spot_img

Producerea fulgerelor pe cale artificială, o demonstraţie publică la IPCE

Pe 5 august 2010, ora 11:00, la IPCE, în Sala Turbinelor- Hala de înaltă tensiune (Splaiul Unirii, nr. 313, Bucureşti), va avea loc un experiment ştiinţific important, condus de dr. Mihai Bădic şi echipa de cercetători ai Institutului de Cercetări Electrotehnice din Bucureşti (IPCE), producerea fulgerelor pe cale artificială. În acelaşi loc regizorul Francis Ford Coppola a filmat scenele speciale ştiinţifico-fantastice pentru producţia ”Youth Without Youth” (2007), adaptată după o carte a lui Mircea Eliade. Experimentul are legătură cu exploziile nucleare şi avioanele invizibile. Experimentul vizează domeniul compatibilităţii electromagnetice, care în mod sigur va duce la creşterea vizibilităţii ştiinţei şi cercetării româneşti în lume.

De aproape două decenii, o echipă de cercetători conduşi de dr. Mihai Bădic lucrează intens la o nouă teorie, privind interacţiunea câmpului electromagnetic cu substanţa (un domeniu care are legătură, printre altele, cu protecţia la efectele electromagnetice ale exploziilor nucleare şi cu tehnologia avioanelor invizibile RADAR, de tip Stealth Technology-Low Observable Technology) . Articolele publicate şi prezentate deja în SUA (IEEE EMC Society), Anglia, Franţa, Canada, Israel, urmate de discuţii şi dezbateri cu specialiştii din străinătate, au confirmat faptul că echipa de cercetători e pe drumul cel bun, într-o fază finală, atât experimentală cât şi teoretică. Spre sfârşitul anului există şanse pentru finalizarea acestei teorii care va fi  publică şi prezentată cel mai  probabil în SUA.

Deoarece experimentul poate fi foarte periculos invitaţii sunt rugaţi să aibă asupra lor căşti de protecţie şi cizme de cauciuc.

Cu acest prilej grupul de organizaţii ICPE va prezenta şi calendarul manifestărilor dedicate aniversării a 60 de ani de activitate neîntreruptă sub brand-ul ICPE. Spectatorii vor putea vizita parcul industrial din incinta ICPE şi se vor putea plimba cu un automobil electric şi un scooter electric realizate de ICPE.

Realizări ştiinţifice ICPE

ICPE a fost profund implicat în proiecte fundamentale care au contribuit la dezvoltarea ţării în ultimii 60 de ani.  Au participat cu cercetări originale, patente, proiecte şi după caz cu produse  şi echipamente la:

– punerea bazelor Sistemului Energetic Naţional (1950-1954)

– telecomanda centralizată a iluminatului public în Romania (1955)

– fabricaţia de celule cu seleniu (1956)

– fabricaţia primelor tranzistoare cu germaniu şi respectiv cu siliciu din Romania (1959)

– realizarea primei locomotivă Diesel-electric după licenţa Brown Boveri (1960)

– realizarea sistemul de reglare al hidrogeneratoarelor (1960)

– execuţia în ţară a primelor izolatoare şi piese electroizolante din răşini epoxidice (1963)

– tehnologii pentru protecţia metalelor contra coroziunii (1965)

– primul troleibuz articulat din Romania cu acţionare electrică realizată la  ICPE (1968)

– primul contactor de 6 kV cu stingerea arcului electric în aer(1969)

– hidrocentrala Porţile de Fier I (1972)

– primul tronson de metrou din Romania, pe traseul Piaţa Unirii Podul  Izvor (1975)

– componente pentru celule capsulate de 110 kV       izolate cu SF6

– prima platforma de foraj marin din Marea Neagră Gloria care devine operaţională, intregul sistem de acţionări electrice fiind realizat de ICPE (1976)

– termocentrala Rovinari unde intră în funcţiune primul grup de 330 MW fabricat în Romania (1977)

– acţionări electrice „la cheie” pentru platformele de foraj marin ORIZONT, ATLAS, FORTUNA şi JUPITER din Marea Neagră (1977-1978)

– primele blocuri giroscopice pentru aplicatii terestre, cele mai complexe sisteme electromecanice cunoscute in tehnica (1979-1984); alte cinci generatii de sisteme giroscopice si MEMs au fost dezvoltate si produse ulterior (1884-1988)

– prima familie de resolvere din Romania (1980)

– executant unic de încercări şi omologări pentru produsele destinate CNE-Cernavodă (1982)

realizarea acţionării şi exploatare primele sisteme de poziţionare a electrozilor pentru cuptoare cu arc electric din domeniul electrotermiei (1985)

– primii magneţi din pământuri rare, utilizaţi în construcţia maşinilor electrice (1980)

– serii se servomotoare brushless, care au fost si sunt in continuare fabricate  in cantitati importante (2000-3000 buc./an) pentru piete din intreaga lume (începând cu1980),

În prezent ICPE participă la programe de cercetare naţionale sau europene, la proiecte complexe în ţară sau în lume cu tehnologii, produse sau servicii pentru:

– acţionări pentru platforme marine în Rusia, Ukraina şi în alte părţi ale lumii

– acţionări pentru mijloace de transport în comun

– modernizarea sistemelor de irigaţii

– servicii ESCo – servicii energetice integrate incluzând audit energetic, îmbunătăţirea calităţii energiei, certificat de performanţă energetică, management energetic, integrarea surselor de energie regenerabilă, casă pasivă

– tehnologii revoluţionare pentru comunităţile locale

– generatoare eoliene de puteri mici (până la 100 kW)

– sisteme de transport cu vehicule electrice (automobil electric, vehicule electrice uşoare, inclusiv infrastructura specifică, ambarcaţiuni cu sistem de propulsie electrică)

– sistemelor economice cu LED pentru iluminatul menajer şi public

– introducerea pe scară largă a sistemelor de producere a energiei din surse regenerabile (solar termic, solar fotovoltaic, eolian, biomasă, microhidro, cogenerare, ape termale)

– ecologizarea României prin colectarea selectivă şi utilizarea deşeurilor pentru producerea de energie

– tehnologii IT&C pentru economisirea energiei

– sisteme electrice de încălzire în pardoseală

– instalaţii economice cu microunde pentru industria alimentară

– investigarea radiaţiei electromagnetice la impactul cu substanţa

– încercarea produselor electrice în vederea calificării sau certificării. (Susţin o campanie naţională împotriva produselor neconforme – contrafăcute)

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508