AcasăProiecte

Proiecte

„Românii și Marele Război”, expoziție foto-documentară la Milano

Marți, 15 iulie 2014, de la ora 18.00, la Palatul Cusani din Milano va avea loc inaugurarea expoziției foto-documentare cu titlul „I Romeni e la Grande Guerra/Românii și Marele Război”. Evenimentul, organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Consulatul General al României la Milano, Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Naționale ale României și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în colaborare cu Circolo Unificato Esercito din Milano și Comando Militare Esercito Lombardia, beneficiază de patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, al Regiunii Lombardia, al Provinciei Milano și al Primăriei orașului Milano. În urma colaborării dintre Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Naționale ale României și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a rezultat expoziţia „I Romeni e la Grande Guerra/Românii și Marele Război” ce reunește peste 40 de panouri foto-documentare menite să prezinte publicului implicarea românilor și a României în Primului Război Mondial, pe baza documentelor de arhivă, a fotografiilor, ilustrațiilor contemporane și a documentelor de presă.

”Over the true line”, expoziție de grafică la Târgu Jiu

Joi, 3 iulie 2014, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu Jiu a avut loc vernisajul expoziției de grafică ”Over the true line”, semnată de artistele Mihaela Galenski și Cristina Ploscariu. Au fost prezenți și pictorii Vasile Fuiorea, președintele Filialei Gorj a Uniunii Artiștilor Plastici, și Florin Gheorghiu, acesta din urmă fiind și amfitrionul evenimentului. Invitată să vorbească despre lucrările celor două graficiene a fost Mihaela Cristea, critic de artă. Expoziția poate fi vizitată în perioada 3-16 iulie 2014.

Soprana Adriana Ferfecka din Polonia, marea câştigătoare a Concursului Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”

Opera Naţională Bucureşti a organizat cea de-a doua ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”, eveniment extraordinar al teatrului liric care a reunit cele mai promiţătoare voci din zeci de ţări. Duminică, 29 iunie 2014, de la ora 19.00, la Sala Radio, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor și Gala laureaților, cu participarea orchestrei Operei Naţionale Bucureşti, dirijată de maestrul italian David Crescenzi, eveniment ce a încununat şi închis stagiunea teatrului liric bucureştean. Marea câştigătoare a Concursului Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”, soprana Adriana Ferfecka (Polonia), de doar 22 ani, este studentă a Universității de Muzică “Fryderyk Chopin” din Varșovia, clasa prof. Jolanta Janucik. A participat cu succes la concursuri naționale (Crakovia, Rzeszow, Varșovia, Wroclaw, Bydgoszcz, Gliwice, Katowice) și internaționale (Concursul “G. Perotti” – Germania, “Jakub Pustina” – Cehia și “Ferrucio Tagliavini” International Competition în Austria). ”Sunt copleşită de emoţii! Este extraordinar ce mi s-a întamplat. Concursul de canto de la Opera Naţională Bucureşti a fost o experienţă minunată pentru mine, nu doar o competiţie, dar şi o aventură. Am cunoscut oameni de valoare, atât din juriu, cât şi cântăreţi. Mi-au plăcut, de asemenea, orchestra teatrului şi publicul din România.” (soprana Adriana Ferfecka) AgențiadeCarte.ro vă prezintă palmaresul acestei ediții.

SALON BD – Poveşti din Bucureşti în Benzi Desenate

Marți, 8 iulie 2014, de la ora 19.00, la Muzeul Municipiului București, Palatul Șuțu, va avea loc vernisajul Salonului BD – Povești din București în Benzi Desenate. Artiştii Puiu Manu, Şerban Andreescu, Mihai Ionuţ Grăjdeanu, Alin Teodor Ivan, Alexandru Ciubotariu şi Octav Ungureanu îşi vor prezenta personajele şi poveştile lor bucureștene. Expoziţia va fi deschisă în perioada 8 iulie – 10 august 2014. Salonul BD va include lansări de carte, conferinţe, ateliere pentru copii, o mini Şcoală de Vară la Palatul Suţu. “­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Este o trimitere la o vârsta pe care fiecare dintre noi o are, chiar dacă am intrat în virste clasice. Ei bine, această vârstă este undeva păstrată și adesea, în unele situații care se tot desfășoară în viața asta a noastră, ne raportează la lucruri începute în trecut și care de cele mai multe ori au continuitate. De aici și ideea unui salon de bandă desenată, pentru că sunt o serie de detalii care nu pot fi prezentate într-un studiu istoric, sau nu pot fi cuprinse în imagini în mișcare, pentru că sunt mai bine reliefate printr-o compoziție, sau prin sublinierea unor trăsături de fizionomie, de gestică, de atitudine, sau detalii care pot fi mai bine surprinse cu ajutorul desenului, detalii ale unor întâmplări din trecut. Orașul București este de văzut acum ca un adevărat examen. În ce măsură el poate alimenta în bandă desenată, povești care să atragă. Este, cred, un element de noutate, dar și de originalitate pentru aceia care s-au înscris la acest examen, mă refer la artiști, iar pentru public, în ce măsură el va reuși să recolereze cu vârsta de care vă povesteam la început." Adrian Majuru, manager (director) Muzeul Municipiului Bucureşti.

Parteneriatul cultural dintre România și Republica Moldova a fost reluat

Colaborarea dintre România și Republica Moldova în domeniul culturii, prin Acordul de parteneriat semnat în 2011, a fost reluată în urma unei întâlniri la București dintre Hegedüs Csilla, secretar de stat al Ministerului Culturii, și Igor Șarov, viceministrul Culturii din Republica Moldova. Totodată, au fost întreprinse și primele pregătiri pentru întâlnirea miniștrilor Culturii din cele două țări, eveniment care va avea loc în toamnă. Potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Culturii, la întâlnirea bilaterală au participat reprezentanții celor două ministere și au fost abordate subiecte precum importanța protejării monumentelor istorice printr-o legislație riguroasă și elaborată conform normelor europene, experiența pregătiri documentației pentru Lista patrimoniului mondial UNESCO, respectiv fondurile de care dispun cele două țări pentru finanțarea diverselor programe culturale.

Prima ediție a Festivalului Internaţional ”Poezia la Iaşi”

Duminică, 22 iunie 2014, are loc, în mai multe locații din Iași, prima ediţie a Festivalului Internaţional ”Poezia la Iaşi”. Festivalul se va desfășura în perioada 22-25 iunie 2014, fiind inclus în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei (președinte de onoare: Ion Caramitru), program ce susține candidatura capitalei Moldovei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. La prima ediție vor participa 100 de poeţi din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Franţa, Israel. Poeţilor invitaţi li se va conferi titul de POET AL IAŞULUI de către Primarul Municipiului Iaşi, Gheorge Nichita. 14 echipe de poeți vor susține lecturi publice în următoarele locuri din Iași: Parcul Copou, Piața Unirii, Tătărași, Alexandru cel Bun, Palas, Pietonal Ștefan cel Mare. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul evenimentului, precum și lista poeților invitați.

David Esrig, Mircea Dinescu, Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru, George Mihăiţă, Ioan Bogdan Ştefănescu, Mircea Vintilă, la Festivalul de C’ARTE DANUBIUS, ediţia a II-a

Festivalul de C’ARTE DANUBIUS, ediţia a II-a, îşi propune să aducă în faţa publicului tulcean şi dobrogean voci importante ale culturii române şi dunărene. Timp de 5 zile, între 18-22 iunie 2014, pe scena din Piaţa Civică, la Teatrul „Jean Bart”, la Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” şi în spaţiul Art Cafe La Scena-Casa Avramide, vor fi prezentate evenimente din toate zonele artistice, de la industria editorială, arte vizuale până la artele spectacolului şi cinema. Nume importante ale scenei noastre culturale vor veni, astfel, în Tulcea pentru a susţine conferinţe, pentru a prezenta show-uri de poezie şi muzică, pentru lansări de carte şi vernisaje unicat. Programul festivalului prezintă o ofertă de calitate pentru toate genurile artistice şi se constituie ca o punte culturală între oraşele dunărene, un ferment pentru viitoare proiecte culturale şi artistice pentru regiunea dunăreană. Invitaţii speciali ai festivalului sunt David Esrig, Mircea Dinescu, Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru, George Mihăiţă, Ioan Bogdan Ştefănescu, Mircea Vintilă. Vor susţine lecturi publice poeţii Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguţ, Florin Iaru, Iulia Pană, Bogdan O. Popescu, Dan Pleşa, Amelia Stănescu, Florina Zaharia, Scriitorul Nicolae Bacalbaşa va prezenta cea mai recentă apariţie a sa editorială, „Opriţi dricul, mortu’ăsta n-a dat plicul!”, Editura Princeps Multimedia. Iniţiatorii festivalului sunt Constantin Hogea, primarul Municipiului Tulcea, Dan Mircea Cipariu, preşedintele Euro CulturArt, şi Ioan Cristescu, preşedintele APLER. Directorul festivalului este scriitoarea Suzan Mehmet. Organizatori: Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea, APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România). Parteneri: ICEM Tulcea, Art Cafe „La scena”, Centrul Cultural „Jean Bart”, Biblioteca Județeană „Panait Cerna”, Hotel Delta, Hotel Esplanada, Editura Eikon. Parteneri media: Radio România Cultural, AgenţiadeCarte.ro, Ziarul Obiectiv, Ziarul Delta, Accent TV, Radio Delta

Senatorul Sorin Roşca Stănescu le cere lui Sorin Oprescu, Kelemen Hunor şi Victor Ponta să găsească o soluţie urgentă pentru salvarea Muzeului Naţional al...

Situaţia disperată în care se află Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti a stârnit reacţia bucureştenilor, dar şi a politicienilor. După declaraţia politică de acum câteva săptămâni a deputatului social-democrat Ionuţ Vulpescu, senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu a remis presei un comunicat prin care le cere lui Sorin Oprescu, Kelemen Hunor şi Victor Ponta să găsească o soluţie urgentă pentru salvarea Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. “Soluţia rezolvării, în cel de-al doisprezecelea ceas, a acestei uriaşe provocări stă în mâna Primăriei Generale a Bucureştiului, reprezentată de un intelectual de marcă, doctorul Sorin Oprescu, şi în mâna Ministerului Culturii, condus şi el de un intelectual de marcă, vicepremierul Kelemen Hunor. În ultimă instanţă, ar putea interveni chiar Guvernul României, astfel încât apelul pe care îl fac i se adresează într-o egală măsură şi premierului Victor Ponta.”, se afirmă în comunicatul semnat de senatorul liberal. AgenţiadeCarte.ro publică integral textul scrisorii semnate de Sorin Roşca Stănescu.

Studenții UNArte, secția design textil, expun la MȚR

Joi, 5 iunie 2014, orele 18.00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (Şoseaua Kiseleff 3, Sector 1, Bucureşti), în Sala Acvariu, are loc vernisajul primei secţiuni din expoziţia intitulată ”Master/ an II Licenţă/ Arte & Design Textil/ 2014”, organizată de Departamentul de Arte Textile – Design Textil din cadrul Universității de Artă București. Expoziţia prezintă teme de cercetare ale masteranzilor în arte textile ambientale, precum şi o selecţie de lucrări realizate de studenţii anului II Licenţă, Departamentul Arte Textile - Design Textil pe parcursul anului universitar 2013- 2014. Curator: Dorina Horătău, lector univ. dr. Prezintă: Mădălina Mirea, critic de artă. Expoziția poate fi vizitată în perioada 5 – 12 iunie 2014. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Poezia ca limbaj unic, la Festivalul Internațional de Literatură ”Tudor Arghezi”

Sâmbătă, 31 mai 2014, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură ”Tudor Arghezi” a fost lansat albumul ,,Tudor Arghezi-11 poezii” (ediţie româno-italiană), iar artistul Ivan Kancev, din Bulgaria, a vernisat o expoziție de pictură și sculptură. Scriitorii invitați au avut, de asemenea, ocazia, să citească poezii în traducere, în duet sau chiar într-un recital-spectacol. De asemenea, a fost lansată o ediție a Biletelor de papagal precum și cel mai recent volum semnat de scriitorul gorjean Spiridon Popescu, ”Supliment de existență / Supplemento din esistenza”. Organizatorul festivalului este Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, director: Ion Cepoi, director onorific: Horia Gârbea. Responsabili program: Viorel Surdoiu, Teodor Dădălău.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508