Ringul de Vorbe. Răzvan Ţupa contraatacă

mart. 30th, 2010 | By | Category: Eveniment

Astăzi, 31 martie 2010, ora 19:30, în Shelter Pub din Bucureşti are loc a 3-a ediţie a Ringului de vorbe. La această ediţie Răzvan Ţupa îi va avea oponenţi pe Victor Potra şi Marius Surleac, nişte nou sosiţi în arena “monden-literară” bucureşteană.

Deși trăiește în orașe de poezie, Răzvan Țupa a publicat până acum doar două volume (Fetiș, Editura Vinea 2003 și Corpuri românești, Editura Cartea Românească 2005). După numeroasele sale experiențe din străinătate, impresionat la unele dintre târgurile internaționale de poezie de anumite proiecte, a decis să scoată doar cărți hand-made, personalizate, puține, dar bune. În rest, își ocupă timpul cu tot felul de experimente multimedia (videopoeme, documentare și altele) și ține de câțiva ani buni, în fiecare joi, evenimentul Poeticile cotidianului..

Despre textele lui Victor Potra nu se pot spune prea multe, fiindcă a apărut de curând în peisaj, a impresionat și a dezamăgit deopotrivă. El însuşi crede că-i vin cel mai bine hainele de prozator, dar este mai bine cunoscut ca administrator de proiecte literare online: în 2009 a experimentat cu Roliteratura, iar din 2010 a început, împreună cu Andrei Ruse, Fabrica de literatură (FDL.ro).

Marius Surleac publică de ceva timp pe site-uri de literatură. A publicat în câteva antologii şi a scris în câteva reviste. Moderatorii evenimentului sunt Andrei RuseFelix Nicolau și Gelu Vlașin.

Evenimentul este susținut de: BuyBooks.roBookblog.ro și Rețeaua Literară.

Intrarea este de 10 lei, iar din biletele pe care le veți achiziționa la intrare, se vor trage șase nume norocoase, ce vor primi cărți și invitații gratuite la următorul eveniment Ringul de vorbe.

Număr de vizualizări :984


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro