“Femeia matură este o veritabilă şcoală”

nov. 21st, 2010 | By | Category: Dialogul de carte

“După dispariţia cenzurii şi a pudibonderiei fals- proletare, adică după 1989/ 1990, „s-a dat drumul” la sex: în viaţa reală, pe ecranele televizoarelor şi în literatură. Întrebarea care s-a pus încă de atunci şi s-a tot repetat ulterior a fost: mai este aceasta literatură artistică, ori simplă manufactură pornografică? Citind excelenta proză a lui Alexandru Petria, veţi vedea diferenţa.”, a scris Daniel Cristea-Enache pe coperta a patra a volumului “Zilele mele cu Renata” de Alexandru Petria, Editura Tritonic. Andra Rotaru a dialogat cu autorul, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, pentru a afla şi punctul de vedere al lui Alexandru Petria despre relaţia literaturii cu sexualitatea.

Volumul “Zilele mele cu Renata”, Editura Tritonic, 2010, se deschide cu o scenă la limita dintre două lumi: cea a inocenţei şi cea a gesturilor oamenilor adulţi. Aţi ales drept cadru un spital, pentru încărcătura lui simbolică, sau pentru că ficţiunea se transformă într-o mască a propriei biografii?

Aş putea să afirm că am ales cadrul futingului din spital, în care personajul principal, Marius Opran, îşi pierde virginitatea, pe criterii de simbolistică, precum ai spus, şi n-ar fi incorect, cum n-ar fi total eronat nici dacă aş susţine că am început astfel deoarece microromanul trebuia să aibă un început, şi aşa s-a nimerit, că aşa mi-a venit să scriu, oricum paginile parcă le-am aşternut după dictare, cu ţigara sudată de colţul gurii şi cu o cutie de energizant mereu alături. Nu-l suspecta de prea multă inteligentă pe autor, pentru că este un tembel. Ca alţi scriitori valoroşi, care sunt tembeli în interpretarea lucrărilor proprii, stângaci, împiedicaţi. Doar stupizii defilează alături de certitudini, au răspunsurile pregătite, sunt siguri pe ei. Crede-mă, s-ar putea să-l cunosc binişor. Ba, aş putea să-ţi mărturisesc că am făcut nu o dată sex într-un spital şi că a fost OK. De trei ori OK. Treaba le-o recomand şi altora. E legat microromanul “Zilele mele cu Renata” la rezervorul pe care se vede cu litere boldate BIOGRAFIA LUI PETRIA? Ei, nu recunosc nimic, nici supus la cazne. Să lăsăm cititorii să se bucure de această necunoscută. La urma urmei, care imagine este mai excitantă- a unei femei complet goale sau a uneia care nu şi-a scos ciorapii de mătase încă? Votez pentru a doua imagine. Cu ambele mâini.

Întâlnirile lui Marius cu personajul Renata se petrec de cele mai multe ori într-o ambianţă ce nu permite memoriei celor doi ca acestea să fie uitate. Prima întâlnire este în sala de gipsare a unui spital, o a doua, în ziua în care personajului masculin îi apare o povestire într-o revistă literară. Pot părea întâlnirile mai spectaculoase decât sunt, prin prisma contextelor în care se derulează acestea?

Andra Rotaru, mi-ai pus gând rău?! Mergi la punct ochit, punct lovit. De ce nu îmi îngădui să bat câmpii în voie? Da, în acest mod trebuie să te porţi cu “tăticul” unui misogin, al lui Marius, o merit… Să revin. Să nu mă alint. Sigur că punerea în scenă are o semnificaţie. Microromanul l-am construit foarte atent, n-o să găseşti locuri comune în el. Scrierea lui a fost, de fapt, un pariu cu mine însumi. Am încercat, şi cred că am reuşit, să scriu sulfuros despre sex fără să fiu pornografic. Nici un prieten nu mi-a zis că l-a încercat vreo erecţie în timpul lecturii. Totdeauna, undeva, se strânge şurubul. Şi n-am întrebat doar teologi. Nici doar sfioşi.

Ce importanţă are pentru personaj că Renata e şi prima femeie din viaţa lui?

O importanţă enormă. Cum are şi că este şi mai în vârstă. Un tânăr are întotdeauna ce să înveţe de la o femeie matură. Femeia matură este o veritabilă şcoală, şi cât mi-a plăcut să fiu elev în ea…! Singura şcoală în care am vrut să rămân repetent.

Personajul masculin nu are grija zilei de mâine, fiind, în mare parte, “subvenţionat” de părinţi. Poate să fie meseria de scriitor asociată unei alienări materiale?

Cu Marius, este cum este, după capriciile şi logica ficţiunii. Însă nu-mi place asocierea scriitorului cu aceea a unui ins cu pantalonii rupţi în fund. Dacă nu reuşeşte să trăiască din scris, aici includ şi gazetăria, să se apuce de dresat purici, de politică, de salahorie, de vândut gheaţă eschimoşilor, de ce altceva vrei, după calificare, numai să nu tragă mâţa de coadă şi să stea cu mână întinsă după pomană.

Accentul cade uneori pe o latură mai instinctuală şi oarecum deviată a comportamentului sexual al personajelor, fără rafinament, imaginaţie sau seducţie. Marius devine în scurt timp după prima întâlnire cu Renata un “cuceritor” şi un partener care acceptă micile cadouri feminine. Ce provoacă şi atrage la acest personaj care aproape încurcă seria de cuceriri şi le ţine socoteala datorită unei agende?

Am impresia că greşeşti. Nu devine un “cuceritor”, ci un capsator de femei. De aici lipsa de rafinament şi ce mai înşiri tu. De ce sunt atrase femeile de el? Nu ştiu. Dar am convingerea că unele femei gândesc cu vaginul, aşa că nimic nu este imposibil. Micile cadouri le consideră ca pe-o încununare a calităţilor sale capsatoristice. Al naibii termen am scornit! Nimic altceva. Ca la sport. Fiindcă fututul este un sport de masă, poate singurul chiar de masă. Să nu uităm, chiar şi unii sfinţi au făcut sex cândva; dacă nu atraşi de femei, consolaţi de propriile palme.

Cât de important e limbajul pentru a reda personalitatea personajelor în acest roman?

Foarte important. Din cauza educaţiei primite, îţi mărturisesc că mi-a fost greu, la început, să tastez pe calculator cuvintele pulă sau pizdă. Apoi, încet, reţinerile au dispărut. Dacă aceste cuvinte există în vorbirea uzuală, şi cu asupra de măsură, de ce să nu-şi găsească locul şi într-o carte? Las ipocrizia pe seama altora, a specialiştilor în ea. M-am simţit onorat că distinsul critic literar Daniel Cristea-Enache a scris pentru coperta a IV-a a microromanului: <<După dispariţia cenzurii şi a pudibonderiei fals- proletare, adică după 1989/ 1990, „s-a dat drumul” la sex: în viaţa reală, pe ecranele televizoarelor şi în literatură. Întrebarea care s-a pus încă de atunci şi s-a tot repetat ulterior a fost: mai este aceasta literatură artistică, ori simplă manufactură pornografică? Citind excelenta proză a lui Alexandru Petria, veţi vedea diferenţa.>>

Cât de acut simte personajul masculin jena de a ieşi cu o persoană minoritară, de etnie rromă, şi cum este confruntarea cu propriile păreri şi plăceri, cu impresiile celorlalţi etc.?

Suntem un popor rasist, însă n-o recunoaştem. Vorbesc sondajele de opinie. Marius este genul de bărbat care consideră că o ţigancă e nemaipomenită la pat dacă este minuţios spălată, însă n-o consideră ca pe-o parteneră egală, de dus la un vernisaj, la o lansare de carte, la operă- Doamne fereşte! De aici jena. În altă ordine de idei, eu nu sunt rasist, dar acum nici nu mi-aş dori să am vecini ţigani. Peste 100 de ani nu m-ar deranja. Clar, atunci.

Scrieţi la un moment dat că “femeia e o colecţie de ciudăţenii”. De ce?

Păi, nu este? Şi faptul că nu mi-ai dat cu cana de cafea în cap, după ce ţi-am debitat atâtea prostii, este o ciudăţenie… Îţi mulţumesc pentru ea.

Număr de vizualizări :3782


9 Comments to ““Femeia matură este o veritabilă şcoală””

  1. Nick Sava spune:

    Am citit si eu cartea… in mare parte… Ce pot spune despre ea? Ca e… mai deosebita. Imi aminteste de momentul (nu neaparat simbolic) in care am intrat, pentru prima data, intr-un magazin Adult XXX. Printre alte lucruri „intersante”, era si un raft cu carti porno. Am rasfoit si eu una (singura netrasa in tipla; deci, nu stiu daca cea mai „buna”).

    Celor ce doresc sa aiba aceeasi experienta, ii invit sa cumpere cartea bine-cunoscutului scriitor Alexandru Petria, Zilele mele cu Renata. Costa doar 20 RON. Desi nu foarte intinsa (cred ca are sub 100 de pagini), pot intilni o alta lume. In care ar trai si ei, daca ar renunta la reticente mic-burgheze. Nu sunt foarte multe scene de futing, unele se mai repeta – dar, pentru o carte care deschide noi orizonturi, sunt notabile. Oricum, ele aduc sarea si piperul unei existente anoste – pentru ca, in afara de scenele de futing, nu prea stiu ce se intimpla in viata eroului… Dar asa ne este existenta, trebuie doar sa gasim sinceritatea de a o recunoaste si (citeodata) de a o asterne pe hirtie, in toata realitatea ei banala.

    In rest, sunt convins ca boschetarii din jurul Garii ar citi cu multa placere cartea, daca ar citi ceva. Si-ar recunoaste cu usurinta vocabularul. Direct, percutant, necenzurat… Cartea dlui Petria este o dovada ca limba romana este foarte bogata, de nici nu incape in DEX! Alaturi de Pizdeţ si alte capodopere ale poetului SGB, ne arata ca Romania intra triumfal in literatura post-moderna universala.

  2. Andrei spune:

    Marius Ghilezan a scris pe Bookiseala despre acest autor si aceasta carte:

    Alexandru Petria – Zilele mele cu Renata

    Cartea lui Alexandru Petria putea să se numească liniştit, mai marketizat, Erotism în Deania. Dar pentru că editorul a ales un nume, fie aşa. Zilele mele cu Renata este o proză alertă, scrisă într-un limbaj licenţios, nerecomandată pudibonzilor. Dacă ar fi apărut imediat după eliberarea românilor de prejudecăţile comuniste, s-ar fi vândut în zeci de mii de exemplare. S-a întâmplat să fie publicată după cartea Omul care aduce pipi a lui Toma Roman jr, un alt jurnalist. Amândoi nu se ruşinează. Fac poveste, nu relatează.
    În Zilele mele cu Renata parcă e mai multă veridicitate. Alexandru Petria, printr-o sexualitate agresivă, elementară, directă şochează. În anii tinereţilor noastre se spunea că unii fac şi alţii doar povestesc. Autorul se vede că le face bine pe amândouă.
    Personajul din carte, Marius, este un tânăr scriitor, cu bani de la părinţi, care-şi descoperă sexualitatea într-un spital. Renata, o ţigancă măritată, îi este prim instructor. Deşi îşi etalează virilitatea, totuşi se lasă sedus. Nu a vrut să se afişeze cu ea, fie de teama bărbatului ei, fie că îi era ruşine că era ţigancă. Nu le-a povestit nici măcar bunilor săi prieteni, Corin şi Anton, cărora le mărturisea orice, despre idila sa. Dacă personajul a eşuat ca scriitor, în simplu povestitor la ziar, alături de Renata s-a maturizat, devenind mai bărbat şi dispus la alte partide. Deşi pare direct, lui Alexandru Petria i se simte catharsisul, chiar dacă povestea cu Renata nu e o proză autobiografică. Neîmplinirea profesională a personajului, care se voia un scriitor de succes, se camuflează într-o lirică sexuală, fără ocolişuri poetice. “Literatura e ca sexul cu prezervativ, nu e 100% viaţă. De ce sæ scrii când pofli sæ trăieşti?” Şi autorul trăieşte intens aventurile pe care simte nevoia să le împărtăşească. Duritatea expresiilor, lipsa de artificii poetice, jargoanele nu fac o carte recomandată “mânuţelor de sub plapumă.” E o carte matură despre maturizare, nu numai sexuală. De fapt autorul nici nu reuşeşte să se afirme prin figurile de stil. Comparaţiile nu-i ies. “Se rotunjea în ea ca un balon satisfacţia “, “babacii mei au bunævoinţă câtă motorină consumă un tanc”, “muzica s-a umflat în cameră ca un aluat” sunt cam din topor. Dar poate autorul nici nu a dorit să literaturizeze prea mult un spaţiu al cohortelor de pofte. Sub orice formă, neologismele “a juisa”, “intromisiune” sunt ca nuca-n perete în desfăşurător de stări cinematografice.
    Pentru ca volumul să fie încheiat la toţi nasturii, Alexandru Petria reia povestea de început cu Renata sub alt nume. Apariţia Minervei, ca un personaj de “Observator”, trădează misoginismul autorului, nici gând de vreo discreţie.
    Dacă ar fi să judecăm politically correct, Zilele mele cu Renata poate fi interpretat, dintr-un unghi, ca xenofob, dar ştim că nu asta îl caracterizează pe bistriţean. Toţi bărbaţii români îşi ascund aventurile cu vreo ţigancă.

    Alexandru PETRIA s-a născut la 27.11. 1968, în orașul Dej, județul Cluj. Debut publicistic și poetic în “Tribuna” în 1983. Cărți publicate: “Neguțătorul de arome”(1991, poeme), “33 de poeme”(1992), “La ce bun poeții…”(colectiv, interviuri) și al romanului “Zilele mele cu Renata”, apărut în 2010 la editura bucureșteană Tritonic. În pregătire, volumul de proză “Deania neagră”. Colaborări sporadice la toate revistele revistele literare importante. După 1989: șeful Comisiei pentru abuzuri și drepturile omului în CPUN-ul municipiului Dej; întemeietor, împreună cu Radu Săplăcan și Zorin Diaconescu, al săptămânalului dejean “Gazeta someșeană”- primul număr a fost scos în 23 decembrie 1989; candidat din partea Mișcării Ecologiste din România la Camera Deputaților- 1992; redactor investigații, între 1992- 1994, la revista bucureșteană “Zig-Zag” pe vremea directoratului lui Alex Ștefănescu- între 1992- 1996 a locuit la București; 1994-1995- reporter investigații la ziarul “Cotidianul”; 1995-1996- redactor-șef al săptămânalului bucureștean pentru comercianți “Hermes” și redactor la săptămânalul “Partener” publicat de trustul “România Azi”. După reîntoarcerea în Ardeal a fost redactorul-șef al săptămânalului “Monitorul de Someș”, apoi, în 2000, a fondat propria sa publicație, lunară, “Realitatatea de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla”, al cărei director este și în prezent.

  3. Laura Preda spune:

    Trebuie sa fie interesanta cartea poate o trimiteti si librariei din Montreal,si eu incerc sa scriu un capitol ”sexy ”in franceza cum limba româna mi-a saracit de tot, norocul meu ca existati si ma rasfatati zilnic cu mesaje extraodinare as putea spune divine pentru lumea aceasta nebuna dupa bani.
    Scenele erotice vor fi mereu punctul de atractiei al unei carti reusite sa nu-i uitam pe Rebreanu cu Rascoala, Radu Tudoran si citi altii ….si un sarut descris salbatic poate sa-si faca sa vibreze cititorii , si-apoi sunt convinsa ca ai descris realitatea româneasca ; cu ceva mai multa publicitatea succesul cartii tale va fi sigur. Felicitari sunt sigura ca este o carte reusita , am incredere in virusul scriitoricesc cu care te lupti in fiecare clipa , cea mai frumoasa, (nobila) boala pe care un om poate s-o aiba .

  4. alexandru petria spune:

    Multumesc Nick Sava , Andrei si Laura Preda.

  5. Andrei spune:

    De pe 24Fun.ro, un text de Tudor Tepeneag despre autor-

    Zilele mele cu Renata

    Un roman de Alexandru Petria publicat la editura Tritonic. O carte inselatoare, in care viata, pulsatia ei sexuala, se lupta cu elementul definitoriu al literaturii: stilul.

    La inceput, ai impresia ca Renata este o femeie. Nu una oarecare, o tiganca. 30 de ani, maritata cu un sofer de TIR si, fireste, adultera. Cu alte cuvinte se fute cu Marius: sex oral, sex normal, pasional, cu nabadai, cu perversiuni si scene de gelozie. Marius e naratorul. 21 de ani, tinut de parintii care fac bani cu usurinta intr-un peisaj de Romanie postcomunista.

    Veleitar in ale scrisului, Marius e un trairist care pune pe hartie, direct, asa cum coboara de la creier spre mana, cu dezacorduri si fraze indoielnice, aventurile sexuale de cu seara. Pe langa Renata e vorba si de alte femei, tinere sau mai putin tinere, Viorica, Monica sau Nadia, care nu si-a pierdut nici la 70 de ani apetitul sexual exprimat cu o subtilitate stimulata cu frisca si abnegatia unui Schnautzer urias. Imaginile crude, aparent la limita unei pornografii sordide, frazele concise, expresiile argotice socante, trimit la universul lui Charles Bukowsky.

    Dar oare naratorul chiar povesteste ce-a trait sau inventeaza? In visele lui, Preafericitul Teoctist apare scaldat in sangele celor sacrificati de biserica, iar Paul Goma, Monica Lovinescu si alti „eroi“ tamaiati de presa si bagati in manuale sunt alungati fara menajamente catre nefiinta istoriei.

    In orice caz, Marius are un mentor, un parinte literar, pe Anton cu care bea, fumeaza, merge la pescuit si fute cot la cot. Moartea acestuia pune capat uceniciei literare a naratorului, Renata capata un alt nume, iar cititorul descopera astfel ca autorul s-a jucat cu o subtilitate perfect stapanita cu tentatiile sale voieuriste.

    Alta cronica din ziarul Rasunetul-

    Alexandru Petria, Zilele mele cu Renata, sau nebunia curajului de a fi tu însuţi

    11Librăriile româneşti sunt, slavă Domnului!, ticsite cu cărţi. Pe toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Adică tocmai visul aievea al cititorului profesionist de cărţi, al lectorului pasionat de cuvântul scris, al visătorului obişnuit să îşi satisfacă setea de cunoaştere recurgând la bogăţiile imensului ocean al beletristicii. După deceniile comuniste – în care cartea bună se dădea „pe sub mână”, ajungând mai degrabă la privilegiaţii sistemului, decât la cei care ar fi degustat-o cu adevărat – şi după anii de derută de după Revoluţie – când avalanşa informaţională ne împiedica să discernem între calitate şi non-calitate, între valoare şi best-seller, între autorii promovaţi de Occident sau Statele Unite ale Americii şi reprezentanţii culturii româneşti – iată că, în sfârşit, pe rafturi găsim şi nume ale unor scriitori de-ai noştri din generaţia nouă, ce ne introduc într-un univers profund original, capabil să rivalizeze cu convulsionanta piaţă de carte a lumii „civilizate”, în care autorii, văzuţi ca produs de marketing, adună oamenii cu miile în faţa magazinelor în ziua lansării unui nou titlu. Un exemplu în acest sens este Alexandru Petria, care, cu primul său roman, apărut sub egida editurii bucureştene Tritonic, încearcă să ne tenteze cu o altfel de scriitură.
    Alexandru Petria a debutat în presa literară cu poezie şi tot sub semnul muzei Euterpe a stat debutul său editorial. A treia carte semnată de el marchează o schimbare de atitudine şi de viziune, optând pentru proză, prilej de manifestare mai explicită a eului auctorial. Numele lui se leagă, în acelaşi timp, de o febrilă activitate publicistică derulată în aceşti ultimi douăzeci de ani scurşi de la câştigarea de către noi a libertăţii de exprimare. Dar, poate mai mult decât atât, numele lui poate fi asociat unor acte de curaj (de multe ori nebun, în opinia mea, ori măcar inadecvat situaţiei politice din ţară….), precum acela de a porni primul cotidian adresat populaţiei din oraşul Dej, iniţiativa reînfiinţării fostului judeţ Someş, cu capitala în acelaşi Dej, sau, mai recent, publicarea în periodicul pe care-l păstoreşte, „Realitatea de Bistriţa, Beclean, Dej”, a controversatelor caricaturi pe plan mondial, ce aduceau zică-se atingere islamismului însuşi… Temerar se dovedeşte Petria şi atunci când lansează în presă adevărate cruciade împotriva oportuniştilor, a autorilor fraudelor de orice fel, a politicienilor ipocriţi…
    Tot un act de petulanţă mi se pare, din partea lui, şi acela de a încredinţa tiparului romanul Zilele mele cu Renata. Aşa cum se observă încă din titlu (nu, nu este aici nici o greşală!) Alexandru Petria se deconspiră ca luptător împotriva convenienţelor, prejudecăţilor şi tiparelor cu care ne-am obişnuit din comoditate sau… lene intelectuală. Inovaţia scriitorului constă în crearea iluziei că lectorul nu are înainte paginile unei cărţi, ci este martorul confesiunilor intime ale personajului principal, confesiuni făcute într-o stare uşor euforică, stârnită de încărcătura bahică a atmosferei din berărie, în faţa unei halbe pe trei sferturi goale. Marius, naratorul-personaj, se dezbracă de orice inhibiţie, renunţă la orice încorsetare socială şi se înfăţişează în faţa cititorului decis să dea glas francheţii şi îndrăznelii ce-l definesc.
    Zilele mele cu Renata este un roman al căutării de sine. Eroul încearcă să se cunoască, ca individ şi publicist, analizându-se prin raportare la faptul divers nesemnificativ, prin relaţia ca cu nimicul cotidian. Eul se zvârcoleşte să iasă la suprafaţă, deşi, în aparenţă, în afară de ambiţia afirmării sale în societate şi a confirmării ca fiinţă publică, nu este motivat de nicio condiţionare exterioară, de nicio convulsionare de natură obiectivă. Personajul nu trece prin situaţii-limită, care să-l definească, în vreun fel anume, ca om. Nu este nici într-o etapă de răscruce a existenţei sale. Dimpotrivă, are parte de confortul material şi de confortul psihic propice cultivării acelui dolce far niente specific mai degrabă indivizilor predispuşi la meditaţie, decât unui macho ori action-man, cum se doreşte a fi Marius Oprean.
    Ca şi prietenii săi Anton şi Corin, Marius aspiră să devină scriitor. În acest sens, îşi exersează aptitudinile scriitoriceşti preocupându-se de publicarea în presă a unor proze scurte şi de dezbaterile literare pe diverse teme cu numiţii Corin şi Anton, martori ai zbuciumului său sufletesc şi ai paşilor ezitanţi pe calea afirmării, dar ţinuţi totuşi la o parte de principala preocupare a eroului, erosul. Având, după propria mărturisire, talentul susţinut financiar de către părinţi, Marius se dedică, spune el, scrisului, în fond precumpănitoare devenind nu activitatea sa intelectuală – pulsatilă, cu sclipiri de originalitate, de geniu pe ici-acolo, însă demonstrând inconsecvenţă şi insuficientă motivaţie –, ci aceea erotică. Prin patul lui Marius trec Monica şi Viorica, Ana şi Maria şi… – numele nu mai are importanţă, căci el îşi alege partenerele de sex aproape fără discernământ, dintre prietenele de familie, cunoştinţele întâmplătoare sau dintre cele pe care le seduce în vreun bar, aiurea. Nu are importanţă nici aspectul fizic al vremelnicei muze, ori vârsta ei, pregătirea profesională ori dotarea intelectuală… Marius doreşte doar atât, o parteneră de sport, ori un antrenor titrat pentru activitatea fizică, nicidecum un companion sau un partener de cursă lungă. (De căutarea vreunei satisfacţii sufleteşti, emoţionale, sau spirituale nici nu poate fi vorba.) Obiectivul său este acela de a-şi demonstra virilitatea, de se defini ca mascul şi, în scurtele pauze, ca artist al cuvântului scris. În faţa ochilor cititorilor se derulează scene de dragoste trupească într-o varietate de forme şi consistenţe, amintind uneori de camilpetrescianul cuplu Ladima – Doamna T. (vezi înălţătorul episod în care Marius i-l prezintă Renatei pe Nichita Stănescu ca maestru al poeziei de dragoste), alteori evocând parcă instinctul pur, în genul „Maidanului cu dragoste” al lui George Mihail Zamfirescu (vezi cea dintâi secvenţă, a acuplării lascive dintre proaspătul operat Marius, suferind de febră septică post-apedictomie, şi Renata, în sala de ghipsare a spitalului, când petrec prima noapte de amor).
    Singura eroină feminină ce prinde consistenţă în roman este ţiganca. Este singura care, în acest univers misoginic, unde elementul feminin are un singur rol, acela de a-l ajuta pe el, pe bărbat, să simtă împlinirea de-o clipă, se dovedeşte capabilă să-i facă faţă intelectualului în devenire Marius. Lipsită de alte studii decât cele elementare, căsătorită şi mamă a doi copii, Renata dovedeşte o inteligenţă nativă şi sexuală de natură să-l provoace în permanenţă pe scriitorul aspirant. Acesta se lasă sedus, dominat, pentru ca, la rândul ei, să o seducă şi să o domine pe aceea care îi acaparează tot mai mult viaţă şi îi înfrânează tot mai mult aspiraţia spre înalt. Cu toate acestea, Marius reuşeşte să-şi păstreze detaşarea şi o oarecare luciditate faţă de această relaţie, ce-l devorează şi-l alimentează cu energie în acelaşi timp. Mai mult decât atât, se străduieşte să ţină secretă idila sa cu ţiganca adulterină. Nu face acest lucru, evident, din cavalerescul impuls de a păstra intactă reputaţia doamnei, sau din teama că, gelos, soţul ei s-ar putea răzbuna crunt pe Renata, femeia ce-i împlineşte lui, artistului, cele mai cutezătoare fantezii senzuale. Motivaţia sa este pur egoistă: teamă de a nu fi judecat pentru alegerea făcută. În mod paradoxal, în ciuda spiritului său liber dornic de afirmare şi în pofida paginilor scrise, unde se declară în favoarea manifestării libertăţii de conştiinţă a individului, Marius nu dovedeşte destulă bărbăţie pentru a-şi asuma responsabilitatea legăturii sale cu Renata, nici măcar înaintea bunilor săi prieteni Corin şi Anton, cărora, la modul declarativ (nu şi practic!), le mărturiseşte absolut orice…
    Evident, toate demersurile personajului din romanul au drept scop maturizarea (profesională şi sexuală) bărbatului aflat la douăzeci de ani. Însă el eşuează răsunător: literatura sa rămâne la nivelul rubricii dintr-o pagină anostă de ziar, iar ca individ uman nu reuşeşte să depăşească laşitatea fantelui de mahala incapabil să întreţină o relaţie cu o femeie în văzul lumii, la lumina zilei şi a… propriei conştiinţe. Nu are nici măcar atâta onoare, încât să pună punct, bărbăteşte, sordidei idile cu Renata. Ci, sub pretextul depresiei generate de moartea cuplului de prieteni în tragicul accident de avion, Marius o părăseşte pe motivul că ea ar fi lipsit de la înmormântare, deşi între Renata şi răposaţi nu existaseră nici un fel de raporturi care s-o aducă la cimitir. Mai mult decât atât (şi aici este partea inovatoare a romanului lui Alexandru Petria), Marius se apucă să rescrie istoria iubirii dintre sine şi Renata…. înlocuind-o pe eroina titulară, în pagină, cu altă femeie – semn extrem al laşităţii lui şi al dispreţului congenital faţă de sexul slab…
    Recunosc, la primul contact fizic cu volumul de proză al lui Alexandru Petria, am avut o uşoară mişcare de recul: n-am înţeles subtilitatea titlului (Doamne, m-a ofensat cacofonia, căci sunt tributară formaţiei mele de filolog!), iar sugestiva imagine de pe copertă am considerat-o ofensatoare, potrivită mai degrabă sub-literaturii de pe taraba cu ziare, decât unui volum de beletristică. Nici primele pagini, cu stilul direct şi limbajul frust, vulgar de multe ori, evocând o sexualitate agresivă, elementară, nu m-au făcut să mă simt prea confortabil. Însă mi-am adus aminte îndemnul din prefaţa „Analelor” lui Tacitus, sine ira et studio, (judecă) fără ură şi părtinire, amintindu-mi că sunt cititor de profesie, deci trebuie să mă debarasez de orice prejudecăţi privind cartea ori autorul ei…, pentru a fi în stare să apreciez literatura dintre coperte. Şi nu mi-a părut rău deloc că am făcut asta. Am avut plăcuta surpriză să descopăr un scriitor autentic, înregimentat în mişcarea postmodernă, care a renunţat la convenţie, la canoane, pentru a se putea exprima pe sine ca individualitate lipsită de ipocrizie şi pudoare şi pentru a putea, ca artist, dovedi cu prisos bravură şi… – de ce nu? – bravadă suficiente pentru a ne ţine cu cartea în mâini până la ultima pagină.
    Voichiţa Pălăcean-Vereş

  6. Bine că avem păreri excelente faţă de soţiile noastre.

  7. Alexandru Petria spune:

    Absolut!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro