spot_img

La TNB, luna octombrie aduce trei noi premiere

Luna octombrie aduce o nouă serie de spectacole pe scenele Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, îmbogăţind afişul repertorial al stagiunii cu titluri incitante, susţinute de actori din toate generațiile și semnate de regizori de primă mărime.În zilele de 4, 5, 14 şi 19 octombrie 2022, la Sala Atelier, sunt programate primele reprezentaţii cu ”Bolta cerească” de Lucy Kirkwood, autoare dramatică și scenaristă britanică multipremiată (n.1983). Piesa regizată de Gelu Colceag spune o poveste plină de suspans, despre o condamnare la moarte în Marea Britanie a secolului XVIII, pe care autoarea o transformă într-un comentariu relevant și acut asupra societății de astăzi, asupra prejudecăților, inegalității, discriminării și luptei pentru putere.„Bolta cerească” este un spectacol care are energia unui thriller, tensiunea unei drame de tribunal, umorul ireverențios al unei comedii negre deștepte și forța profundă a vulnerabilității.

În decorul lui Ştefan Caragiu şi costumele Lilianei Cenean, evoluează cele 16 personaje ale spectacolului, dintre care 13 sunt întruchipate de actrițe (!).Personaje reale, curajoase, imperfecte, îndrăznețe și surprinzătoare care, cu umor, emoție și inteligență, răstoarnă preconcepții, prejudecăți și ne fac să privim mai atent către celălalt.

În distribuţie: Aylin Cadîr / Alexandra Sălceanu, Tania Popa, Ilinca Goia, Mirela Oprișor, Erika Băieşu, Medeea Marinescu, Raluca Petra / Magda Catone, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Carmen Ungureanu, Brânduşa Mircea, Victoria Dicu, Lamia Beligan, Marius Rizea, Mihai Calotă, Daniel Hara / Mihai Munteniţă, Marcela Mateescu. La realizarea spectacolului contribuie şi sound designul semnat de Călin Grigoriu, dansul scenic al Roxanei Colceag, precum şi light designul îngrijit de Bogdan Golumbeanu şi Laurenţiu Iordache.

Din 21 octombrie, Teatrul Naţional din Bucureşti vă oferă prilejul reîntâlnirii cu o creaţie de referinţă, cea a lui Marcel Iureş în spectacolul Creatorul de teatru de Thomas Bernhard, regizat de Alexandru Dabija la Teatrul Act, în anul 2001, una dintre cele mai longevive creaţii scenice postdecembriste, salutată de critici şi public în egală măsură, premiată la Gala UNITER în 2002 pentru cea mai bună interpretare masculină.

La data premierei, regizorul declara: „Nu cred că există un moment mai propice în arta românească pentru a vorbi despre actor şi nu cred că există un actor mai potrivit pentru a vorbi despre NIMIC decât cel mai ajuns actor român al momentului”.

Sub bagheta aceluiaşi regizor, de această dată în compania actorilor de la TNB, Marcel Iureş revine în rolul lui Bruscon, şi dacă aţi văzut spectacolul nu vă rămâne decât să reveniţi şi să descoperiţi eventuale asemănări şi deosebiri între cele două montări, având în vedere forţa imaginaţiei regizorale şi surprinzătoarea capacitate de a se reinventa, a lui Alexandru Dabija, cu fiecare nouă punere în scenă.

Din 22 octombrie, pe scena sălii Pictura, alt regizor de prim rang al teatrului românesc, Mihai Măniuţiu ne propune, în adaptarea sa scenică, o piesă mai puţin cunoscută la noi, Cei drepţi scrisă de Albert Camus în 1949 şi montată în acelaşi an în premieră absolută pe scena Teatrului Hébertot în regia lui Paul Œttly.

„O piesă tulburătoare, cu multiple fațete, care se combină într-un aliaj fascinant: focul și gheața, în aceeași retortă magică a scenei. O piesă despre iubire, despre o dragoste imposibilă. O piesă despre iluziile mistice, otrăvite ale terorismului. O piesă despre pierderea iremediabilă a inocenței. Despre sacrificiu și violență. Despre speranță și catastrofă morală. Despre crima care îi transformă pe „cei drepți” în propriii lor asasini. Despre frumusețe și oroare. Despre felul în care istoria malformează și frânge destine. N-aș fi avut curajul să pornesc pe toate aceste cărări care se bifurcă, spre a se aduna, în final, în centrul cel mai intens și dureros al labirintului, unde iluminarea e echivalentă sfâșierii, dacă nu m-ar fi însoțit, dedicați și plini de har, acești actori minunați și „mașinile lor zburătoare”: Marius Manole, Raluca Aprodu, Marius Bodochi, Mirela Oprișor, Maia Morgenstern, Ciprian Nicula. Așteptăm cu emoție, dar și cu încredere, întâlnirea cu publicul”, declară regizorul Mihai Măniuțiu. Decorul este conceput Adrian Damian, iar costumele de Luiza Enescu, doi colaboratori obişnuiţi ai montărilor sale recente. Muzica este semnată de Mihai Dobre. Premiera oficială a spectacolului este programată pentru data de 27 octombrie, de la ora 20.00.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508