“Dimineaţă pierdută” de Gabriela Adameşteanu, roman dezbătut la festivalul “New Literature from Europe” şi în curs de apariţie în USA

nov. 30th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

În perioada 16-18 noiembrie 2010, la New York a avut loc cea de-a şaptea ediţie a festivalului “New Literature from Europe”, cu tema „Haunting the Present”, unde a fost prezentă scriitoarea Gabriela Adameşteanu. Autoarea a  susţinut un maraton intens de lecturi publice şi mese rotunde. De-a lungul celor trei zile cât a durat evenimentul, co-organizat de Institutul Cultural Român din New York, în cadrul platformei EUNIC, scriitoarea a prezentat în avanpremieră primul său roman publicat în engleză, “Dimineaţă pierdută”, care a fost deja tradus în peste nouă de ţări şi care va fi lansat în America în 2011, la Editura Northwestern University Press.

În seria proiectelor de colaborare cu institutele culturale europene din New York sub umbrela EUNIC (Reţeaua institutelor culturale naţionale din UE) şi a proiectelor de promovare a literaturii române în SUA, ICRNY a participat pentru prima dată la festivalul “New Literature from Europe”, ce se desfăşoară în fiecare toamnă la New York.

Cea de-a şaptea ediţie a festivalului, intitulată „Haunting the Present”, i-a reunit preţ de trei zile pe scriitorii Philippe Claudel (Franţa), Kirmen Uribe (Spania), Jenny Erpenbeck (Germania), Gerhard Roth (Austria), Milos Urban (Cehia), Olga Tokarczuk (Polonia), Antonia Arslan (Italia) şi Gabriela Adameşteanu (România). La seara de inaugurare a proiectului au participat Horia Roman Patapievici, preşedinte al ICR şi Preşedintele reţelei globale EUNIC, şi Corina Şuteu, director ICRNY şi preşedinte al reţelei EUNIC în New York.

Gabriela Adameşteanu a prezentat fragmente din primul său roman publicat în limba engleză “Dimineaţă pierdută”, devenit, în traducerea lui Patrick Camiller, „Wasted Morning”.

Scriitoarea a deschis prima seară a festivalului, dedicată unei serii de lecturi bilingve (în engleză şi în original) din operele celor opt autori, prezenţi în faţa unui numeros public newyorkez în librăria McNally-Jackson. Întâlnirea a avut loc într-un cadru cald şi relaxat, pregătind terenul pentru discuţiile aplicate de la masa rotundă de a doua zi de la The Center for Fiction. “Cum scrii despre trecut” şi „cum îl asimilezi în contextul prezentului” – acestea au fost temele abordate caleidoscopic de scriitorii invitaţi. Ceea ce a individualizat-o însă pe Gabriela Adameşteanu a fost tocmai substanţa romanului său: dacă majoritatea operelor celor prezenţi vorbeau despre violenţa asupra identităţii prin prisma Holocaustului sau a diferite forme de genocid, „Dimineaţă pierdută” ţine mai mult de supravieţuirea memoriei într-un mediu ostil care nu te elimină fizic, ci psihic, şi-n care soluţia este evadarea fie în concret, fie într-un “dincolo” auto-protector.

“Când scrii, distrugi memoria, construind un dispozitiv narativ care sedează amintirile. Pentru mine, naraţiunea e o formă de uitare, nu de amintire”, a comentat autoarea.

Ultima seară, găzduită de Centrul Ceh din New York, a fost rezervată unei noi sesiuni de lecturi din operele autorilor, iar interesul şi întrebările celor prezenţi i-au furnizat Gabrielei Adameşteanu o percepţie revelatoare despre publicul pe care-l va avea în America romanul său. Dacă în Europa, publicul înţelege mai uşor contextul politic şi relatarea istorică, cel american vibrează mai degrabă la fragmentele de interacţiune umană, la caracterul universal al situaţiilor descrise în roman. Dimensiunea lui istorică amplă nu estompează nici o clipă pregnanţa portretelor individuale şi complexitatea situaţiilor – motiv pentru care “Dimineaţă pierdută” are toate şansele să-şi găsească un public american pe măsură.

În completarea evenimentelor celor trei zile, revista Brooklyn Rail a publicat online un dosar destinat festivalului, care a inclus fragmente din romanele autorilor prezenţi în festival, inclusiv un fragment inedit în limba engleză din „Dimineaţă pierdută”, asigurând astfel o mai mare vizibilitate atât manifestării, cât şi autorilor. Gabriela Adameşteanu a fost, totodată, scriitorul din festival selectat de prestigioasa revistă online Words Without Borders, unul din promotorii literaturii străine în SUA, pentru a fi prezentat în numărul său din noiembrie 2010, cu un fragment inedit în engleză din romanul “Drumul egal al fiecărei zile”.

Alături de ICRNY, festivalul a fost co-organizat de Goethe Institut, Serviciile Culturale ale Ambasadei Franţei, Centrul Ceh, Forumul Cultural Austriac, Institutul Polonez şi Institutul Cervantes din New York, în parteneriat cu Center for Fiction/Mercantile Library, Librăria McNally-Jackson din New York, Words Without Borders şi Brooklyn Rail.

Mai multe informaţii găsiţi pe pagina web: http://www.newlitfromeurope.org/romania/index.htm

Număr de vizualizări :1660


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro