Documentarul “Pământenii”, proiectat pentru a doua oară în cadrul “International Vegetarian Week”

oct. 7th, 2010 | By | Category: Proiecte

Cu ocazia “International Vegetarian Week”, serbată în zeci de state din lume, printre care Albania, Australia, Canada, Franţa, Indonezia, Ungaria, Italia, Olanda, Noua Zeelandă, Portugalia, UK şi Statele Unite ale Americii, Societatea Vegetarienilor din România organizeaza noi acţiuni de promovare a avantajelor unui stil de viaţă vegetarian.

Astfel, SRV organizează cea de a doua proiecţie în România a documentarului “Pământenii” – www.earthlings.com, un film despre filosofia acestui stil de viaţă, narat de actorul Joaquin Phoenix. Dur dar realist, documentarul prezintă, prin imagini surprinse cu camera ascunsă, modul în care sunt tratate animalele pentru hrană, modă, distracţie sau experimente ştiinţifice.
Proiecţia va avea loc vineri, 8 octombrie 2010, ora 19.00, la Club Mandala (Str. Paleologu nr. 20, Bucureşti), partener în organizarea acestui eveniment.
Societatea Vegetarienilor din România a fost înfiinţată la Cluj în 1991. În prezent are peste 800 de membri. SVR desfăşoară activităţi de promovare a unui stil de viaţă vegetarian, informând atât asupra avantajelor personale ale celor ce urmează o astfel de dietă, dar şi a impactului pozitiv asupra mediului, animalelor şi planetei în general.

Număr de vizualizări :1128


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro