Strategii şi măsurători ale performanţelor în cultură

mart. 10th, 2010 | By | Category: Eveniment

Astăzi, 11 martie 2010, ora 11:00, la Hotel Hilton din Bucureşti, sala Regina Maria, are loc dezbaterea publică pe tema “Descentralizare şi management în cultură- Cum poate fi pusă în valoare reţeaua de instituţii culturale existente la nivel local şi judeţean? Care este eficienţa politicilor şi strategiilor culturale locale?” Un eveniment desfăşurat sub egida Societăţii Academice Române (SAR) şi a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

La această dezbatere se va încerca găsirea unor răspunsuri la întrebări ardente pentru o bună funcţionare între domenii de interes cultural: Care trebuie să fie profilul unui manager din cultură şi cum se poate măsura performanţa în acest sector? Artă înaltă şi artă cu priză la public – o problemă de alocare echilibrată a resurselor. La aceste teme – şi altele asemenea- vor lua parte reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, oficiali din administraţia judeţeană şi locală, manageri culturali de la nivel judeţean şi local, personalităţi din cultură şi directori de instituţii naţionale, reprezentanţi ai societăţii civile ce derulează proiecte culturale, reprezentanţi ai Asociaţiei Centrelor Culturale din România, cercetători ai sociologiei culturii, jurnalişti.

Dezbaterea va fi moderată de publicistul şi jurnalistul Tudor Octavian, Sorin Ioniţă, director de cercetare SAR. şi dl. Demeter Andras, consilier al Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Număr de vizualizări :846


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro