“De-ai casei” de Daniel Lăcătuş

oct. 8th, 2010 | By | Category: Carte in lucru

Antologia “De-ai casei”, coordonată de Daniel Lăcătuş, Editura ATU, adună laolaltă scriitori precum: Romul Munteanu, Silviu Guga, Ioan Gelu Crişan, Ernest Uskar, Ion Marinescu, Ionel Amăriuţei, Ioan Barb, Darie Pop, Daniel Lăcătuş, Nikolaus Rudolf Pilly, Crăciun Raul Dorian, Simion Cozmescu, Ciprian Marian, Cornel Cerb Lazăr, Otilia Ignat Tomescu, Violeta Deminescu, Mihaela Ispas, Teodorescu Eugen, precum şi un grup de cinci elevi ai şcolii generale din Călan. Cartea va apărea în colecţia „Să ne cunoaştem Istoria”, a Editurii ATU. Totodată, de curând, a ieşit de sub tipar volumul monografic cu acelaşi nume, primul din această colecţie.

“Studiul monografic “Să ne cunoaştem Istoria” face parte dintr-o colecţie cu acelaşi nume. Am în proiect editarea a 6 cărţi în această colecţie, printre care şi “De-ai casei”. Mai lucrez, în această colecţie, la volumele: “Pe drum de glorii” (istoria clubului de fotbal Victoria Călan), “Monumente de patrimoniu” (istoria celor două biserici din Strei şi Streisangerorgiu), “Dicţionar Personalităţi locale” şi volumul “Poveşti de viaţă”. Volumul  „De-ai casei” va apărea la Editura Atu din Sibiu.”, a spus Daniel Lăcătuş despre proiectele sale literare.

Număr de vizualizări :1545


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro