Despre “Somalia, mon amour” şi Bogdan Hrib

nov. 20th, 2010 | By | Category: Postcard

Pe adresa redacţiei AgenţieideCarte.ro am primit, de curând, un scurt text de întâmpinare la volumul “Somalia, mon amour” de Bogdan Hrib şi Sofia Matei, Editura Tritonic, semnat de jurnalistul Alexandru Petria, pe care, îl redăm, integral, mai jos:

“Cu Bogdan Hrib, ex-ziarist, romancier şi amator de salate, directorul editurii Tritonic, am o treabă. Sunt pus într-o postură delicată. Tritonic mi-a editat romanul „Zilele mele cu Renata” şi de aceea aceste rânduri ar putea fi privite chiorâş de unii, aşa ca un fel de-o mână spală pe alta, dar nici poveste. Hrib nu mi-ar fi publicat romanul dacă nu era ceva strong, iar eu n-aş scrie despre el dacă n-ar fi tot aşa. E doar o chestiune de autorespect minim. Şi, ca să-mi exersez modestia de care sunt plin azi ca şi câinii de purici, o să spun că amândoi suntem OK. Adică talentaţi. Dacă Bogdan Hrib este un scriitor cu prezent şi viitor, de ce să nu scriu despre ultimul lui roman – „Somalia, mon amour”, apărut, previzibil, la Tritonic?

Numai pentru simplul fapt că m-a publicat recent? În fond, semnalând o valoare, nu faci rău nimănui, dacă nu iei în considerare ficăţeii măriţi ai invidioşilor, iar cei ce s-ar găsi în măsură să cârtească, s-o facă pe urmele pinguinilor din Antarctica. Îi asigur că-i voi gratula cu o perfectă indiferenţăa.

Pe repede, să purcedem la chestiune:

1A. „Somalia, mon amour” este un roman din seria Stelian Munteanu, care a debutat cu „Filiera grecească”.

1B. Hrib ştie să contruiască o intrigă îmbârligată şi surprinzătoare, dozând abil ingredientele.

2A. „Somalia, mon amour” este un thriller care nu plictiseşte, fiind antrenant până la ultima pagină.

2B. Se observă că B.H. a fost în Somalia, unde a „mirosit” pe viu fenomenul pirateriei moderne din zonă.

3A. Vertijul acţiunii din „Somalia, mon amour” este susţinut de personaje conturate apăsat, credibile.

3B. Hrib mânuieşte abil propoziţiile scurte, credibile. Laconismul îi potenţează tensiunea textului. Nu plictiseşte cu amănunte relevante sau excesive.

4 A. „Somalia, mon amour” este o carte care merită cumpărată. De aceea n-o să-i povestesc story-ul. Sunt rău, na!

4 B. Bogdan Hrib are şi o calitate care este destul de rară printre scriitorii români- nu este puturos la scris.

5 AB. Am citit „Somalia, mon amour” cu plăcere. În ceea ce mă priveşte, nu mă interesează literatura care se conjugă cu absenţa plăcerii lecturii. Aştept următorul op al lui Hrib. Ştiu că lucrează de zor.

6 AB. Pe copertă, drept co-autor apare o enigmatică Sofia Matei, a cărei existenţă, cred, este o strategie de marketing.

7 AB. Gata!”

Alexandru Petria

Număr de vizualizări :1535


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro