “Arheologie blândă” de Petre Stoica, în seria “Scriitori la ei acasă”, în colecţia de autor “Petre Stoica”. În aceeaşi colecţie de autor au mai apărut: “O casetă cu şerpi”, „Bunica se aşază în fotoliu” şi „Sufletul obiectelor”.

Arheologie blândă” este cea mai amplă dedicaţie de dragoste pe care poezia românească a închinat-o obiectelor. Nu însă obiectului profan, obişnuit, decorativ, somnolent, ci obiectului “uitat, prăfuit, singular, ce arareori îşi găseşte perechea”. Aceluia care, odată privit de ochiul cinematografic, în sepia, al poetului, reînvie o lume, dă sens, străluminează prezentul în lumina difuză a unui Altădată mirabil. E atâta candoare, delicateţe, duioşie, tandreţe în versurile poeziei lui Petre Stoica încât trecutul îşi pierde tristeţea, lumea se face mai bună, iar Viaţa, ei bine, Viaţa se uită la noi zâmbind, prin lumina unui proiector mut din Cinematograful Sătesc.”, a scris Marcel Tolcea pe coperta a patra a volumului.

Număr de vizualizări :2126


One Comment to ““Arheologie blândă” de Petre Stoica”

  1. nextval spune:

    mi-a placut acest baiat intotdeauna.
    mi-aduc aminte cand povestea ca bea rachiu de pere la viena in amintirile unui fost corector.
    tot atunci se plimba el cu a. e. baconski, un lord.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro