Zaira, păpuşăreasa anilor `50

feb. 28th, 2010 | By | Category: Eveniment

Traducerea romanului Zaira de Cătălin Dorian Florescu, declarat Cartea săptămânii de postul austriac de televiziune ORF şi de ziarul Die Presse din Viena, apare la Editura Polirom (traducere din limba germană de Mariana Bărbulescu), colecţia Fiction LTD, în această săptămână.

Zaira a apărut iniţial în limba germană în anul 2008, la Editura C.H. Beck din Elveţia, unde autorul locuieşte din anii `80. După vânzări uriaşe în Elveţia, romanul apare şi în România şi totodată este în curs de apariţie în limbile italiană, spaniolă şi lituaniană. Din 10 martie el se va găsi în librăriile din ţară, iar autorul va sosi în România pe 15 martie, special pentru a lua parte la o serie de lansări şi a revizita locurile de origine ale personajului său.

Cel de-al patrulea roman al meu descrie traseul existenţial parcurs de Zaira, vestita păpuşăreasă din România, care evadează din comunism, urmărind marele vis american al libertăţii. Este biografia unei femei puternice, martor ocular al unei întregi epoci. În viaţa ei se oglindeşte aproape în întregime secolul al XX-lea, pornind de la marea burghezie antebelică, trecînd prin comunism şi pînă la dorinţa de împlinire a visului american.”, spune autorul despre carte.

Zaira lui C.D. Florescu există, este un personaj real, ajuns la stimabila vârstă de 80 de ani şi locuieşte în Timişoara. “Zaira, fiica unei familii de mari moşieri, se naşte în 1928 în sala de aşteptare a unei gări de provincie.(…) Cititorului îi este înfăţişată România antebelică, viaţa ţăranilor, viaţa îmbelşugată a marilor moşieri, tendinţele de dreapta ale ţării care cooperează cu Hitler, războiul şi foamea, viaţa în era comunistă şi fuga din Est. Ultima parte a romanului este o panoramă a Americii aşa cum se vede ea „de jos”. Acţiunea romanului se întinde pe două continente şi cuprinde două sisteme sociale complet diferite şi mai mult de şaptezeci de ani dintr-o viaţă.”, oferă informaţii despre carte şi personajul său, autorul.

Cătălin Dorian Florescu s-a născut în 1967 la Timişoara. Din 1982 locuieşte în Elveţia, la Zürich. Cu studii universitare în psihologie şi psihopatologie la Universitatea din Zürich, a lucrat ca psihoterapeut într-un centru de reabilitare pentru dependenţii de droguri, apoi s-a specializat în gestalt-terapie. Din 2001 este scriitor liber profesionist.

Dintre volumele apărute în limba română: Vremea minunilor, Editura Polirom, 2005, Drumul scurt spre casă, Editura Polirom, 2006, Maseurul orb, traducere de Mariana Bărbulescu, prefaţă de Robert Şerban, Editura Polirom, Iaşi, 2007. A fost recompensat cu numeroase premii şi burse, printre care premiul Anna Seghers, premiul Fundaţiei Dienemann, Premiul Chamisso al Academiei Bavareze.

Număr de vizualizări :1005


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro