Un DADA şaptezecist

mart. 4th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Astăzi, 6 martie 2010, ora 12:00, în Sala Oglinzilor a Casei Monteoru-Catargi (sediul Uniunii Scriitorilor din România) de pe Calea Victoriei nr.115 din Bucureşti,  se lansează volumul Dada” de Marin Codreanu, Editura Semne.

Un mic roman cu parfum de „Moromeţii” care nu poate decât să ne facă curioşi.  Dan-Silviu Boerescu spunea despre Marin Codreanu că este “un şaptezecist cu rădăcini ferme în deceniul poetic anterior, (…) prezenţă mai degrabă discretă a vieţii noastre literare. El oscilează între recuperarea limbajului expresionist de coloratură înşelător violentă (…) şi recuperarea ca şi soresciană a istoriei, conform unei grile pe jumătate cinică – pe jumătate patetică, (…) însă, pe ansamblu, Marin Codreanu este un poet onest faţă de mijloacele sale de exprimare, un autor al căror pariuri nu vizează performanţa cu orice preţ, ci – mai degrabă – atingerea unui liman al liniştii interioare.

Marin Codreanu s-a născut la 16 septembrie 1937 în comuna Cucuieţi, judeţul Teleorman. Bibliotecar în cadrul M.Ap.N. între anii 1970-1990 şi ziarist redactor principal la revista Frontiera” între 1990-1997. Director economic la Editura “Cartea Românească” între 1997-1999.  Director editorial la Editura “Vinea” şi la Revista “Facla literară” 1999-2000. A debutat cu versuri în “Planetă de tânăr”, “Luceafărul”, 1974, cu un cuvânt înainte de Grigore Hagiu. A publicat poeme în “Convorbiri literare”, “Luceafărul”, “Vatra”, “Flacăra”,”Almanahul literar”, “Tomis”, “Meandre” “Caligraf”, “Drum”, “Viaţa militară”. Dintre volume: Gloria şoimilor, Editura Militară, 1978 (debut), Fuga din burg, Editura Cartea Românească, 1983; Alegoriile insomniei, Editura “Roza Vânturilor”, 1995;  Zeul cu armă, Ninge pe Via Dolorosa, Editura “Muzeul Literaturii Române”, 2001, în colecţia “Poeţii oraşului Bucureşti”  propusă de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti.

Număr de vizualizări :826


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro