AcasăProiecte

Proiecte

”Eli Lotar (1905-1969)”, expoziție eveniment în contextul Sezonului România – Franța

Joi, 18 aprilie 2019, ora 19.30, la Muzeul Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei 111), Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Centre Pompidou și Jeu de Paume, sub găzduirea Muzeului Colecțiilor de Artă și în contextul Sezonului România – Franța, vă invită la o mult așteptată și emoționantă expoziție: Eli Lotar (1905-1969), unul dintre cei mai importanți fotografi ai avangardei pariziene. Expoziția poate fi vizitată în perioada 18 aprilie – 14 iulie 2019. Intrare liberă pe întreaga perioadă a desfășurării expoziției. Născut Eliazar Lotar Teodorescu, fiu al lui Tudor Arghezi. Primul aparat de fotografiat l-a primit de la tatăl său. Expoziția reprezintă o retrospectivă a operei lui Eli Lotar, așa cum a fost ea realizată în 2017 la Centre Pompidou, și este o premieră absolută pentru România. Fotograf și cineast francez de origine română, Eli Lotar (Eliazar Lotar Teodorescu) „revine” în 1924 la Paris, orașul lui de suflet în care se născuse, după copilăria petrecută la București, alături de tatăl său, Tudor Arghezi, remarcabil intelectual și poet. Apropiat al lui Germaine Krull, de la care învață meserie, și mai târziu al suprarealiștilor; publică mai ales în revistele de avangardă „VU”, „Jazz” și „Arts et métiers graphiques” și participă la mai multe expoziții internaționale importante ca „Fotografie der Gegenwart”, „Film und Foto” și „Documents de la vie sociale”. Expoziția Eli Lotar (1905-1969) examinează într-o lumină nouă rolul acestui actor crucial al modernității fotografice printr-un parcurs tematic, de la „Noua Viziune” la cinematograful documentar, trecând prin peisajele sale urbane, industriale și maritime. Portretele lui îi atestă înclinația pentru poze și posturi și raportul apropiat cu mare parte din artiștii importanți ai epocii. AgențiadeCarte.o este partener media. 

#220poenaru – Lecția de Caligrafie

În perioada 19 februarie - 23 aprilie 2019, în fiecare marți, ora 18.30, Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Academia de Caligrafie organizează proiectul #220poenaru – Lecția de Caligrafie. Proiectul promovează scrierea caligrafică utilizând instrumente tradiționale, fiind dedicat aniversării a 220 de ani de la nașterea lui Petrache Poenaru, inventator român al stiloului cu rezervor. Proiectul constă într-o serie de ateliere dedicate tinerilor și familiilor cu copii cu vârste de peste 12 ani. Cursanții selecționați vor învăța, pe parcursul celor zece lecții practice, tehnici de caligrafie tradițională și scriere cu tocul și penița, precum și mânuirea altor instrumente specifice. Pe parcursul sesiunilor de studiu asistat se parcurge o curbă creativă de învățare, începând de la bazele mânuirii corecte a instrumentelor de scriere rondă (pensule și penițe late) până la alcătuirea propriilor lucrări. La finalul cursurilor se va realiza o expoziție cu 22 de lucrări de caligrafie realizate de cursanți în decursul atelierelor. De asemenea, pe parcursul evenimentului vor exista manifestări conexe  precum seminarii, discuții sau prezentări având ca subiect caligrafia, scrisul de mână sau instrumentele de scris. AgențiadeCarte.ro este partener media.

Înscrieri pentru Festivalul Național al Trupelor de Teatru pentru Liceeni ”Jos Pălăria” 2019

Teatrul de Comedie, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Clubul UNESCO-Adolescenții, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București și asociația Euro CulturArt, organizează, între 6-12 mai 2019, Euro Fest-Teen / Festivalul SALUT, ADOLESCENȚA, un program cultural, artistic şi educaţional care marchează sărbătorirea celei de-a XXII-a ediţii a Zilei Adolescenţilor, conform unei Legi promulgate la 13 noiembrie 1997 de Preşedintele României, sărbătorirea Zilei Europei (9 mai) și celebrarea președinției românești a Consiliului Uniunii Europene. Organizatorii Euro Fest-Teen anunță înscrierile pentru Festivalul Național al Trupelor de Teatru pentru Liceeni ”Jos Pălăria”, ediția a XXII-a, festival ce se va desfășura, între 10-12 mai 2019, fiind unul dintre evenimentele tradiționale ale Festivalului ”Salut, Adolescență” și programul care marchează de 22 de ani sărbătorirea Zilei Adolescenților, în a doua duminică a lunii mai. Spectacolele înscrise în concurs se vor desfăşura în Sala ”Iosif Naghiu” a Muzeului Național al Literaturii Române din București (Calea Griviței, nr. 66-66), în intervalul orar 10.00-18.30, cu intrare liberă pentru toţi adolescenţii. Din juriul acestei ediţii fac parte actrița și profesoara universitară Adriana Trandafir (președintele juriului), actorul Tudor Aaron Istodor (laureat al Festivalului ”Jos Pălăria”, ediția din 2003) și producătorul și realizatorul radio Manuella Popescu. Festivalul ”Jos Pălăria” este inițiat de Maestrul George Mihăiță și este primul festival național de teatru pentru liceeni lansat după Revoluția din 1989. Concursul va avea loc în cea mai nouă și modernă sală de teatru deschisă publicului bucureștean în 2017. Premiile „Jos Pălăria” vor fi acordate de Ziua Adolescentului, duminică, 12 mai 2019, de la ora 12.00, în cadrul unui eveniment multimedia ce va avea loc în Sala ”Radu Beligan” a Teatrului de Comedie din București. Cei care doresc să se înscrie o pot face la adresa clubulunesco@gmail.com, în atenția doamnei Loreta Popa, coordonatorul festivalului, până cel mai târziu vineri, 1 aprilie 2019, ora 12.00. Fiecare trupă înscrisă va primi confirmarea de primire și va beneficia de cazare gratuită pe toată durata festivalului. Premiile acestei ediții vor fi în valoare totală de 9000 lei. Conform tradiției, trupa care va câștiga Marele Premiu ”Jos Pălăria” va fi invitată în cadrul Festivalului Comediei Românești FestCo, organizat de Teatrul de Comedie din București. Radio România Cultural, AgențiadeCarte.ro și Ziua-A.ro sunt partenerii concursului.

Finisajul expoziției „Brazii”

Luni, 25 februarie 2019, de la ora 16.30, în spațiile Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu” din București (str. Zborului, nr. 7-9), va avea loc finisajul expoziției ”Brazii” a artistei Elena Murariu, cu un text curatorial semnat de scriitorul Dan Mircea Cipariu.  O expoziție eveniment, închinată martirilor și eroilor,  la apropierea celor 30 de ani de la jertfele tinerilor din decembrie 1989. ” Vom putea parcurge din nou cele două itinerarii pe care artista ni le-a propus: cel către istoria de jertfă martirică a Domnitorului Brâncoveanu și a familiei sale și cel care ne conduce să descoperim eroismul și dragostea de libertate ale tinerilor eroi căzuți sub loviturile „tăietorilor de brazi”. Drept corolar, vom viziona filmul pe care regizorul Ioana Petresco l-a dedicat acestei întreprinderi culturale  și vom parcurge o parte din gândurile copiilor, primii beneficiari ai expoziției.”, a declarant Prof. Mona Șerbănescu, directorul Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu” din București. ”Bradul este un arbore emblematic al spațiului românesc, cu semnificaţii multiple ce trimit la viaţă, moarte, verticalitate, demnitate, dârzenie, înălţare spirituală și, mai recent, în ultimii o sută cinzeci de ani, la Crăciun, cu toate bucuriile, dar și cu excesele consumiste. Din păcate, pentru mulți minunea Nașterii Domnului pălește sub jocul de artificii! Și la această nouă expoziție, bradul este o ”curea de transmisie” a unor mesaje ce țin de istoria noastră de la începutul modernității, dar și de cea foarte recentă. Observ cum în iureșul vieții, fie pentru disperată supraviețuire sau fie întru hedonism, așa cum s-au făcut jocurile după 1989, se minimalizează jertfa, se ocultează adevărul, și se uită cinstirea  profundă a martirilor și eroilor neamului. Demersul meu de la Liceul Anastasia Popescu este o lacrimă, o rugă, un strigăt într-o” pădure” curată, sensibilă, cu ”brazi” tineri!”, a declarat Elena Murariu. Expoziția este inclusă în programul Educația prin cultură al Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu” din București. ”Expoziția - eveniment pe care o propunem publicului tânăr, în mod special, dar care va emoționa, cu siguranță, pe vizitatorul de orice vârstă, cuprinde, într-o îmbrățișare peste timp, tineri eroi, a căror inimă a bătut pentru Pământul Țării și care ne privesc senini din eternitatea sfințeniei. Că de ei ne despart trei veacuri, ori doar trei zeci de ani… nu ne apare la fel, din perspectiva nemuririi?”, a mărturisit Prof. Mona Șerbănescu, directorul Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu” din București. Partenerii media ai evenimentului sunt Radio Trinitas, cotidianul Lumina și AgențiadeCarte.ro.

Mircea Tiberian, în deschiderea Stagiunii „Eufonii” la Muzeul Național al Literaturii Române

Concertul susținut de Mircea Tiberian, Ana Dubyk și Marina Arsene alături de lectura autorului Cosmin Perța vor inaugura cea mai nouă stagiune inițiată de UCIMR pentru a celebra creativitatea autorilor români de jazz și literatură. Primul eveniment al Stagiunii de jazz și literatură «Eufonii» la MNLR va avea loc sâmbătă, 16 februarie 2019, de la ora 18:00, la Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, aproape de Biserica Albă). Stagiunea ce se va desfășura în perioada februarie – aprilie 2019 într-unul dintre spațiile emblematice ale creativității românești - Muzeul Național al Literaturii Române - face parte din proiectul ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de UCIMR cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 prin Centrul Cultural al Sectorului 1. Și cum altfel poate începe un astfel de proiect, dacă nu avându-l invitat pe Mircea Tiberian, nume care a contribuit fundamental la evoluția scenei de jazz din România, atât prin semnătura de autor, cât și prin eforturile depuse constant pentru încurajarea noilor generații din jazz-ul românesc. Cu o carieră în muzică de peste 40 de ani, Mircea Tiberian este pianist, compozitor, dar şi profesor în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti unde a fondat, şi coordonează în prezent, Departamentul de jazz. Alături de Mircea Tiberian vor concerta Ana Dubyk și Marina Arsene, două voci cu timbru aparte ce s-au făcut remarcate în ultimii ani la numeroase evenimente și festivaluri de profil, impresionând juriile la concursurile de jazz. Iar Cosmin Perța, unul dintre autorii reprezentativi ai generației douămiiste, va continua timpul sonor al „Eufoniilor” de la MNLR prin spectacolul de lectură din care vor face parte unele dintre cele mai recente scrieri ale sale. Următorul eveniment al Stagiunii „Eufonii” la MNLR va avea loc sâmbătă, 2 martie, de la ora 18:00 când invitat va fi Sorin Zlat Trio (Sorin Zlat – pian, Mihaela Alexa – voce, Michael Acker – contrabas), iar autoarea Svetlana Cârstean va citi din cele mai recente scrieri. AgențiadeCarte.ro este partener media.

14 adolescenți din București, Iași, Galați, Ploiești, Târgu Mureș, Timișoara și Voluntari, câștigători ai Rezidenței LiterArt

Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie și  Clubul UNESCO-Adolescenții îi anunță pe cei 14 adolescenți câștigători ai selecției naționale pentru programul ”Rezidența LiterArt” – prima rezidență de scriere creativă și creație vizuală din România dedicată adolescenților. În prima vacanță intersemestrială a acestui an, între 4-8 februarie 2019, vor avea loc, în spațiile Muzeului Național al Literaturii Române din București, ateliere de scriere creativă coordonate de scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru, precum și ateliere de creație vizuală coordonate de Maestrul Mircia Dumitrescu și artistul vizual Mihai Zgondoiu. Au fost selectați 7 adolescenți pentru secțiunea literară (în ordine alfabetică): Gabriel Cărtărescu (Școala Germană Hermann Oberth, Voluntari), Ioan Coroamă (Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri", Iași), Vlad C. Dragne (Colegiul Național „Sf. Sava", București), Denisa Lepădatu (Colegiul Naţional ,,Vasile Alecsandri’’, Galați), Elisa Merca (Școala Germană Hermann Oberth, Voluntari), Luca Ștefan Ouatu (Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iași) și Diana Vlasa (Liceul Vocațional de Artă, Târgu Mureș). Au fost selectați 7 adolescenți pentru secțiunea arte vizuale (în ordine alfabetică): Maria Alexandra Bărbieru (Colegiul Economic "Virgil Madgearu", București), Ioana Ionescu (Colegiul de Artă “Carmen Sylva”, Ploiești), Silvia-Ioana Niculae (Liceul de Arte Plastice ”Nicoale Tonitza”, București), Constantin Popovici (Liceul de Arte Plastice, Timișoara), Matei Rădulescu (Liceul de Arte Plastice ”Nicoale Tonitza”, București), Sânziana Maia Vieru (Liceul de Arte Plastice, Timișoara) și Maria Anastasia Soleanu (Liceul de Arte Plastice ”Nicoale Tonitza”, București).

10 adolescenți pentru Rezidența LiterArt

Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie și  Clubul UNESCO-Adolescenții anunță selecția națională pentru programul ”Rezidența LiterArt” – prima rezidență de scriere creativă și creație vizuală din România dedicată adolescenților. În prima vacanță intersemestrială a acestui an, între 4-8 februarie 2019, vor avea loc, în spațiile Muzeului Național al Literaturii Române din București, ateliere de scriere creativă coordonate de scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru, precum și ateliere de creație vizuală coordonate de Maestrul Mircia Dumitrescu și artistul vizual Mihai Zgondoiu. Vor fi selectați 5 adolescenți (din ciclul liceal) pentru literatură și, respectiv, 5 adolescenți pentru arte vizuale (din ciclul liceal, din liceele de profil). Producțiile literare și plastice realizate de către cei 10 adolescenți vor fi prezentate într-o antologie, o lectură publică și în cadrul unei expoziții, evenimente ce vor fi cuprinse în cadrul Euro Fest-Teen / Festivalul SALUT, ADOLESCENȚA!, program cultural și educațional ce va avea loc între 6-12 mai 2019. Se pot înscrie la selecția națională pentru ”Rezidența LiterArt” adolescenți din toată țara (cursul liceal, clasele a IX-a – a XII-a). Pentru secțiunea literară vor fi trimise pe adresa de email clubulunesco@gmail.com maximum 3 texte literare și o scurtă notă bio-bibliografică însoțită de datele de contact. Pentru secțiunea vizuală vor fi trimise pe adresa de email clubulunesco@gmail.com maximum 3 imagini ale unor opere vizuale proprii și o scurtă notă bio-bibliografică însoțită de datele de contact. Termenul limită de înscriere este vineri, 25 ianuarie 2019, ora 23.00. Anunțul celor 10 adolescenți selectați va fi făcut public luni, 28 ianuarie 2019. Cheltuielile de transport, masă și cazare pentru adolescenții selectați vor fi suportate de către organizatori. Premiile ”Rezidența LiterArt” acordate celor 10 adolescenți selectați vor fi în valoare totală de 10000 lei (10 premiiX1000 lei). Premiile vor fi acordate de Ziua Adolescenților, în a doua duminică a lunii mai, 12 mai 2019, în cadrul Galei Salut, Adolescență! Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro sunt partenerii media ai programului.

Mina Decu, Cosmin Leucuța, Robert Gabriel Elekes și Romulus Bucur, laureații Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2018

Marți, 15 ianuarie 2019, ora 16.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, programul GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2018 a celebrat cea de-a noua ediţie a Zilei Culturii Naţionale, în cadrul unui eveniment transmis în direct de Radio România Cultural. Juriul Galei a fost format din trei tineri critici literari (laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015): Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Pentru secțiunea Premiul Tânărul poet al anului 2018 au fost nominalizate cărți semnate de Mina Decu, Robert Gabriel Elekes, Irina-Roxana Georgescu, Andrei Novac, Ioan Șerbu și Ioana Vintilă. Pentru secțiunea Premiul Tânărul prozator al anului 2018 au fost nominalizate cărți semnate de Iulian Bocai, Alexandru Bordian, Andrei Dósa, Cosmin Leucuța și Andrei Mocuța. Pentru secțiunea Premiul Tânărul critic literar al anului 2018 au fost nominalizate cărți semnate de Marieva Ionescu și Florina Lircă-Moldovan. Artistul vizual Mihai Zgondoiu a realizat afişele şi diplomele Galei Tinerilor Scriitori. Premiile acestei ediții au fost câștigate de Mina Decu, Cosmin Leucuța, Robert Gabriel Elekes și Romulus Bucur. Gala Tinerilor Scriitori s-a desfăşurat în cadrul unui eveniment multiart, avându-i ca invitaţi speciali pe Oana Cătălina Beța (voce) şi Albert Tajti (pian). Gala Tinerilor Scriitori a fost transmisă în direct de către Radio România Cultural (producător: Anamaria Spătaru). Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural. Organizatorii Galei au fost Primăria Municipiului București prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Clubul UNESCO-Adolescenții şi Asociaţia EURO CULTURART, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti. AgențiadeCarte.ro a fost partenerul tradiţional al proiectului.

Romulus Bucur, câștigătorul Premiului Cartea de Poezie a anului 2018

Luni, 7 ianuarie 2019, juriul Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2018 a anunţat public nominalizările pentru Gala Tânărului Scriitor 2018, precum şi acordarea Premiului Cartea de Poezie a anului 2018 volumului ”Odeletă societății de consum” de Romulus Bucur, carte apărută la Editura Tracus Arte. Programul GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2018 celebrează cea de-a noua ediţie a Zilei Culturii Naţionale, marți, 15 ianuarie 2019, ora 16.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, în cadrul unui eveniment transmis în direct de Radio România Cultural. Laureaţii de până acum ai acestui prestigios premiu sunt Ion Mureşan (2011), Ioan Es Pop (2012), Liviu Ioan Stoiciu (2013), Dan Sociu (2014), Octavian Soviany (2015), Teodor Dună (2016), Nora Iuga (2017) și Dan Coman (2018). Pentru secțiunea Premiul Tânărul poet al anului 2018 sunt nominalizate cărți semnate de Mina Decu, Robert Gabriel Elekes, Irina-Roxana Georgescu, Andrei Novac, Ioan Șerbu și Ioana Vintilă. Pentru secțiunea Premiul Tânărul prozator al anului 2018 sunt nominalizate cărți semnate de Iulian Bocai, Alexandru Bordian, Andrei Dósa, Cosmin Leucuța și Andrei Mocuța. Pentru secțiunea Premiul Tânărul critic literar al anului 2018 sunt nominalizate cărți semnate de Marieva Ionescu și Florina Lircă-Moldovan. Organizatorii Galei sunt Primăria Municipiului București prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Clubul UNESCO-Adolescenții şi Asociaţia EURO CULTURART, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti. Juriul Galei este format din trei tineri critici literari (laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015): Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Artistul vizual Mihai Zgondoiu va realiza afişele şi diplomele Galei Tinerilor Scriitori. Gala Tinerilor Scriitori se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart, avându-i ca invitaţi speciali pe Oana Cătălina Beța (voce) şi Albert Tajti (pian). Gala Tinerilor Scriitori va fi transmisă în direct de către Radio România Cultural (producător: Anamaria Spătaru). Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural.

Regulamentul programului GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2018  

Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR) şi Asociaţia EURO CULTURART au hotărât realizarea programului GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2018 pentru celebrarea celei de-a noua ediţii a Zilei Culturii Naţionale, marți, 15 ianuarie 2019, ora 16.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti. Organizatorii Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2018 sunt Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Asociaţia EURO CULTURART, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti. Juriul va fi compus din trei tineri critici literari (laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015): Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Juriul va anunţa pe 9 ianuarie 2019 cele 3 nominalizări pentru Tânărul Poet al anului 2018, cele 3 nominalizări pentru Tânărul Prozator al anului 2018, precum şi cele 3 nominalizări pentru Tânărul Critic al anului 2018. Câştigătorii celor trei secţiuni vor fi desemnaţi şi prezentaţi la Gala Tinerilor Scriitori; de asemenea, marele câştigător, Tânărul Scriitor al anului 2018, ales dintre ei. Premiul CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2018 pentru autorul celui mai important volum de versuri din anul 2018 va fi oferit în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediţia a IX-a. Tânărul artist vizual Mihai Zgondoiu va realiza afişul și diplomele Galei Tinerilor Scriitori.  Gala Tinerilor Scriitori se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart. Gala Tinerilor Scriitori va fi transmisă în direct de către Radio România Cultural (producător: Anamaria Spătaru). Moderatorul şi iniţiatorul evenimentului: Dan Mircea CIPARIU. Coproducător: Radio România Cultural.  Editorii şi autorii sunt invitaţi să trimită cărţi (anul editorial 2018!) pentru jurizare pe adresa Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, str. Nicolae Creţulescu nr.8, cu precizarea “Pentru Premiile Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2018″, până vineri, 21 decembrie 2018, ora 11.00. AgenţiadeCarte.ro, partenerul tradiţional al proiectului, vă prezintă Regulamentul Premiilor GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2018.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508