„O carte care nu mai e în lucru, dar nu e nici publicată”, Marin Mălaicu-Hondrari

feb. 25th, 2010 | By | Category: Carte in lucru

Scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari vorbeşte pentru AgenţiadeCarte.ro despre „o carte care nu mai e în lucru, dar nu e nici publicată”.

Dificultatea demersului meu tocmai aici se află: îmi ceri să vorbesc despre o carte care nu mai e în lucru, dar nu e nici publicată. Sunt câteva săptămâni de când am terminat cartea, aşa că nu ştiu dacă pot să vorbesc despre ea ca despre o carte în lucru. Din partea mea, cartea e încheiată (la toţi nasturii, sper!), acum e în partea cealaltă, a editorilor. Asta înseamnă că habar nu am dacă şi când va apărea. Ştiu doar că sunt bucuros şi trist (în  măsuri inegale) că am mai terminat o carte şi că acum nu prea îmi mai găsesc locul. Mă învârt prin bucătărie – locul în care am scris – până vine Charleen şi mă întreabă ce fac şi eu îi spun că fumez, ce să fac. Am scris un roman de dragoste? Un roman al prieteniei? Este şi despre un bărbat îndrăgostit care umblă prin porturile Mediteranei pe urmele unei femei căsătorite. Ştiu că mi-a luat un an şi jumătate, că am scris numai şi numai noaptea- când lumea din jurul meu se ducea la culcare, eu îmi preparam o cană de cafea şi mă aşezam şi începea nebunia. Acum nu mai contează. Are titlu, dar prefer să-l trec deocamdată sub tăcere. Îmi amintesc că l-au întrebat odată pe Juan Rulfo dacă e adevărat că scria la un roman, el care nu mai publicase literatură de vreo 30 de ani, ba mai mult se zvonea că are şi un titlu pentru cartea la care lucrează. Juan Rulfo a zis că da, că avusese un titlu, dar că l-a schimbat. Cât de mult poate spune scriitorul despre propriile-i cărţi fără să frizeze morga scriitoricească, ori ridicolul sau fără să bată apa în piuă?! Nici măcar nu ştiu dacă mi-a ieşit aşa cum am vrut, pentru că nu ştiu cum am vrut să-mi iasă. Nu contează că ştiam ce trebuie să se întâmple de la cap la coadă şi înapoi.
Marin Mălaicu-Hondrari s-a născut la 29 ianuarie 1971, în Năsăud. “Needucat”, după cum afirmă ironic. A publicat volumul de versuri Zborul femeii pe deasupra bărbatului/Editura Eikon, 2004 și romanul Cartea tuturor intențiilor/Editura Vinea, 2006. Descoperit de Mircea Cărtărescu, romanul este reeditat ulterior de Editura Cartea Românească, în 2008. Este prezent în antologiile de poezie Camera/ Editura Euphorion, 1995 și La neagra/ Editura Mirador, 2008. În prezent lucrează la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi, are un volum finalizat de poeme intitulat La 2 zile distanţă şi a finalizat un roman al cărui titlu rămâne nedivulgat cititorilor.

Număr de vizualizări :1189


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro